Poveste despre...

 

A fost odată ca niciodată... a fost anunțată o lansare de carte. Doi poeți și-au împletit mirific respirări în diafanul metaforei, fiecare păstrându-și intact freamătul,  ritmul interior al revelațiilor! Și-au amestecat vocabulele în scocul iubirii și au desenat tablouri de viață! Culorile a două spații geografice total diferite precum și pulsațiile contrastantelor percepții ale realității au dat o tușă incredibilă zicerilor poematice! Două vibrații asemănătoare, două verbe distincte, două hașurări de spații în curcubeie ce-și înscriu ceruri sub altă nuanță preponderentă în respirația manifestării! Invitația a fost lansată în cele patru zări, a răspuns cine a știut, cine a vrut, cine a putut!

Ziua așteptată, dorită, temută a sosit! Sala Casei de Cultură (în incinta Primăriei) ușor, ușor se umple de oameni. Rude, vecini, prieteni, scriitori, critici... O lume colorată ca și obrajii celor doi poeți îmbujorați de emoție, înfrigurați așteptând ca valul acesta magic al evenimentului să treacă! Să treacă peste, prin ei, să se vadă odată ieșiți cu bine la malul celălalt. Mai mult  sau mai puțin întregi – dar dincolo de tastarea, parcă în lasere, pe trupurile lor a privirilor cercetătoare a celor ce-au venit să ia acasă cu ei (bine travestită în verbe) o bucățică din cerul fiecăruia!

Se citesc poezii din volumele fiecăruia precum și din Jurnalul Sentimental al amândorura, hașurări în acvamarin taie în emoțiile noastre un tablou liric! Un straniu animal mitic ia naștere și ne respiră umezeala atingerilor energetice, suntem învăluiți în haloul unei magii a luminii întrupate, puterea personalității lor ne acordează pianina simțirilor la același diapazon și sufletele noastre nu mai pot decât să valseze după muzica serafică pe care o aud! Povestea frumoasă a unei lumi într-o altfel de curgere a harului divin își țese plasa ca un păianjen măiastru asupra sălii, extinzându-și vraja de pe site-uri și facebook și asupra noastră – a celor care umplusem sala Casei de Cultură iar mai apoi curtea casei lui Adrian Păpăruz!

A fost odată ca niciodată... a fost o lansare de carte! Dar oare numai atât a fost? A fost o întâlnire de frumusețe, de iubire de viață, o întâlnire de creatori sculptând în marmora vieții cu dalta metaforei un ansamblu divin! A fost odată ca niciodată... o poveste care ne începe fără sfârșit de la începutul timpurilor! Și la care suntem participanți, sau doar simpli martori! Prin grație… A fost și va mai fi!

Vizualizări: 244

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

A fost și va mai fi! Sunt sigură.

Gerra, mulțumim!

O amintire am adus în dar! Cu drag, Gerra

Mă bucur că ai fost alături de cei doi, Nuţa Istrate Gangan şi Adrian Păpăruz, Gerra. Atâta suflet ai pus în acest mic text, în prezentarea lansării, încât am avut impresia o clipă că este vorba de a ta.

Am văzut şi câteva poze, dar nu îndeajuns.

Felicitări ţie şi protagoniştilor!

Sofy

Frumos! Felicitări autorilor şi mulţumiri ţie pentru că ne-ai împărtăşit "imagini" şi emoţii de la acest eveniment!

Vezi tu Sofy - nici n-am intenționat să fac o dare de seamă detailată!  Las celor ce se pricep în domeniu bucuria asta! Eu am vrut doar să marchez un eveniment cultural printr-o tușă de lumină! Am vrut să fiu doar un barometru emoțional! Iar acesta nu este decât un crochiu emoțional al unui eveniment al unor poeți pe care-i iubesc! Și întâmplarea a făcut să nu fie prea departe - să pot ajunge! Poze sunt o mulține în pagina lor de pe Facebook, o parte am redistribuit și eu prietenilor de pe facebook, și am pus acest text și ca notiță la care am atașat o poză superbă în care împricinații râd cu gura la urechi și chiar primprejur! A fost o doamnă la prezentare pe care Violeta a bănuit-o că ești tu atât de tare - că m-am dus și-am întrebat-o direct!:)))) A fost foarte frumos - iar Nuta este o femeie splendidă! O adevărată Eva! Erau fierți - dar au făcut față1 Cu drag, Mari Ela  

A fost odată ca niciodată... Eu inca ma legan pe valurile de emotii evocate cu atata sensibilitate de tine, Gerra. Multumesc pentru retrospectiva si felicit din suflet cei doi protagonisti.

Drag,

A fost şi Violeta Ion? Măi da' sunteţi grozave. Ce rău îmi pare că n-am fost şi eu...

chindea maria elena a spus :

Vezi tu Sofy - nici n-am intenționat să fac o dare de seamă detailată!  Las celor ce se pricep în domeniu bucuria asta! Eu am vrut doar să marchez un eveniment cultural printr-o tușă de lumină! Am vrut să fiu doar un barometru emoțional! Iar acesta nu este decât un crochiu emoțional al unui eveniment al unor poeți pe care-i iubesc! Și întâmplarea a făcut să nu fie prea departe - să pot ajunge! Poze sunt o mulține în pagina lor de pe Facebook, o parte am redistribuit și eu prietenilor de pe facebook, și am pus acest text și ca notiță la care am atașat o poză superbă în care împricinații râd cu gura la urechi și chiar primprejur! A fost o doamnă la prezentare pe care Violeta a bănuit-o că ești tu atât de tare - că m-am dus și-am întrebat-o direct!:)))) A fost foarte frumos - iar Nuta este o femeie splendidă! O adevărată Eva! Erau fierți - dar au făcut față1 Cu drag, Mari Ela  

Trăiască!

da Coza

Mulțumesc Chris pentru vibrația în emoția celor doi frumoși! Drag, Gerra

Augusta Cristina Călin a spus :

Frumos! Felicitări autorilor şi mulţumiri ţie pentru că ne-ai împărtăşit "imagini" şi emoţii de la acest eveniment!

Reverență Corina pentru participarea emoțională la bucuria celor doi poeți deosebiți! Îmbrățișări, Gerra

Corina Militaru a spus :

A fost odată ca niciodată... Eu inca ma legan pe valurile de emotii evocate cu atata sensibilitate de tine, Gerra. Multumesc pentru retrospectiva si felicit din suflet cei doi protagonisti.

Drag,

Și ei s-au bucurat mult de atmosfera „încinsă„ de acest eveniment, Theodora!  Dincolo de poeți sunt niște oameni extraordinari! Dacă intri pe pagina lor de facebook o să găsești nenumărate poze acolo!  Cu drag, îmbrățișări!

Theodora Theo Anghel a spus :

Faină retrospectivă, învăluită în parfum de poezie!

Deşi n-am putut fi de faţă, am putut lua pulsul evenimentului datorită fotografiilor pe care Nuţa şi Adrian le-au împărţit cu noi prin intermediul reţelelor de socializare. Se pare că atmosfera a fost una deosebit de caldă şi cei doi au avut parte de invitaţi care s-au bucurat alături de ei cu onestitate, ca într-o familie.

Felicitări celor doi şi le doresc să recidiveze cu astfel de bucurii!

Să ne trăiască Ioane! Că sunt niște copii frumoși și talentați! Cu drag, Gerra

Ion Lazăr da Coza a spus :

Trăiască!

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 2 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coșmar a utilizatorului Monica Pester
cu 8 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 10 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 14 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 17 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Livezi în floare a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
Suchoverschi Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor