La Bucureşti, în aeroport, Maria nu fu aşteptată de nimeni. De fapt nici nu avea cine s-o aştepte în afară de Eleonora, însă dumneaei, era foarte ocupată cu înmormântarea lui Mihai. Era ultima zi şi ceremonia funebră nu mai putea aştepta, dacă nici azi nu sosea Maria, ritualul înmormântării avea să aibă loc şi fără ea. Părintele de la parohia din cartier, însoţit de doi dascăli mai tineri, oficiau ultima slujbă, după care urma să-l scoată pe Mihai pe aleea din faţa blocului unde îl aştepta carul mortuar – transformat dintr-o maşină, împodobită cu multe cuverturi, macate şi câteva coroane – să-l ducă pe ultimul drum. Tocmai se terminase slujba, când lângă dric, opri un taxi şi din el coborî, mai întâi un băieţel şi apoi o femeie îmbrăcată în doliu. Pălăria ei neagră, elegantă, cu voalul fin, produse cea mai mare atracţie. Vecinele, uitând de mort, începură să-şi dea coate şi să şuşotească:
− A venit fata lui, Maria, de la Paris! Uite ce elegantă e… parcă veni la nuntă, nu la înmormântarea lui tăică-so!
− Taci fa tu, că e în doliu!... Nu vezi că e îmbrăcată toată în negru? Aşa se poartă femeile elegante de la Paris, cu pălărie, dar dacă tu n-ai fost nici până la Constanţa, şi nici n-ai purtat niciodată pălărie, dă unde să ştii!?
− Da bărbatul ei n-a venit? Veni singură, doar cu fi-so?
− Care bărbat tu, că ţinu vro doi! Am aflat eu, mai pă vară, de la coana Eleonora.
− Aşa e, doi a ţinut. Dar n-avea fa cu care să vie, că primul bărbat a părăsit-o, iar al doilea era bolnav rău, pă moarte, dacă n-o fi şi murit!
− Dar dă unde ştii tu fă, aşa dă exact?
− Tot dă la coana Eleonora, mi-a spus acum câteva zile, înainte să moară Mihai.
− O fi venit de tot, sau doar aşa, la înmormântarea lui taică-so? întrebă o alta.
− Nu ştiu, fa, om vedea…
Eleonora apăru şi ea de undeva din mulţime. Cu braţele larg deschise, cu faţa plânsă, cu ochii plini de lacrimi, umflaţi şi roşii, veni în întâmpinarea Mariei.
− Of, mamă, mamă, în sfârşit ai venit… Cât te-a mai aşteptat Mihai!? Dumnezeule mare, cu puterea Ta, iartă-l dă păcate şi fă-i ţărâna uşoară! şi-şi făcu cam pocit semnul crucii.
Maria îşi ridică voalul, se îmbrăţişară şi sărutară pe obraz. Brusc simţi un puternic damf de ţuică şi se retrase rapid. Acest miros, rămas stocat într-un cotlon al memoriei, de pe vremea când Luis venea beat, şi acum după mulţi ani, îi cree o repulsie.
− Ce te-a mai strigat Mihai înainte de-aş da ultima suflare… Doamne, ce s-a mai tânguit… şi tu mamă, să nu dai nici un semn dă viaţă!? Măcar lui să-i fi scris două rânduri, că era tatăl tău.
Maria o privea tăcută, studiind-o prin perdeaua fină a voalului. Eleonora se schimbase, îmbătrânise parcă mult mai devreme şi avea faţa puţin buhăită şi ochii foarte injectaţi. Simţea că exagerează, că înfloreşte şi spune toate acestea doar pentru urechile vecinelor de faţă.
− Of, mamă, mamă, muri fără să te mai vază! încheie Eleonora ştergându-şi ochii cu poalele şorţului. Apoi schimbă brusc foaia şi tonul vocii deveni mai real: O, pupă-l mamaia, ce mare te-ai făcut!… Dă să-l pupe mamaia! și brusc se aplecă şi-l sărută pe Marius, cu mult zgomot pe ambii obraji.
