Vorbe…

[MARIUS IULIAN ZINCA]

 

 

Dacă iubeşti pe cineva, dă-i libertate, lasă-l să zboare şi se va întoarce într-un timp… la tine.

 

 

Eşti liber  până în momentul în care conştientizezi că eşti, exişti…

 

 

Coviltirul umbrei e pecetea( devenită de multe ori povară) trupului peste suflet. Arareori îl dăm deoparte şi doar pentru puţin timp, de teama frumosului şi de a simţi că trăim…

 

 

Viaţa e sufletul străbătut de străzile minţii cu mâinile şi picioarele trupului. 

 

 

Prezentul e trecutul perceput prin iluzia viitorului.

 

 

Iluzia iubirii a atât de măgulitoare încât te pierzi în ea şi uiţi să mai trăieşti… Iubirea.

 

 

Poarta boemă a iubirii sub care „furi” boabe de rouă de pe buzele iubitei, e întotdeauna din florile sufletului. 

 

 

Focul aprins din „untura/grăsimea” iubirii, nu-l stingi niciodată cu apa vieţii…

 

 

A ierta ţine de Dumnezeu. A-ţi cere iertare, nu ţine de vârstă, sex sau… situaţie, ci de OM.

 

 

„totul e nimic” şi „nimic e totul”. Mă-ntreb la cine, ce şi cum ne raportăm când spunem „Iubirea e totul”?... 

 

 

Viaţa e un antrenament continuu… pentru/în iubire. 

 

 

Într-o lume a „băgătorilor în/de (z)seamă”, niciodată nu s-a vorbit şi nu se va vorbi de(spre) anonimi. Indiferent cum se vorbeşte(bine sau rău) atunci când se vorbeşte, nu vă întristaţi, bucuraţi-vă, doar atunci existaţi.

 

 

Blestemul iubirii e să fi poet.

 

 

Somnul cu ochii deschişi, te oboseşte mai tare când te trezeşte să-ţi trăieşti viaţa uitată în clipele (pe)trecute dormind… pe lângă tine. 

 

 

Drumul lung şi calea îngustă sunt singurele ce-ţi fac „dorul” să-l simţi cu fiece pas făcut, mai aproape… 

 

 

Respectul nu-l manifeşti faţă de o persoană sau alta, ci faţă de tine… dacă îl ai.

 

 

Nevoia de tine (a celorlalţi) întotdeauna se manifestă cu adevărat, când eşti obosit… de tine. 

 

 

„Grosimea” nu-ţi dă întotdeauna „tăria” din „adâncimea”… obrazului.

 

                                                         Sau

 

„Tăria” nu-ţi este dată (întotdeauna) de „adâncimea” din „grosimea”… obrazului.

 

 

Aşteptarea e bună… dacă faci ceva în/din aşteptarea ei.

 

 

Anarhia din jurul nostru, continuă atâta timp cât nu ne punem ordine în „varza” gândurilor noastre şi râdem când trebuie să plângem şi plângem când ar trebui să zâmbim. 

 

 

„În viaţă să faci numai bine”, dar „binele” pe care-l faci, să fie „bine” şi pentru ceilalţi, nu doar pentru tine („binele” tău poate fi „rău” pentru ceilalţi).

 

 

Viaţa pe pământ e doar un popas, un respiro în care inspirăm sau expirăm… „petele” ce trebuie sau nu, în călătoria din noi - suflet. 

 

 

Condiţia de om nu dispare prin uitarea iubirii de/prin fizic(poate doar uitarea de regnul animal), însă când uităm să (ne) iubim sufletul, omul nu mai există decât ca şi „robot”… prin gândire. 

 

 

Vine o zi când supus unui tir de întrebări cu, de şi despre tine puse, răspuns să dai. Curaj îţi trebuie. Ai nevoie de aripile cu care să zbori prin nimicul din tot…ul minţii şi trupului, să-ţi afli sufletul. 

