IUS şi ISA . XXX .

[Emil Dumitru]

          Luis o privea totalmente bulversat, încercând să înţeleagă, care era adevărata Connie: femeia de la birt sau femeia de acum din faţa lui, care, inexplicabil, începuse iar să-i vorbească protocolar!

      − La ce te gândeşti, domnule? îl întrebă, după care făcu o mică pauză. Cum te cheamă?... Nu ştiu dacă ţi-am spus, eu mă numesc Connie!  şi o mână puţin cam mare pentru o femeie – semn clar că fusese muncită la viaţa ei –  dar îngrijită, se întinse spre el pe deasupra paharelor.

      − Luis, Luis Douval! spuse el prinzându-i mâna.  

      − …Luis, Luis Douval!… repetă ea după un timp, uşor, mai mult ca pentru sine, sorbind din cafea şi fixându-l foarte direct, pe deasupra ceştii, mijindu-şi ochii.

      Luis îi observă privirea atentă şi deduse că numele lui îi era cunoscut: deci altă gafă! realiză el, dar acum nu mai putea face nimic.

      Connie aşeză cu mare grijă ceaşca în farfuriuţă fără s-o privească, ci pipăind-o doar cu mâna, studiindu-l în continuare fără jenă. În mintea ei se dădea o luptă psihologică, şi pentru a doua oară de când se afla în faţa acestui bărbat, era într-o mare dilemă; nu ştia ce să facă şi cum să înceapă, deoarece numele acestuia îi amintise de acel bărbat din viaţa Mariei, dar, din spusele ei – hei, și aici era marea bătălie! – dedusese că acel bărbat ar fi fost frumos, ori bărbatul de acum, chiar şi aşa cu barbă, care-i ascundea cam jumătate din chip, era buhăit rău. Avea faţa unui beţiv cu ochii uşor bulbucaţi şi nişte haine!?… şi mai era şi lustragiu pe deasupra.

       Să fie el oare? se tot întreba. Pentru a se linişti şi a risipi orice bănuială, trase adânc aer în piept şi spuse:

       − Maria Dinulescu!... Îţi spune ceva acest nume?

      Luis tresări vizibil. Întrebare ei simplă, îl plesnise peste faţă ca lovitura unui bici pe trupul gol. Nu se aşteptase la o întrebare aşa de tranşantă. Lăsă spăşit capul în piept. Probabil că se şi schimbase şi la faţă, pentru că ea spuse concluzionând:

      − E clar, nici nu mai trebuie să-mi vorbeşti, o cunoşti. Deci, dumneata ai fost soţul ei!? Incredibil, Doamne Dumnezeule!... Acum fac eu legătura, că nu întâmplător ai venit în birt, şi nu întâmplător ai acceptat toate inepţiile Lizettei! Ai vrut să afli mai multe despre Maria. Aşa e?

      Luis nu răspunse, simţise că ar fi fost în zadar să mai nege ceva, reacţiile fireşti ale corpului îl trădaseră, acum îi era ciudă că nu se putuse controla şi rămăsese ca o statuie. Deducţiile simple ale femeii, îl năuciseră.

      − Omule!... începu Connie, văzându-l că tace, vreau să-ţi spun doar atât, indiferent că mă întrebi sau nu: femeia aceasta, Maria,  te-a iubit enorm! Te-a aşteptat şi mai enorm, dacă poate exista aşa grad de aşteptare… A fost bolnavă de aşteptare şi chiar a zăcut nişte ani buni de această boală, dar acum sunt sigură că s-a vindecat. Cicatricea din sufletul ei, chiar dacă e mare şi urâtă, nu se vede, e bine ascunsă acolo, dar sigur rana s-a închis. Gata, punct. Pentru ea eşti un capitol încheiat. Ai fugit de o femeie minunată, sau, mai bine spus, ai abandonat-o… Din spusele ei, am dedus că ai fost un bărbat frumos, dar ai alergat în braţele iubirilor plătite şi efemere ale femeilor uşoare, ai iubit mai mult alcoolul şi drogurile…. Nu vreau să interpretezi spusele mele ca pe o ceartă, repet: sunt deducţii născute din cele povestite de Maria. Acum e târziu şi chiar inutil să mai îndrepţi ceva… Ce ai făcut – că e bine sau rău! – făcut rămâne, şi tu ştii foarte bine, că nu vei putea niciodată să mai întorci timpul, spuse ea ridicându-se. După cum se vede, deşi sunt conştientă că nu haina îl face pe om, viaţa te-a pedepsit destul! Sper, continuă ea, că nu te gândeşti să reapari în viaţa ei! Acum, ai distruge multe vieţi, în loc să mai poţi repara ceva…

