SARADINE

[Exemplu de Titlu]

– Oh, tată, te rog, nu semna! Nu semna!

Fata s-a repezit la gâtul bărbatului, dar neajungând, fiind micuţă de statură pentru vârsta ei, l-a prins de mijloc şi, plângând de ţi se rupea sufletul, îl implora să nu semneze actele de divorţ. Judecătorul, o femeie între două vârste, şi-a scos o batistă şi a început să-şi şteargă ochii...

–Te rog, tată, nu semna!

Rugămintea fetiţei n-a reuşit să schimbe situaţia: nici tatăl şi nici judecătorul nu au ţinut cont de dorinţa ei, părinţii trebuiau să se despartă. În sală au început să se audă murmure de indignare. Bărbatul, ruşinat, a împins copilul, sânge din sângele lui, în braţele mamei şi, fără să se uite în urmă, a ieşit în grabă pe uşă. S-a apropiat de un perete şi a început să se izbească cu capul atât de tare că sângele i se prelingea pe frunte. Plângea în hohote. A fost ultima oară când copilul şi-a văzut tatăl. Aceasta este amintirea pe care o mai păstrează în memorie...

Fusese o fată frumoasă. Şi acum, femeie în floarea vârstei, la vreo 30 de ani, este la fel de frumoasă, poate si mai frumoasă, patina timpului şi durerile sufleteşti dau chipului o anumită tentă de nobleţe. Pe când avea vreo 20 de ani, lucra într-o fabrică de pâine. Câştiga binişor, avea o meserie curată, urma cursurile liceale la seral; era o fată care se îngrijea, cu multă râvnă, de viitorul ei. Dar viaţa asta... tare mai este parşivă! Era curtată de multi băieţi, dar ea spunea că nu se leagă cu nimeni la cap până nu va termina liceul. Avea de gând sa meargă mai departe, la facultate. I-ar fi plăcut psihologia, o atrăgeau problemele de spirit, avea un suflet prea sensibil. Însă, de cele mai multe ori, destinul ne joacă multe farse! Într-o seară, când se întorcea acasă de la schimbul doi, a fost acostată de un individ într-un loc mai întunecos. A paralizat de frică, nici nu mai putea sa meargă. Nici să ţipe! A fost violată în cel mai barbar mod cu putinţă. Pe o bancă, într-un părculeţ de joacă pentru copii. Individul mai era cu încă doi de aceeaşi teapă cu el. Viol în grup, ruşinos, scandalos, dar, mai ales, foarte dureros pentru ea. Toate visele ei s-au spulberat! N-a reclamat nicăieri, a lăsat totul în plata lui Dumnezeu. Nu se mai putea repara nimic, sufletul ei fusese pângărit mai mult decât trupul. S-a luptat mult să uite, avea coşmaruri, nu mai putea să doarmă noaptea, viaţa devenise un adevărat calvar. Nu mai putea să sufere băieţii, toţi păreau că sunt la fel, posedaţi de instincte animalice. Şi-a găsit salvarea mergând, cu o vecină, la o mânăstire. Acolo, un călugăr bătrân, Dionisie, a învăţat-o cum să-şi ierte duşmanul şi cum să se roage. A plătit slujbe, a început să se roage şi, uşor-uşor, a prins încredere în ea şi în Dumnezeu. Mergea spre bine. La câtva timp îşi dă seama că e însărcinată. Dezastru în sufletul ei! Ce să facă? A mers din nou la călugăul Dionisie, care devenise duhovnicul ei.''Sub nici o formă nu va trebui să întrerupi sarcina. E vrerea Domnului, fiica mea!''

Timpul trecea şi pântecele ei începea să crească. Se gândea că va avea mari necazuri cu familia, dar îşi pusese toată nădejdea în Cel de Sus. Ce va fi, va fi!