Maria îl observă cum se strâmbă. Simţise şi el mirosul acela ciudat, miros pe care el încă nu-l cunoştea.
− Eşti tare frumuşel şi semeni mult cu tact-o!... El ce mai face, mamaie?
Marius, foarte nedumerit, ridică din umeri şi o strânse pe Maria de mână.
Hei na! Hodoronc-tronc! Cu mortul în casă şi uite la ce se gândeşte dumneaei! gândi Maria. Se aplecă şi-o îmbrăţişă din nou, şoptindu-i la ureche:
− Despre asta, vorbim noi mai târziu mamă! El nu te înţelege, că nu ştie foarte bine, limba română, îl salvă Maria. Acum hai să mergem în casă.
Eleonora se aplecă şi luă două geamantane. Maria se oferi s-o ajute, dar ea zise:
− Lasă că duc eu două, sunt obişnuită cu greutăţile.
Maria, cu băiatul de mână, porni în urma ei, simţind că toată lumea uitase cu desăvârşire de mort şi o priveau insistent numai pe ea şi pe copil.
Ajunsă în faţa uşii de la camera în care se afla tatăl ei mort, se opri o clipă de cum îl zări, simţind o stare ciudată de frică. O străbătu un puternic fior rece, trăind pentru câteva clipe aceiaşi spaimă, ca atunci, când noaptea târziu, o certase pe hol, datorită escapadei cu Luis, la Braşov. Făcu un pas, simţindu-se ușor trasă de mână şi se opri iarăşi de cum trecu pragul. Cuprinse dintr-o privire întreaga asistenţă – recunoscu câteva feţe care-i zâmbiră – apoi se concentră asupra tatălui. Mihai parcă aştepta. Aştepta să se despartă de această lume şi de Maria, pe care le iubise altfel, poate mai ciudat, adică aşa în felul lui fără s-o strige în gura mare, deoarece poţi iubi şi fără să baţi toba sau fără să vorbeşti despre acest sentiment. Aşa fusese Mihai, căci aşa sunt unii oameni: iubesc tăcând, dar iubesc fără să aştepte recompensă şi mai profund decât cei care ţipă.
Maria murmură un ,,Dumnezeu să-l ierte’’ şi porni spre sicriu. Deodată se făcu linişte. O linişte nefirească, grea, adâncă şi încărcată cu multă tristeţe se lăsă în cameră când Maria, cu fiul de mână, se opriră lângă sicriu. Îşi ridică voalul să-l privească mai bine pe Mihai. Anii care trecuseră, lăsaseră urme adânci pe chipul lui. Totuşi masca morţi încremenise o faţă senină şi un uşor surâs îngheţase colţul buzelor. Maria simţi cum brusc lacrimile îi inundă ochii şi se rostogolesc în linişte, udându-i obrajii.
− Tată, te rog să mă ierţi că n-am venit când mă strigai! şopti ea.
Apoi, tot privindu-l, gândurile o năpădiră: acum pot să te privesc fără teama de-a fi lovită. Pot să mângâi fără frică, faţa ta… mâna ta. Abia acum am curajul să te mângâi, din toată inima… chiar dacă eşti rece şi chiar dacă tu n-ai făcut asta niciodată. Pot să-ţi privesc direct ochii, aşa cum n-am îndrăznit niciodată toată viaţa, dar ce păcat că acum sunt închişi… Oare cât ai iubit-o pe mama? Oare cât m-ai iubit pe mine? Niciodată nu ai vrut să-mi spui, de ce te-ai despărţit de ea. Ai plecat şi ai luat taina cu tine şi pentru asta nu te pot ierta, dar, oare… oare pentru bătăile şi suferinţele din copilărie, oare te pot ierta?
Eleonora se apropie însoţită de preot şi patru bărbaţi. Prinzând-o uşor de braţ, îi şopti la ureche:
− Maria, gata, e timpul!...