      − Dar dacă soţul tău, s-ar întoarce, ce-ai face Connie? o întrebă Luis, direct, aşa,  fără nici o ranchiună.

      − Imposibil!… Imposibil omule, soţul meu, am aflat de la un prieten al lui, a murit! A murit − continuă ea şi mai calm − de aproape un an, din cauza celor trei combinaţii fatale ale acestui secol, care va distruge multă omenire, și bărbați și femei: alcool, sex neprotejat şi droguri. Combinaţie care... concluzia ai onoarea s-o constaţi dumneata!... Ghinion, mare ghinion! Îmi propusesem să mă îmbăt şi să petrec o noapte cu tine, ai ceva care atrage, care incită… dar acum, aflând cine eşti, n-o mai pot face. Păcat, aş fi aniversat şi treisprezece ani de când n-am mai fost cu un bărbat… dar uite că este o cifră cu ghinion pentru mine.

 

      Şi Connie plecă fără a mai spune ceva, lăsându-l în compania tristeţii, dar sigur în mod intenţionat să mediteze. Urmărind-o cum se îndreaptă spre baie, în mintea lui se treziră amintirile şi începu să facă comparaţii. Mai simţi că în urma ei, pe lângă mirosul de parfum, în bucătărie parcă mai rămăsese şi ecoul ultimelor cuvinte care sunaseră ca un mare avertisment. Rămas singur, abătut, încă sub influenţa celor spuse de Connie, mai luă o gură din cafeaua rece, apoi cu paharul în mână ieşi pe terasă să mai fumeze o ţigară. Frunzele unui plop tremurau şi uneori vibrau uşor sub adierea lină a vântului. Percepu tremurul şi foşnetul frunzelor  ca pe o muzică, o melodie stranie, o cântare venită din marele univers. Din lumea Lizettei, corpul ei astral a adus această muzică, pe pământ! se gândi el.

      Îşi aminti că în urmă cu mulţi ani, cineva îi dedicase o poezie, cu o fereastră în care ramurile unui plop băteau, iar în plop se afla un cuib. Nu-şi aminti exact cine îi făcuse dedicaţia, dar Maria sigur nu. Lacrimile îi inundară uşor ochii, amintirile… frumoasele clipe ale amintirilor, îl răscoleau şi-i accentuau şi mai mult starea de tristeţe… După un timp părăsi terasa, lăsând acolo tot: plopul, cuibul, nostalgiile, paharul şi scrumiera. Merse în dormitorul Lizettei şi o găsi acoperită doar pe jumătate cu un cearceaf. Închise uşor uşa şi se îndreptă spre pat, cu gândul să se dezbrace, când auzi:

      − Ai venit Luis?

      Tresări, nu se aştepta ca ea să fie trează.

      − Da. Credeam că dormi.

