Levizoara şi Mugurel

[CREAȚII ȘI CULEGERI FOLCLORICE]

Levizoara şi Mugurel

Basmul face parte din "Basmele Fantastice Româneşti" vol.1 : "Fata Răpită de Soare." (pg.46)
Basmul este de ţinută Vetero-Testamentară, deoarece aşa cum am mai spus, o serie de motive populare  care apar în discursul narativ al povestitorului-în cazul nostru, povestitoarea-se regăsesc în Vechiul Testament. Voi merge pe interpretările făcute, fără a intra prea mult în detalii.
-Zâna Soarelui care îl fură pe Mugurel, este imaginea feminină a lui Faraon . Făcând o astfel de afirmaţie Mugurel devine Iosif. Sora lui Mugurel -sunt de fapt fraţii lui Iosif care pun la cale mârşăvia vânzării fratelui mai mic acelei caravane  de ismaeliţi care se îndreaptă spre Egipt.Motivul se mai regăseşte şi în balada Mioriţa mai puţin conturat şi în Povestea lui Harap Alb a lui Ion Creangă, la fântâna unde destinele dintre Harap-Alb şi Spân se schimbă.
-Motivul tufanului.
A fost un motiv care m-a făcut să oscilez mult.Iată conţinutul său primar care se regăseşte în  epopeile lui Homer.
"Mergând prin pădure întâlneşte un tufan mare.Tufanul acela mare ce făcea? Era un  şarpe mare pe el şi trei puişori erau acolo.Pe fiecare an şarpele mânca puişorii".
În Iliada, proorocul Calha, interpreta numărul puişorilor ca fiind  corespunzător anilor până când  aheii vor cuceri cetatea Troia. Numărul puilor era de nouă, iar la sfârşit şarpele o va înghiţi şi pe mama lor. Fiind vorba de o pasăre, ca un simbol al divinităţii şi mai ales a unei mame,mama celor nouă puişori deşi ar trebui să fie Hera şi o cetate închinată acestei zeiţe, în realitate, este vorba de zeiţă fecioară şi respectiv cetatea Atena, aflată în conflictul cu şarpele-simbolul persan a lui Darius şi respectiv a lui Xerxes I. Puişorii zeiţei Atena sunt de fapt celelalte cetăţi greceşti.Această este explicaţia legată de cetatea Troia din Iliada lui Homer. Dacă mutăm scena în Egiptul antic, tufanul acela ar reprezenta Egiptul. Şarpele care vrea să mănânce puişorii şi chiar o face pentru o vreme, este însuşi Faraon. Deşi aici, explicaţia nu este dată de Războaiele Medice ( Persano-Greceşti ) ci de înmulţirea excesivă a populaţiei Egiptului prin apariţia Prinţilor Păstori sau a Hixoşilor, în cea de-a doua perioadă interimară.Din perspectivă Biblică, Faraon cere moaşelor  egiptene să omoare toţi copiii de sex bărbătesc ai lui Israel şi să lase în viaţă numai fetele. Putem adăuga aici şi întâmplarea lui Avraam şi a soţiei sale Sarai pe vremea când amândoi călătoreau spre Egipt. De teamă să nu fie omorât, Avraam, îi cere lui Sarai să nu spună că el este soţul,  ci fratele ei. Conflictul nu se desfăşoară aşa cum suntem tentaţi să credem între Faraon şi nişte copii nevinovaţi din moment ce Israeliţii din Egipt purtau cu toţii numele de "Copiii lui Israel", chiar atunci când aceste persoane erau adulte.
-Motivul lui Dumnezeu
"Mergând aşa înainte, dă de-un om.Şi-atâta ţipa şi-atâta zbiera. Şedea  pe nouă stânci de piatră.-Cine se va găsi să-mi scoată-zicea,-ţeapa din ochi, i-oi face mult bine.
Fata s-a suit binişor pe stăncile acelea  până la el şi i-a scos ţeapa din ochi.
'Ce:
-Levizoara ce bine  să-ţi fac eu ţie  după binele pe care mi l-ai făcut? Căci eu sunt Omu Pământului.( de fapt el este Omul care a făcut Pământul, Dumnezeu.)
Scena orbirii apare şi în episodul Polyfem din Odiseea lui Homer şi la Moara Dracilor în "Isprăvile lui Păcală" a lui Petre Dulfu.( Este mare păcat că acest mare apocrif Biblic nu este reeditat, făcând parte din patrimoniul nostru popular cultural.) Scena este identică cu mâncarea Scufiţei Roşii de către Lup şi  cu imaginea  iconică a lui Dumnezeu văzut pe Muntele Horeb în mijlocul unor mărăcini care ard şi nu se mistuie.Sunt convins că unii cititori sunt mai reţinuţi în ce priveşte interpretările mentionte de mine. Vă amintiţi episodul Biblic când copiii lui Israel au ajuns la apele Amare şi se plângeau de sete lui Moise. Acesta sfătuit de Dumnezeu, loveşte cu toiagul stânca Horebului şi de acolo ţâşneşte apa care domoleşte setea oamenilor şi a dobitoacelor. În basm, scena este descrisă astfel:
"Când s-a dus vântul şi s-a umflat în ei, i-a suit pe Muntele Secetei.Când i-a suit pe Muntele Secetei, Levizoara  a-nceput să plângă:
-Mugurel, noi aicea murim şi de foame şi de sete."
Motivul este însă fragmentat din moment ce vom citi puţin mai departe:
"Omul Pământului ( Dumnezeu) i-a dat un baston în mână.Când dădea cu bastonul, se deschidea câte-o uşă.Când a trecut tunelul acela-nainte,iacătă şi zâna şi  cu mă-sa. Şi când  a dat un ţipăt,  de-abia ţinea Omul Pământului  Pământul în mâini  şi-n picioare să nu se scufunde şi  să moară Levizoara şi cu Mugurel.'
Bastonul ţinut de fată, a funcţionat asemenea unei săbii care a retezat-o pe Zână Soarelui şi pe Mama acesteia. Ori în clipa când le-a fost tăiate gâturile din ele a început să ţâşnească sângele. Dacă sângele este similar apei, aceasta presupunând că femeile erau de fapt reprezentări ale  zeiţei Pământ sau ale Nilului, atunci vom înţelege explicaţia gestului  făcut de Levizoara.
Anterior acestui motiv, mai există unul care merită toată atenţia.
"Şi-a luat nuieluşa  şi a rupt-o-n două, a rupt-o mărunt şi-a aruncat-o în gârlă, de s-a făcut  un pod de treceau  tancurile pe el.Şi l-a luat pe Mugurel şi a trecut dincolo."
Este acelaşi pod peste care treceau furnicile din Povestea lui Harap Alb. Este podul peste care au trecut copiii lui Israel peste Marea Roşie

[Ion Lazăr da Coza]

Interesantă interpretare.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Mă captivează din ce în ce mai mult aceste interpretări. Felicitări!