 

 

Să nu judecăm reacţiile, întâmplările, evenimentele altora. Călătorim în spaţiul din timpul celorlalţi(în timpul nostru) pentru a ne întregi în… egoismul nostru, sufletul. 

 

 

Cuţitul întors în rana inimii, adânceşte preludiul din agonia extazului de ieri…

 

 

Somnul, nu să-l „dormi” azi pentru ieri, e necesar, ci doar dacă e „dormit” pentru regenerarea organismului… pentru ziua de mâine. 

 

 

Singurul lucru de care sunt sigur în viaţă, e că totul este relativ, mai puţin moartea, dar nici ea nu ştiu când vine…

 

 

Sufletul respiră atâta timp cât prin „perfuzia vieţii” mai există/curge picătura/stropul iubirii…

 

 

Între lingurile de „varză”, doar „şpriţul” din stropii perfuziei se serveşte la „cârciuma” vieţii din colţul inimii.

 

 

Bolboroseala cuvintelor- dorinţa nerostită a gândurilor deavalma.

 

 

Fiecare îşi duce crucea cât îi e dat să o poarte…

 

 

Munceşti o viaţă pentru a-ţi putea plăti medicamentele ce-ţi conferă iluzia că poţi trăi… o clipă.

 

 

Viaţa e o continuă încercare, dar nu să faci tu „încercarea”, ci să treci prin încercările date…

 

 

Lacrimile îţi pot spăla ochii/sufletul, dar lasă urme/cicatrici arzându-ţi obrajii…

 

 

Pe principiul „omul luat ca individ, e deştept, însă luat la grămadă, sunt o mare de proşti- efectul de turmă”, cucul e cuc doar în pădure, prins alături de alţi semeni, e un „papagal”.

 

 

Libertatea şi liberul arbitru e doar în noi, în iluzia creată de gândurile noastre, altfel ea nu există, mai ales dincolo de noi…

 

 

Bucuriile vieţii sunt întotdeauna scurte şi vin numai după ce am învăţat lecţia suferinţei să putem aprecia viaţa la justa ei valoare. Restul sunt doar iluzii…

 

 

Nu de „problemele” tale să-ţi faci griji, alţii au grijă şi rezolvare pentru ele. Doar de „problemele” celor ce te ating, să-ţi faci… probleme. 

 

 

Ecoul fericirii persistă cu cât clipa de bucurie e mai intensă…

 

 

Aşteptarea e grea, dar dacă înveţi şi ştii să aştepţi, aşteptarea nu poate avea decât rezultatul aşteptat. 

 

 

Iubirea e lovită de nulitate când eşti prins în cotidian…

 

 

Dacă inima e „bomba” cu „tic si tac”, plămânul e cel ce-şi trece timpul doar la „tic” şi se opreşte la primul… „tac”.  

 

 

Indiferent de suferinţa oamenilor, când îi vezi cu lacrimi pe obraji, nu trebuie să simţi milă, compasiune, ci să te bucuri pentru ei. Îşi uşurează sufletul. Părerea de rău trebuie să o ai faţă de cei ce nu pot plânge… cu lacrimile ochilor. Interiorul lor e înnecat de lacrimile sufletului (chiar dacă nu le vezi)… 

 

 

Gândim, filozofăm, întrebăm(sau nu) despre naştere, viaţă, iubire, moarte… a celorlalţi. Oare vom găsi răspunsurile care să ne arate micimea noastră?

 

 

Lucrurile se întâmplă întotdeauna când trebuie să se întâmple, nu când vrem noi… 

 

 

Istoria e aceeaşi peste tot, depinde însă de timpul fiecăruia şi de loc. Pentru cei plecaţi, ce nu sunt în locurile în care se scrie, e ca să-şi dea seama de ce au, iar cei ce ne privesc şi vor veni, să (între)vadă… speranţa. 

 

 

Pornind de la vorba „nici în luntre, nici pe punte” şi de la şovăiala, indecizia, îndoiala şi multe alte ale oamenilor, încerc/încep să-mi dau seama de ce s-au construit corăbiile/vapoarele… . Păcat că sunt prea puţine, prea scumpe şi pentru unii „oameni” prea departe… 

 

 

Gimnastica: - la „sol” suntem campioni de nici nu mai ştiu să număr anii, dar pentru asta nu trebuie să uităm să mulţumim tuturor „conducătorilor” care s-au perindat pe „sus”. Au avut grijă de „gropile” noastre nu doar să le păstreze, chiar să le mărească, înmulţească, de ogoare nu mai zic că au făcut şi bani - instalaţiile de irigare le-au dat la fier vechi şi au scos bani. Pământul l-au lăsat în plata cerului - soarele l-a dogorit şi crăpat, iar norii l-au inundat - asta ca să ne ajute şi la echilibristică, pardon, la… „bârnă”, de „sărituri” nu mai zic, nici cangurii nu ne întrec la săritul „crăpăturilor” din ogoare. „Paralele” e una din ramurile gimnasticii( ca şi la „inele”) la care nu mai „contăm”/concurăm decât din când în când să vadă lumea că nimeni nu ne poate întrece. Nu mai „concurăm” că n-avem… concurenţă. E un sport acontat de cei de „sus”. Ca să rămână în picioare, viaţa… i-a învăţat să se plieze după cum „bate vântul”, adică mai tot timpul „ paralel(i)e” şi trecem prin „inele” când se schimbă „curentul”… la „alegeri”.    

 

 

Prin „încercările” date, timpul îşi marcă amprenta asupra vieţii/omului… 

 

 

Cea mai bună veste pe care o putem primi, e că soarele răsare în fiecare dimineaţă în care ne trezim.

 

 

Evlavia vorbită de „judecata” minţii, nu are nicio valoare dacă nu e filtrată de/prin suflet.

 

 

Liniştea sufletului o afli când IERŢI şi înveţi să uiţi şi uiţi greşelile făcute din şi fără voia aproapelui tău.

 

 

Să faci în aşa fel încât să nu-ţi piară/treacă dorul(de orice fel) niciodată, căci atunci când trece, vei trece şi tu…   

 

 

Indiferent de ce, pentru cine, cum şi când faci ceva, să nu (i)o spui. Realitatea e că faci doar pentru tine şi sufletul tău…   

 

 

Să plângi îţi face bine, dar să nu-ţi dai voie şi să nu ai timp să… te plângi.

 

 

[Sofia Sincă]

Maxime născute din experienţa existenţială, dictate de întâmplări, de realitate sau de gânduri.  Adevărate sfaturi şi ziceri folositoare.

Blestemul iubirii e să fi poet. - poetic

Am citit cu interes şi voi mai citi!

Sofy

[MARIUS IULIAN ZINCA]

multumesc mult Sofy de vizita si cuvintele tale, o zi frumoasa, Marius

[Roza Dinvale]

„În viaţă să faci numai bine”, dar „binele” pe care-l faci, să fie „bine” şi pentru ceilalţi, nu doar pentru tine („binele” tău poate fi „rău” pentru ceilalţi). - asta e banală, toate celelalte pot condimenta cu succes o proză bună.

 

[MARIUS IULIAN ZINCA]

multumesc mult Roza pentru vizita si cuvintele tale, nu pot decat sa ma bucur daca doar aceasta a trezit... banalitatea, Nichita spunea ca "e deajuns un cuvant ca totul sa capete sens"..., o zi frumoasa, Marius

[Corina Militaru]

Un set de cugetari care demonstreaza preocuparea ta de a pune intrebari si a cauta raspunsuri. Ma bucur ca impartasesti cu noi aceste ganduri.

Cu prietenie,

[MARIUS IULIAN ZINCA]

multumesc Corina de vizita si cuvinte, o zi linistita, Marius