      − Nu, acum nu mai pot să dorm… M-au trezit vocile voastre şi furioasă am vrut să vin la voi şi să vă cert, dar din curiozitate m-am oprit şi am ascultat. Se ridică într-un cot şi continuă, privindu-l: Dar să nu-ţi faci probleme din cauza celor auzite, deoarece eu ştiu să păstrez un secret. Totuşi, îl avertiză ea, eu nu am chef să fac sex cu tine! Sincer îţi spun asta! Iar ca să fiu sinceră până la cap, nici nu am avut… mama, acolo în birt, m-a făcut să înţeleg că te place, ș-am vrut să-i fac o surpriză şi să vă cunoaşteţi mai bine, de aceea te-am adus… Naşpa, cine ar fi crezut că tu eşti bărbatul după care Maria a plâns toată tinereţea… Totuşi în legătură cu mine, vreau să-ţi spun că acolo sus, în galaxia mea, pe care nici tu n-o înţelegi, doar te-ai prefăcut că o, corpurile noastre astrale deja au făcut cunoştinţă! Poate chiar şi dragoste, cine ştie!? Mintal ştiu că am fost cu tine, că ai fost cu mine. Şi totuşi prostituata din mine, regretă şi spune: mare păcat!... şi ştiu şi de ce, ea ar fi dorit să te simtă şi fizic, să simtă mirosul mării, să simtă gustul sării rămas în porii epidermei tale. Pentru că această noapte n-ar fi fost prima petrecută în acest mod, cum de altfel,  sunt sigură că nici pentru tine n-ar fi fost prima, dar acum eu nu mai pot, chiar dacă tu… deşi ştiu cum s-o fac sau cum s-o facem frumoasă! Ştii ce mi-am imaginat când erai la baie?... Că era prima noastră întâlnire şi tu, bărbatul, din prea multă curiozitate – scuză-mă că repet dar nu mă pot abţine –  te-ai fi lăsat condus, imaginându-ţi că tu eşti descoperitorul! Dar te înşelai, descopereai ce eu te lăsam să… descoperi, doar atât. Dar acum nu mai pot, nici fizic nici psihic, mai ales psihic, mă înţelegi?... Nu mai pot să fiu „eu” acum şi sigur în timpul sau în toiul acţiunii, ca să mă exprim mai academic, m-aş fi întrebat: de ce… de ce o mai fac? Să mă simt eu bine că te-am sedus şi astfel mi-am mai hrănit orgoliul asta nesătul, cu încă o victimă, sau, poate, cine ştie ce-ar fi fost în capul tău şi în acel moment, poate ţi-ai fi spus: mă simt bine, am cucerit, sau am mai posedat o femeie tânără… Tăcu şi se culcă din nou pe spate. După câteva secunde mai spuse, cu altă voce, mai mult în şoaptă: Maria este o femeie excepţională, chiar în adevăratul sens al cuvântului. Tu ai fost un prost, un mare prost că ai părăsit-o. Ai avut o femeie, o adevărată femeie lângă tine şi n-ai înţeles nimic…

      − Poftim?

      − Exact ce ai auzit. Noapte bună, aventurierule!... Nu, rătăcitorule, e mai bine aşa! Te defineşte mai bine! Şi să ştii că n-am uitat, îmi eşti dator cu un răspuns, te-am întrebat ceva în local.

      Luis se gândi câteva clipe:

      − A! De ce mi-am lăsat barbă? Nu mă ascund de nimeni, dar nu am avut bani, să-mi cumpăr cele …

      − Minţi! îl întrerupse ea. Şi ai uitat că sunt fiica unei femei care simte când cineva o minte. Apoi, brusc, se ridică iarăşi într-un cot şi îndreptând degetul spre el, spuse: Şi aminteşte-ţi această strofă, aventurierule-rătăcitor:

          ,,Trăieşti o viaţă… viaţa ta,

            e una, numai una,

            oricum ar fi, tu nu uita

            cum ţi-o trăieşti vei câştiga

            ori fericire pe vecie

            ori chin pe totdeauna…’’

 

      Tăcu. Se aşeză iarăşi pe spate şi cu mişcări leneşe trase mai bine cearceaful peste ea,  înfăşurându-se în el, ca o păpuşă.

      − Dacă totuşi mai vrei, aflând acum adevăratul scop de ce te-am invitat aici, dormitorul mamei, îl găseşti unde e uşa albastră, iar unde este uşa roşie, e camera de oaspeţi… alege!

      − Dar vreau să dorm cu tine.

      − De ce!? Vrei să faci dragoste cu o păpuşă gonflabilă?  N-ai decât!… Noapte bună, rătăcitorule! 

      Luis îi privi câteva secunde bune corpul, peste care cearceaful se mula provocator, gândindu-se că Lizetta avea un pic de dreptate, mintal ei făcuseră dragoste, atunci când o dusese în braţe, atunci când o privise cum se dezbracă… chiar şi acum când îi priveşte corpul, imaginându-şi „n” forme.

 

      − Numai la, sex, te gândeşti.

      − O! Superego, gândul meu te-am trezit?

      − Meditezi la faptul că Lizetta ţi-a făcut un expozeu, mai picanto-elevat a, cum te vede ea prin prisma discuției auzite… Trebuie să recunoşti că ţi-a dat o lecţie, deşi nu dădeai  doi bani pe ea, o consideri o prostituată dusă rău de tot cu capul. Acum realizezi şi te minunezi − dar încă n-o recunoşti −  că e diferită faţă de toate femeile cunoscute de tine, excepţie face, bineînţeles, Maria… Ești trist că n-a mers să te…

      − Nu, scopul meu a fost altul, și tu îl știi.

      − Și scopul ei a fost altul, dar mai adineauri, îți dădea inima ghes să te culci cu ea, nu? Trebuie să recunoști că ți-a ținut o prelegere, s-o ţii minte toată viaţa!… Şi Connie e o curajoasă în felul ei. Luptase atâția ani cu singurătatea și era gata să-ți cedeze. Curios e, ce o determinase s-o facă Pe unele femei  singurătatea le căleşte, le face mai dârze şi mai înţelepte, şi Connie, ai simţit şi tu, face parte din această categorie. Lizetta, aşa tânără cum e, a înţeles şi acum percepe şi mai profund  viaţa asta dură… o luptătoare tânără pe care nici tu n-ai înţeles-o pe deplin!

 

      Luis, nu mai continuă dialogul cu isteţul Superego, lecţia primită de la cele două femeii îi era de ajuns şi-l obosise puţin, ieşi în hol, unde, iarăşi primitivul mascul îl opri şi-l determină să se uite cu jind la cele două uşi. Închise ochii şi-şi îndreptă paşii spre uşa roşie, în sfârşit, Superego era fericit: câştiga şi el o bătălie.

- va urma -

[Corina Militaru]

Este Luis un om pierdut definitiv sau nu? Vei avea grija sa-mi raspunzi, nu?

Cateva carcoteli,

să-o privească - s-o

Maria,  te-a iubit enorm! Te-a aşteptat şi mai enorm,

grad de aşteptare… A fost bolnavă de aşteptare

Timpul nu vei putea niciodată să-l mai întoarci! - as reformula, nu vei mai putea niciodata intoarce timpul(eventual)

 astfel mai mi-am hrănit orgoliul asta nesătul - mi-am mai

Astept, astept...

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Îmi propusesem să mă îmbăt şi să petrec o noapte cu tine,- acum înţeleg... uitasem: mari ''femei'' şi uşoare mai sunt franţuzoaicele astea. Sau mai pe româneşte aşchia nu sare departe de trunchi.

Prin urmare în acest capitol am aflat despre cele două femei brave, ne-am dumirit despre mamă, la fel şi despre fiică care este o prostituată sofisticată. Dar ce-i mai important Connie îl recunoaşte în bărbatul iubit de Maria.

Ia matale şi mai corectează câte ceva. Oricum, îţi spun că ai prea/cam multe repetiţii de tot felul... Însă dacă vrei să le laşi aşa... asta e!

   ''Şi Connie plecă fără a mai spune ceva, lăsându-l într-o mare dilemă, văzând-o că se îndreaptă spre baie..'' Aici eu aş face două fraze: 1.Şi Connie plecă fără a mai spune ceva. 2. Urmărind-o cum se îndreaptă spre baie, intrase într-o mare (al câtâlea mare) dilemă.