Maria se aplecă şi-şi lipi buzele de fruntea lui, încercând să-l sărute. Simţi cum un fior rece îi străbate tot corpul la atingerea ei. Şi ultimul drum a lui Mihai Dinulescu, se termină în câteva ore. Lumea celor drepţi mai primi un locatar, în acel loc plin cu verdeaţă, unde este mereu frumos, mereu vară, veşnic linişte şi pace. De aceea – spun unii! – nu s-a mai întors nimeni, căci acolo e foarte bine şi ai de toate, şi, mai ales, nu mai ai nevoie de bani, spun alţii, adică – cei care nu au…
Spre seară, deja lucrurile intraseră în ritmul lor şi pe făgaşul normal.
- Sfârşitul primei părţi -
Cuvinte cheie :
Sfârşitul prime părţi din romanul amplu Ius şi Isa, romanului unui destin cu peregrinările sale prin labirinul prescris de ursitoarele Mariei. Scris cu luxuri de amănunte naraţiunea conferă clipe surde şi anoste uneori, dar şi fericirea feciorelnică a Mariei, îndrăgostită de Luis. Ea simte fericirea din plin, chiar dacă e de scurtă durată. Simte şi norocul ivit atunci când credea că pământul o apasă cu toată greutatea lui... Şi simte mai multe... De aceea vă invit să citiţi!
Însă şi aici mai am ceva de cârcotit.
dialogul ''bârfitor'' nu trebuie pus în ghilimele
şi-l sărută cu mult zgomot pe ambii obraji. - pe cine?
Ajunsă în faţa uşii camerei, - uşii de la camera... aş zice eu, eliminând unul dintre genitivele alăturate.
,aceiaşi spaimă ca în acea noapte târzie, când o certase pe hol, atunci când fusese cu Luis la Braşov. - fraza aceasta trebuie modificată. În primul rând, aceeaşi spaimă, apoi repeţi, acea noapte, când, atunci când
Pot să-ţi privesc direct ochii direct, - de scos un direct
Cu nerăbdare pentru a doua parte!
Sofy
Sfarsitul primei parti, de fapt incheierea unui ciclu. Maria se intoarce, pe o spirala a evolutiei, in punctul de unde a plecat. Sper ca partea a doua sa vina repede, deoarece sunt foarte nerabdatoare sa aflu in ce directie o va purta destinul(sau alegerile ei).
Cu drag,
Sofia, mulţumesc mult de tot pentru ajutorul enorm, acordat pe tot parcursul acestor postări.
Am revenit asupra textului şi am modificat, încă o dată, MULŢUMESC !
Cu prietenie,
Dragă Corina, vreau să-ţi mulţumesc pentru răbdare, perseverenţă şi... de ce nu? chiar şi pentru folositoarele cârcoteli, care, recunosc sincer, mi-au fost de mare ajutor!
Sper din toată inima, că şi pe parcursul părţii a doua , să-mi fii alături cu... cârcotelile ajutătoare.
Cu prietenie,
Din păcate, nu am timp să lecturez toate postările de pe acest site. Totuși pot spune că autorul e în vădit progres. Felicitări!
fis-o vine de la fiul-său, deci: fi-so eventual fi'-so.
La fel și tas-o, vine de la taică-său > ta'-so, ori tatăl-său > tat'-so.
nevoie de bani – spun alţii – adică Abia aici ai cratimă mare, care trebuie folosită și ca linie de dialog!
Cratima mică se folosește doar ca liniuță de unire, atât și nimic mai mult!
Succes pe mai departe!
da Coza
Domnule Ion Lazăr da Coza, vă mulţumesc mult pentru lectură şi pentru toate intrevenţiile asupra celor publicate de mine. Vă asigur că pe viitor, voi ţine cont de ele!
Cu prietenie,
Ion Lazăr da Coza a spus :
Din păcate, nu am timp să lecturez toate postările de pe acest site. Totuși pot spune că autorul e în vădit progres. Felicitări!
fis-o vine de la fiul-său, deci: fi-so eventual fi'-so.
La fel și tas-o, vine de la taică-său > ta'-so, ori tatăl-său > tat'-so.
nevoie de bani – spun alţii – adică Abia aici ai cratimă mare, care trebuie folosită și ca linie de dialog!
Cratima mică se folosește doar ca liniuță de unire, atât și nimic mai mult!
Succes pe mai departe!
da Coza
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor