Moineşti, dragostea mea

[Sorina Zota]

            Dacă stau bine şi mă gândesc, nici că se putea să găsesc un loc mai frumos şi plin de abundenţă într-un anumit timp, spre a-mi face apariţia în lume, decât Moineştiul, orăşel mic, înconjurat din toate părţile de dealuri şi vârfuri muntoase.

            Spun abundent, pentru că Dumnezeu a pus în acelaşi loc izvoare cu apă minerală, petrol, pârâuri şi râuri, dar mai ales păduri multe, care dăruiesc mereu un aer aşa pur şi curat, încât, câteodată simţi că-ţi pocnesc urechile.

             „Ai mai văzut undeva un cer mai frumos ca aici?” mă întreabă visător, ori de câte ori ne întâlnim, prietenul meu de-o viaţă Vienică. Mă vede că zâmbesc şi tot el răspunde: „Naaaaaaaa…nu mai există aşa ceva…”

            Un document din 15.12.1442 vorbeşte despre satul Lucăceşti, astăzi cartier al municipiului Moineşti, ca de prima aşezare din România în care se menţionează existenţa petrolului.

            Altă atestare a oraşului dintre râurile Trotuş şi Tazlău e făcută în hrisoavele vremii lui Ştefan cel Mare. Acolo se aminteşte despre el, într-un episod în care o parte din oastea lui Matei Corvin, regele Ungariei, învins de domnitorul moldovean la Baia în 1467, se retrage spre Transilvania pe drumul ce trece prin Moineşti.

            Iar din Descripţio Moldavie a lui Cantemir aflăm că pe ,,Tazlăul Sărat, nu departe de satul Moineşti, în ţinutul Bacăului, curge dintr-un izvor păcură amestecată cu apă, de care se servesc ţăranii ca să-şi ungă carele.”

            Tot aici este locul de naştere al celui cunoscut sub pseudonimul Tristan Tzara, pe numele adevărat Samuel Rosenstock, eseist şi poet român, cel care avea să dea isonul curentului literar şi artistic Dada (căluţ de lemn, în limbajul copiilor), la care s-au alăturat în pictură artişti plastici ca Marcel Iancu, Marcel Duchamp si Pablo Picasso.

            In cele din urmă Dada s-a dovedit a fi o adevarată revoluţie în artă, privită în totalitatea ei. De altfel, chiar la porţile oraşului, călătorul este întâmpinat de cele patru litere uriaşe, concepute de Ingo Glass în cel mai pur stil modernist.

            Doar că eu imi amintesc de viaţa acestui loc pe când eram mică.

            De „centrul” lui: şase-şapte case de-a lungul străzii principale. Cel mai mult şi mai mult, îmi plăcea să mă agăţ de bara metalică a singurei librării aflată în mijlocul lui, ca să adulmec prin toţi porii, cu nesaţ, mirosul proaspăt de cerneală tipografică, ieşit odată cu cei care-i deschideau uşa, al cărţilor noi-nouţe. Cariocele, creioanele şi volumele din vitrină, împreună cu „parfumul” de care vorbeam, îmi ofereau „biletul” spontan într-o lume prielnică numai mie, în care aveam acces nelimitat la tot ce vedeam.

            Acum te uiţi în toate părţile şi vezi blocuri. Frumoase, construcţii de munte acoperite cu lemn sau ţiglă roşie. Între timp, pe orizontală sau verticală, străzile s-au inmulţit.

            N-am inţeles niciodată „interesul” edililor, care după ce au ridicat ditamai huiduma de bază hotelieră, când aproape s-o de-a în folosinţă au lăsat-o literalmente de izbelişte.

            În copilăria mea, turiştii se rugau de localnici să-i cazeze, ca să se bucure de apele minerale cu efecte magice pentru ochi, ficat şi stomac.

            Întotdeauna noi, ţâncii, ne întrebam ce Dumnezeu or fi găsit la apa cu gust sălciu, care mirosea a sulf? De ce-o căutau aşa de mult? Mai târziu, am avut ocazia să înţeleg pe pielea mea ce insemnă apa pentru ochi din izvorul parcului. De atunci, o iau cu mine ori de câte ori mă întorc aici. Are aceleaşi calitaţi terapeutice ca şi cea din Herculane, aceleaşi efecte minunate.

            De câte ori mi-e dor de un colţ de rai, intru în visare şi mă gândesc la Măgura, dealul-munte. Cât era vara de lungă, chiar cosit de câte trei ori, strălucea de margarete şi sânziene. Îmi amintesc  şi acum de mirosul reavăn al pământului şi florilor şi, cum îmi făceam „pătulă”, o „încăpere” mică din crengi de copaci uscate, în care mă adăposteam şi mă jucam.

            „Petecul” de lume ocupat de micul oraş, cele trei parcuri, cu tei, cu pini şi cel al „băilor”, pentru mintea unui copil cum eram atunci, păreau coborâte direct din poveştile cu zâne.

           - „Ai mai văzut undeva un cer atât de frumos ca aici”? îmi răsună în gând vocea lui Vienică. ,„Naaaaaaaa…nu mai există aşa ceva…”

 

 

[Sofia Sincă]

Un reportaj fantastic de frumos! Vezi cu ochii minţii, dacă n-ai vizitat locul, tot ce spune Sorina Zota.

Dar te-ai născut într-un colţ de rai, Sorina. Azi un loc foarte căutat de turişti, de liceeni în special. Locuind în Piteşti, ştiu despre ce e vorba, dar invit şi pe turiştii care sunt prin preajma locului să nu-l ocolească.

Mi-a făcut deosebită plăcere lectura reportajului tău, scris cu romantismul nativului.

Sofy!

[Sorina Zota]

Mulţumesc  frumos pentru popasul  literar făcut  -)

[Sorina Zota]

Mulţumesc foarte mult Sofy dragă.

Tare m-aş bucura dacă ar fi susţinut  să renască din plin şi din toate punctele de vedere.

Sofia Sincă a spus :

Un reportaj fantastic de frumos! Vezi cu ochii minţii, dacă n-ai vizitat locul, tot ce spune Sorina Zota.

Dar te-ai născut într-un colţ de rai, Sorina. Azi un loc foarte căutat de turişti, de liceeni în special. Locuind în Piteşti, ştiu despre ce e vorba, dar invit şi pe turiştii care sunt prin preajma locului să nu-l ocolească.

Mi-a făcut deosebită plăcere lectura reportajului tău, scris cu romantismul nativului.

Sofy!

[Chris]

Frumos şi interesant! Dacă toţi ne-am cunoaşte istoria localităţii de provenienţă probabil că am privi cu alţi ochi vatra neamului care ne-a născut...

[Sorina Zota]

Mă bucur mult  că simţi aşa-)))) Mulţumesc  pentru tot!

Denisa Curea Popa a spus :

Am citit cu drag...zona îmi este cunoscută, locuind foarte aproape.

Orăşelul de suflet.

[Sorina Zota]

Cu siguranţă-)))

Augusta Cristina Călin a spus :

Frumos şi interesant! Dacă toţi ne-am cunoaşte istoria localităţii de provenienţă probabil că am privi cu alţi ochi vatra neamului care ne-a născut...