Percepu vibrarea, - aici aş schimba vibrarea, nu doar pentru că-l mai ai într-o frază anterioară, dar cuvântul mai are o formă licenţioasă.
 Tăcu şi se culcă din nou pe spate. - alineat şi apoi linie de dialog.

aşa tânără cu e, - cum

Cred că urmarea devine foarte interesantă.

Sofy

[Emil Dumitru]

Corina, mulţumesc mult pentru lectură şi sfaturi, am ţinut cont de ele.

Nu am schimbat repetiţia cu enorm şi aşteptare. Eu, şi asta e părerea mea, consider că aici în fraza respectivă, prin repetiție scot şi mai mult în evidenţă un fapt. Sper că nu te superi!

Cu prietenie! 

Corina Militaru a spus :

Este Luis un om pierdut definitiv sau nu? Vei avea grija sa-mi raspunzi, nu?

Cateva carcoteli,

să-o privească - s-o

Maria,  te-a iubit enorm! Te-a aşteptat şi mai enorm,

grad de aşteptare… A fost bolnavă de aşteptare

Timpul nu vei putea niciodată să-l mai întoarci! - as reformula, nu vei mai putea niciodata intoarce timpul(eventual)

 astfel mai mi-am hrănit orgoliul asta nesătul - mi-am mai

Astept, astept...

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Sofia, mulţumesc pentru lectură şi... şi cu bună voinţa lu' matale am să corectez.

Să ştii că şi mie mi s-a părut puţin alambicată fraza respectivă şi mi-am propus să revin asupra ei, dar am uitat, acum am refăcut-o. Sper să fie mai bine de data aceasta.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Îmi propusesem să mă îmbăt şi să petrec o noapte cu tine,- acum înţeleg... uitasem: mari ''femei'' şi uşoare mai sunt franţuzoaicele astea. Sau mai pe româneşte aşchia nu sare departe de trunchi.

Prin urmare în acest capitol am aflat despre cele două femei brave, ne-am dumirit despre mamă, la fel şi despre fiică care este o prostituată sofisticată. Dar ce-i mai important Connie îl recunoaşte în bărbatul iubit de Maria.

Ia matale şi mai corectează câte ceva. Oricum, îţi spun că ai prea/cam multe repetiţii de tot felul... Însă dacă vrei să le laşi aşa... asta e!

   ''Şi Connie plecă fără a mai spune ceva, lăsându-l într-o mare dilemă, văzând-o că se îndreaptă spre baie..'' Aici eu aş face două fraze: 1.Şi Connie plecă fără a mai spune ceva. 2. Urmărind-o cum se îndreaptă spre baie, intrase într-o mare (al câtâlea mare) dilemă.

Percepu vibrarea, - aici aş schimba vibrarea, nu doar pentru că-l mai ai într-o frază anterioară, dar cuvântul mai are o formă licenţioasă.
 Tăcu şi se culcă din nou pe spate. - alineat şi apoi linie de dialog.

aşa tânără cu e, - cum

Cred că urmarea devine foarte interesantă.

Sofy

[Corina Militaru]

Cum sa ma supar, Emil! Te inteleg perfect. Eu doar am sugerat, tu esti seful!
Cu prietenie,

Emil Dumitru a spus :

Corina, mulţumesc mult pentru lectură şi sfaturi, am ţinut cont de ele.

Nu am schimbat repetiţia cu enorm şi aşteptare. Eu, şi asta e părerea mea, consider că aici în fraza respectivă, prin repetiție scot şi mai mult în evidenţă un fapt. Sper că nu te superi!

Cu prietenie! 

Corina Militaru a spus :

Este Luis un om pierdut definitiv sau nu? Vei avea grija sa-mi raspunzi, nu?

Cateva carcoteli,

să-o privească - s-o

Maria,  te-a iubit enorm! Te-a aşteptat şi mai enorm,

grad de aşteptare… A fost bolnavă de aşteptare

Timpul nu vei putea niciodată să-l mai întoarci! - as reformula, nu vei mai putea niciodata intoarce timpul(eventual)

 astfel mai mi-am hrănit orgoliul asta nesătul - mi-am mai

Astept, astept...

Cu prietenie,