Într-o zi, pe când ieşea de la serviciu de la schimbul unu, a observat că cineva o urmărea. Era un bărbat care lucra în aceeaşi fabrică, îl mai văzuse de multe ori, dar nu-i atrăsese atenţia în mod deosebit. Era curioasă ce va face, ce doreşte, de fapt, acel băiat. S-a oprit în staţia de autobuz deşi mergea pe jos, locuia foarte aproape de locul de muncă. Băiatul s-a apropiat cu oarecare sfială de ea, i-a spus că o urmăreşte de mult, că o admiră şi îi este dragă. I-ar face mare plăcere dacă ar accepta să o invite în oraş la o prăjitură şi să se plimbe prin parc. Să nu-i fie teamă, că el are gânduri serioase. A rămas foarte surprinsă, a luat-o prea repede, nici nu ştia ce să facă, dacă i-ar lăsa timp să se mai gândească... Dar nu, i-a zis că nu are niciun sens, că oricum mâine el nu va fi mai frumos ca azi şi ce poţi face azi nu trebuie lăsat pe mâine. I-a plăcut argumentaţia lui şi a acceptat să meargă la o plimbare prin parc. Au mers la un bar, au băut câte o băutură fină şi câte un suc de fructe. Au discutat câte-n lună şi în stele. Nu era bogat, dar nici sărac, avea apartamentul lui şi tare mult ar fi vrut să-şi facă o familie. Este inginer la atelierul de întreţinere şi o urmăreşte de multă vreme, dar abia astăzi şi-a luat inima în dinţi să-i spună păsul lui. Fetei i-a plăcut, prima impresie a fost una bună, acceptabilă: băiat finuţ, sincer şi educat, numai că nu avea pe vino-n coace. Şi apoi era un pic cam roşcat şi pistruiat, nici în visele ei cele mai groaznice nu s-ar fi gândit că se va mărita cu un asemenea tip de om. Dar viaţa te lasă să faci cum vrei tu? În două săptămâni era deja măritată. N-a avut curaj să-i spună că e însărcinată, şi dacă i-ar fi spus ar fi trebuit să răspundă şi la alte întrebări de care chiar n-ar fi vrut sa-şi mai aducă aminte. Parcă i-ar fi fost şi milă să-i strice inima băiatului, aşa că a lăsat totul în voia sorţii. Timpul trecea, o duceau în tihnă, el era un soţ respectuos, numai cu dragostea stătea mai prost. Ea ar fi vrut să fie ţinută în braţe, să fie sărutată, mângâiată, alintată, dar el, nu! Citea mai tot timpul şi se uita la televizor. O mai ajuta şi pe ea, ce-i drept, la treburile casnice, cumpărăturile le făceau împreună, dar nu avea lipiciul ăla pe care ar fi trebuit să-l aibă un bărbat proaspăt însurat. Asa îşi închipuia ea că ar fi trebuit să fie un soţ, sau poate se înşela, cine stie? Când făceau dragoste avea impresia că este violată şi nu iubită. Să fi fost doar o impresie? Aici avea o problemă pe care credea că numai timpul o va rezolva. În schimb soţul era bucuros că va fi în curând tată. Toate muncile din casă le făcea el, nu voia ca soţia să facă nici un fel de efort, să nu pericliteze sarcina. A venit şi sorocul. A născut o fetiţă. Mare bucurie pe tată! Mama avea ceva reţineri, dar pe faţă arăta, totusi, o mare dragoste maternă. I-au pus numele Saradine. De la numele ei, Sara, şi al lui, Dinu. Au împăcat şi capra şi varza. Saradine a intrat cu bine în viaţa familiei. Un copil sănătos, creştea în dragoste, era ţinută mai toată ziua în braţe de tatăl ei care o alinta şi se juca cu ea. Mama era bucuroasă că Dinu îşi iubea atât de mult fetiţa. Ii mulţumea lui Dumnezeu că a rânduit în aşa fel lucrurile încât viata ei să intre pe un făgaş bun. Se simţea vinovată faţă de Dinu, dar nu mai putea face nimic, secretul era bine ferecat în adincul sufletului ei. Zi după zi, an după an, Saradine creştea şi se făcea din ce în ce mai frumoasă. Blondă, cu părul buclat şi galben ca aurul, iar ochii negri şi migdalaţi. Învăţa foarte bine la şcoală şi toată familia părea fericită. Totuşi, Sara îşi surprinsese de multe ori soţul scriind ceva pe ascuns, dar se gândea că-şi face nişte note de serviciu, nu l-a întrebat niciodată ce scrie acolo. Părea transfigurat în acele momente, era rupt de restul lumii. Între timp ea terminase facultatea de psihologie. Căuta o instituţie unde să se încadreze. Avea mai multe oferte, dar nici una nu era ispititoare, aşa că hotărî să mai aştepte, poate avea să se ivească ceva mai bun. Dinu sosise acasă mai devreme şi o aştepta. I-a propus să meargă la şcoală să aştepte fata când iese de la ore şi să meargă în oraş, avea un chef nebun să se plimbe şi să mai stea de vorba pe o bancă. Vor merge şi la o pizza împreună, n-au mai fost de mult... Zis şi făcut. Ce s-au mai distrat! Dinu era într-o formă de zile mari, spunea glume, o dădea pe Saradine în leagăn şi o săruta atât de des încât Sara îşi spuse ca e cel mai minunat tătic din lume. Şi nici ca soţ n-ar fi rău! Dar cine e perfect? La pizza au râs ca la circ, fata a vrut să-i dea din sosul ei dulce şi roşu cu linguriţa, să guste, dar i l-a vărsat pe nas! Dinu avea acum un nas de clown şi stârnea râsul pe gratis! Când s-a înserat au luat-o uşor spre casă având-o pe Saradine la mijloc, ţinându-se toţi trei de mână, fata recitându-le o poezie pe care tocmai o învăţase la şcoală:

Să ştii, copile, mama ta,

Când va uita să te sărute,

E pentru că mai vrea şi tata

Să te mângâie pe frunte.

Tatăl şi-a strâns mai tare odorul de mână şi s-a lăsat pe genunchi pentru a fi la înălţimea ei. A privit-o adânc în ochi şi i-a spus: „Frumoasa lu'tata!”şi, după ce a sărutat-o de câteva ori, a strâns-o atât de tare în braţe încât fata abia mai putea respira...

Saradine era cam prin clasa a şasea. Cam slăbuţă, deşi era răsfăţată cu toate bunătăţile pământului. Ce nu face un părinte pentru copilul lui? Toată grija, toată dragostea este îndreptată înspre acest pui de om care trebuie să crească, să înveţe şi apoi să-şi ia zborul. Viaţa este un întreg ciclu. Mulţi întrerup acest ciclu, ajungând în pragul bătrâneţii nişte cavaleri ai tristei figuri. Pentru că, omul, având acest instinct de procreere în genă, vine un timp, mai devreme sau mai târziu, când viaţa îl întreabă: „Pe cine laşi în urma ta?” Abia atunci îţi dai seama ca viaţa ta nu a avut şi nici nu are vreun sens, o durere surdă de ce ar fi putut să fie şi nu a fost te va însoţi şi dincolo de mormânt.

Într-una din zile, căutând o carte, Sara a dat peste un carneţel de mărimea unei agende, ascuns în spatele unor cărţi mai vechi. O curiozitate fanatică o mână să vadă ce scrie acolo, dar educaţia, sufletul ei, o sfătuiră că nu e bine ce face. O luptă crâncenă se dădea în interiorul ei, dar cum femeia este femeie, curiozitatea a biruit, a început sa răsfoiască carneţelul. Mai multe încercări de fraze neterminate şi apoi mâzgâlite îi răpi timpul ca să le descifreze. Inima îi bătea de o auzea în ureche, mai-mai să-i spargă timpanul. „Aici se ascunde ceva”, îşi zise. Pregătirea ei de psiholog o făcuse să intre în alertă, se afla în primejdie! Nu se poate, ceva se ascunde aici, emoţiile puternice prevesteau ceva, ceva care nu se anunţa de loc să fie  bine!   

Undeva,  pe la mijlocul carneţelului, găsi câteva rânduri care i-au fript inima:

„Doamne, învaţă-mă ce să fac,

Am greşit fără drept de iertare!

Dar dacă tu mă ierţi,

Eu mă pot ierta, oare?

Sara este un înger de femeie,

Eu sunt un diavol,

Dar o iubesc pe Sara!

O iubesc şi pe Saradina!

Deşi tu ştii cum s-a-ntâmplat.

Ia-mi de pe umeri acest păcat,

Nu mai pot suporta,

Te implor, Doamne, ajută-mă!''

Un fior de gheaţă i-a trecut pe şira spinării.

– Nu se poate să fie adevărat, nu se poate! Doamne, de ce îţi baţi joc de mine?

– Ce s-a-ntâmplat, Sara?, întrebă speriat Dinu care venise de la serviciu, intrând în casă fără ca soţia să bage de seamă. Văzând-o cu acel carnet în mână a înţeles totul. O paloare de cadavru i-a schimonosit obrazul.

– Deci tu! Tu ai fost!

– ...

A lăsat capul în jos, n-a fost în stare să mai spună nimic.

– Cum ai putut să faci asta? Şi atâţia ani am dormit împreună!?!

Femeia simţi că o cuprinde ameţeala şi caută repede un punct de sprijin. N-a mai avut timp. Căzu, leşinată, în braţele celui care o violase!

[Corina Militaru]

Poveste impresionanta. O sugestie, daca este permis. As fi incheiat scrierea in momentul descoperirii carnetului. Ceea ce urmeaza dupa acest punct scade valoarea textului. Zic si eu! Tu hotarasti, desigur!

[Gabriela Grădinariu]

 Cred că finalul completează cercul dând justificare începutului . Frumos!

[gina zaharia]

George, am citit cu plăcere.  Mie nu-mi prea place o fructă-două și nici câte o supică. Dar am spus doar mie:) În schimb îmi place Saradine. E o alegere foarte bună.

.de asemenea

[Vasilisia Lazăr]

Bărbatul, ruşinat, a împins copilul, sânge din sângele lui, în braţele mamei şi, fără să se uite în urmă, a ieşit în grabă pe uşă. (e prea patetic și apoi ai „sângele” imediat mai jos)

''Sub nici o formă nu va trebui să întrerupi sarcina. E vrerea Domnului, fiica mea!'' – „Sub nici o formă nu va trebui să întrerupi sarcina. E vrerea Domnului, fiica mea!” (acelea nu sunt ghilimele)

lipiciul ăla – lipiciul acela (chiar și wordul îl autocorectează)

adincul – adâncul

I-a propus să meargă la şcoală să aştepte fata când iese de la ore şi să meargă în oraş

Înainte și după ghilimele se lasă pauză.

mâzgâlite – mâzgălite

câte o fructă-două – în niciun caz

supică – nici asta nu sună bine, măcar de am vorbi de un copil

Bărbaţii erau un capitol necitit, dar încheiat pentru totdeauna. Nu o mai interesa. (interesau)

"Hai, tati, nu fi aşa zgârcit, că doar o fată ai!" – iarăși trebuie schimbate ghilimelele

Corina are perfectă dreptate. Dacă povestirea e de sine stătătoare, ce urmează după găsirea carnetului e absolut de prisos, fiindcă povestirea se termină în coadă de pește. Dacă e doar un fragment din altceva, atunci se schimbă datele problemei, însă trebuie menționat acest lucru.

Fără îndoială, textul impresionează, însă mi se pare cam patetic, cam telenovelist. Îmi place, atunci când citesc o proză, să nu găsesc doar niște întâmplări relatate, vreau să-mi desfăt ochiul și sufletul și cu niște descrieri care să creeze culoarea locală, vreau să mă simt acolo pentru o vreme. Dar e doar părerea mea, acu'să nu te superi pe mine.

[Corina Militaru]

Da, fiind capitol din roman, trebuie sa se lege cumva. Ai dreptate! Astept, atunci, continuarea.

george safir a spus :

Bingo!
Acest capitol, facand parte dintr-un eventual roman(Calugarii), ar trebui sa se lege cumva. Oricum e postat la prima mana si orice parere este binevenita. Foarte inteligenta ideea ta! Sarut mana!

Corina Militaru a spus :

Poveste impresionanta. O sugestie, daca este permis. As fi incheiat scrierea in momentul descoperirii carnetului. Ceea ce urmeaza dupa acest punct scade valoarea textului. Zic si eu! Tu hotarasti, desigur!

[Ionel Mony Constantin]

Aş vrea sa comentez un aspect al secvenţei de roman prezentate: credibilitatea textului. Ce vreau să spun cu aceasta ? Există un pasaj şi anume cel al violului în grup care mi se pare uşor neverosimil. Cât de intuneric  putea să fie,atenţie, "intr-o seară","pe o bancă, într-un părculeţ de joacă pentru copii", incât victima să nu reţină cât de cât unele semnalmente ale violatorului, cu care ulterior va tri impreuna ani de zile. Incă ceva, acesta"era un pic cam roşcat şi pistruiat,"  Constatarea victimei este drept vine mult mai târziu, dar totuşi...

Intâmplările sunt cauzate de un viol in grup, deci trei posibile cazuri de paternitate din care numai pe unul il mustra constiinţa şi face pasul reparatoriu, fara  măcar sa se mai intrebe, " dar dacă totuşi nu sunt eu tatăl?" Cam multe semne de intrebare pentru un fragment asa de scurt ?!

[Ionel Mony Constantin]

 Nu aveam evident de unde sa stiu asta, eu am facut doar o analiza pe text.