Stă norodul şi se-ntreabă
Oare ce-o să spună-o babă?
Ascultaţi-mă, de vreţi,
Pân’ la urmă-o să videţi
Iertăciunea la băieţi.
Până n-alicneşte vântul
Socrii mari mi-au dat cuvântul,
Să le spun copiilor o iertăciune,
Aşa cum se spune-n lume,
Compusă din mintea mea,
Numai dacă v-ar plăcea.
Bună dimineaţa, bună dimineaţa,
Domnule mire şi domnişoară mireasă,
Domnilor nuni mari,
Socri mari şi soacre mari
Şi cinstită adunare!
Vă poftesc luaţi aminte
La vreo câteva cuvinte
Care sunt de la Dumnezeu rânduite.
Dumnezeu a făcut cerul şi pământul,
Lumea şi câte-s într-ânsa,
Le-a făcut numai cu zisa:
I-a dat cerului culoare
Şi l-a-mpodobit cu soare,
Cu luceferi luminoşi,
Să privim noi, păcătoşi.
Dar Dumnezeu a văzut
Că nu-i bine să trăiască omul singur pe pământ;
A luat o coastă de la Adam
Şi-a făcut-o şi pe strămoaşa noastră Eva...
De-atunci ne tragem
Neam din neam, viţă din viţă,
Până la aceste două mlădiţe,
Ce pieptul mamelor au supt,
Braţele v-au rupt
Nopţile-aţi pierdut...
Drumurile v-au fost închise,
Cărările interzise.
Simţindu-se vinovaţi,
În genunchi plecaţi,
Cu ochii lăcrimaţi
Şi plângând se roagă tare
Să le daţi acum iertare,
Căci binecuvântarea părinţilor
Întăreşte casa fiilor,
Iar blestemul părinţilor
Risipeşte casa fiilor,
Fie zidită din piatră
O risipeşte până-n talpă,
Fie zidită din argint
O risipeşte pân’ la pământ.
Căci pe măicuţa cu copii
Nimenea n-o poate şti
Cât munceşte, chinuieşte,
Copilaşul până-l creşte;
Nopţi amare, chinuite,
Zbuciumate, nedormite.
Când îi somnul mamei dulce
Copilaşu-atuncea plânge
Şi răcneşte nencetat,
Că se cere alăptat.
Biata măicuţă cu dor
Se scoală încetişor,
Copilaşul primeneşte
Şi cu drag îl mai priveşte.
Şi după ce-l alăptează
Cu jale şi-amar oftează
Şi-şi pune-n gând o-ntrebare:
Oare când te-oi vedea mare?
Căci o mamă cât îndură,
Muşcătura de la gură
N-o mănâncă, nu-i tihneşte,
I-o dă la copil, de-l creşte.
Numeni nu-şi poate da seama
Cât de zbuciumată-i mama...
Este zbuciumat şi tata
Că nu-i vin banii de-a gata.
Somnul nu şi-l împlineşte,
La servici mereu gândeşte.
Este zbuciumat şi tata,
Fiecare-n felul lui,
Dar ca mama zbuciumată
O altă fiinţă nu-i.
De cea ce n-are copii
Nu mă leg de viaţa ei.
Se culcă, se hodineşte,
Nimeni n-o mai stinghereşte;
Doarme, n-are nicio boală,
Doară foamea dacă-o scoală.
Pe când mama cu copii
Are mult ce suferi,
Mama suferă şi rabdă
De la copilaşul său,
De la faşă până-i mare
Îl păzeşte de-orice rău
Din ziua când i-a dat viaţă
Până-n momentul de faţă...
Pe cei aici îngenunchiaţi
Vă rugăm, părinţi, fierbinte
Încă-o dată, să-i iertaţi!
Pasărea, că-i păsărea,
Zboară ici, zboară colea
Şi-ncă greşeşte şi ea.
Că nu-i om să nu greşească
Pe-acest pământ păcătos,
Doar să ne rugăm fierbinte
Domnului Iisus Hristos!
Azi e zi de fericire
Pentru mireasă şi mire,
Pentru mire şi mireasă
E ziua cea mai aleasă,
În viaţa lor poate fi
Cea mai fericită zi.
De la pământ pân’ la cer
Şi din cer, Iisuse,
Priveşte-i cu-ndurare
Şi le dă lor sfânta binecuvântare
Şi un trai fericit, aşa,
Încât laudă să-ţi poată da!
Iar dumneavoastră, cinstiţi părinţi,
Priviţi-i cum stau ca doi sfinţi
Şi-aşteaptă cu nerăbdare
Să le daţi ultima iertare,
Cum îi obiceiul la noi,
Să se ierte de trei ori.
Amin, amin, amin
Cu-n pahar de vin
Şi c-o batistă de in,
Parfumată cu parfum
Să mă şterg când plec la drum;
Şi una mai aspră, de buci
Să-i şterg pe socrii cei mari de muci.
Iar dumneavoastră, domnii miri,
În picioare vă sculaţi,
Mâna la părinţi sărutaţi,
La biserică plecaţi
Ca să nu vă-ntârziaţi!
Sărutaţi mamelor mânuţele moi
Care v-au crescut pe voi
De la prima zi din faşă
Până-n momentul de faţă.
Şi după ce-i sărutaţi
Încă lacrimi mai vărsaţi,
Lacrimi fierbinţi şi cu jale
Să le curgă la părinţi pe picioare.
Atunci veţi şti cu-adevărat
Că părinţii v-au iertat.
Încă mai am ceva bun
La domnul mire să-i spun:
Ia priveşte, domnul mire,
Şi vezi cât îţi stă de bine
Cu nevasta lângă tine.
Dar un lucru vreau să-ţi spun,
Să fii cu suflet bun,
Să-ţi iubeşti soţia ta,
Să nu calci alăturea!
Şi te-aş mai ruga, de vrai,
Să gândeşti la iad şi rai,
Căci viaţa asta, pe cuvânt,
Îi ca roua pe pământ.
Azi eşti tânăr şi frumos,
Mâine bătrân şi ghebos,
Cam aşa-i la fiecare,
Nu vă fie cu mirare...
Parcă ieri eram copchilă
Şi azi îs babă bătrână.
Aşa-i viaţa trecătoare,
Îi ca un apus de soare
Sau, poate, mai bine zis
Cum ai trece printr-un vis...
De aceea cât trăieşti
La Dumnezeu să gândeşti,
Fapte bune să-mplineşti,
Să te străduieşti, oricum,
La o margine de drum
Să sădeşti pomi roditori
Pentru toţi cei trecători;
Cine-a trece însetat,
Din pomul tău de-o gustat
Inima să-şi răcorească,
Lui Dumnezeu să-i mulţumească,
Pe mata să te pominească.
Că nu ştii viaţa omului,
Astăzi este, mâine nu-i,
Ca frunzele codrului;
Toamna-mbătrânesc şi mor,
Cresc altele-n locul lor.
Mai am o poruncă-aleasă
Pentru mire şi mireasă:
Ascultaţi ce-am să vă spun,
Un lucru frumos şi bun:
Cât îţi trăi pe pământ
S-aveţi ca un jurământ,
Să umblaţi pe unde-o să umblaţi,
În aşa fel să procedaţi,
De părinţi să nu uitaţi!
Să vă gândiţi de bună seamă
Mai întâi la scumpa mamă,
Care v-a crescut pe voi
Cu mânuţele ei moi,
S-a sculat, v-a alăptat
Şi cu drag v-a legănat.
Ştiu c-a plâns, mult a oftat,
A mâncat ori n-a mâncat,
De copii s-a ocupat...
Că o mamă de-ar avea zece copii
Pe coate s-ar târâi,
Pe toţi zece i-ar hrăni...
Dar să ştiţi de bună seamă
Că zece copii nu ţin o mamă,
Că unul pe altul se lasă
Pân’ o găsesc moartă-n casă;
Că aşa-i la vremea de apoi,
Copiii nu mai sunt ca noi,
Nu-i iubesc pe-ai lor părinţi,
Îi înjură de cruci şi sfinţi,
N-au credinţă-n Dumnezeu
Şi tot merg din rău în rău,
Trăgându-i ca o şopârlă
Diavolul pe toţi la gârlă...
Iar mata, domnişoară mireasă,
Ţi-ai pregătit o viaţă-aleasă,
Ai vrut neapărat să ştii
Cum e doamnă mare să fii,
Să-ţi stea colacii pe masă,
Să-ţi fie faţa frumoasă,
Nu ţi-ai luat la-ntâmplare
Un cavaler ce-ţi sta-n cale,
I-ai ferit pe toţi la spate
Şi-ai plecat mult mai departe,
Căutând din sat în sat,
Până ţi-ai ales ce ţi-a fost drag,
Şi ţi-ai găsit aşa, pe loc,
Un flăcău de la noi din Mitoc...
C-ai rupt opinci de oţel
Pân-ai pus mâna pe el,
Că-i băiat la locul lui,
N-ai nimic ce să mai spui...
Poţi cutreiera tot pământul,
De la el să nu-ţi iei gândul,
Că-i înalt şi frumuşel,
Uite bine-acum la el,
Căci plâng multe fete bune,
Jelesc păsări în pădure,
Tremură rugul cu mure...
Dar noi ce mai putem spune
Decât să le dea Dumnezeu
Ceea ce le doresc eu:
Viaţă lungă, sănătate,
Mult belşug şi spor la toate,
Să trăiască-n fericire,
Libertate şi iubire,
Aşa să le-ajute Dumnezeu
Cum i-am blagoslovit eu.
De la domnişoara mireasă
Voi primi o basma de mătasă,
Iară de la domnul nun
N-o fi cazul să mai spun,
Că s-o prins a cununa
Şi mi-a da şi mie ceva...
Căci uite-aşa cu ştirbătură,
Cum îi baba din natură,
Fără niciun dinte-n gură,
Am învăţat o iertăciune,
La nuntă să o pot spune.
La norodu’ ce m-ascultă
Îi doresc viaţă multă,
Şi-un trai dulce, fericit,
Iertăciunea s-a sfârşit...
Eu mă pregătesc de dus,
Că iertăciunea v-am spus,
Dar vă rog să-mi daţi răspuns;
Să-mi spuneţi, de bună seamă,
Pe autor cum îl cheamă:
Dimitrie Bolintineanu
Sau Emilia Candreanu?
(culeasă de la Emilia Candreanu, sat Mitocaş, com. Mitocu-Dragomirnei)
(din volumul "Lada de zestre a comunei Mitocu-Dragomirnei", Editura Lidana, 2008, autori Curelciuc Bombonica şi Corbu-Domşa Daniela)
Cuvinte cheie :
Felicitări pentru postare, Bombonica!
Şi la noi se rosteşte de către vornicel "Iertăciunea", înainte de plecarea la cununie, în timp ce mirii stau faţă în faţă cu socrii mari - părinţii mirelui. De asemenea, se ia iertăciune şi înainte de a pleca mireasa din casa părinţilor - socrii mici - când mirele, însoţit de flăcăi şi fete, vornicei şi druşte, cere fata, pornind alaiul nunţii. Eiiii şi ce nunţi!!! Îmi aduc aminte cu mare drag cum vorniceii soţului meu - mirele - au reuşit să ia năframa de pe cofa cu apă aşezată în mijlocul curţii, în timp ce vorniceii mei se tocmeau la poarta legată cu flori de către druştele mele. S-au dus acele vremuri frumoase, când nunta era ca un spectacol... şi acum mai am de adunat din sat alimente, păsări, vin... ce îţi juruia omul... ne-a fost ruşine să mergem - aşa era obiceiul - era un ajutor pentru tinerii însurăţei, se spunea.
Domnule Vanghele, in volumul "Lada de zestre a comunei Mitocu-Dragomirnei" exista si un scurt istoric al locurilor, deoarece in localitate exista Manastirea Dragomirna, ctitorita de Anastasie Crimca. De asemenea, cartea cuprinde evenimente importante din viata omului (nasterea, nunta, moartea), obiceiuri de peste an si alte obiceiuri. Iertaciunea se spune la nunta, cand mirii isi iau iertare de la parinti. In zona iertaciunea se rosteste, nu se canta. Emilia Candreanu este cunoscuta in zona pentru rostirea iertaciunii... acum, fiind mai in varsta, i-au preluat altii versurile, le-au adaptat in functie de situatie. Are doar 7 clase, dar este foarte talentata.
Eu nu pot sa aduc aici toata cartea. Daca aveti dubii, puteti cauta pe Google titlul si autorii.
Elena, si la noi in Ardeal participa tot satul cu ajutoare "in natura" atunci cand era cate o nunta. La fel si la inmormantari. Cand m-am casatorit eu, am facut nunta la sotul meu care este din zona Campulung-Moldovenesc. Atunci am primit multe gaini si mama a venit cu ele taiate pana la Campulung iar altele i-au ramas in curte, ca erau foarte multe. Da, frumoase timpuri...
Oricum, eu am adunat folclor local impreuna cu elevii, pe parcursul mai multor ani, apoi - abia dupa vreo 5-6 ani - am inceput sa lucrez la carte impreuna cu colega mea, Corbu-Domsa Daniela.
Imi pare rau, domnule Vanghele, dar mai am un singur volum. In 2008, cand a aparut cartea, am daruit-o elevilor, localnicilor, colegilor...nu le-am luat niciun ban, chiar daca pe mine si pe colega mea ne-a costat destul de mult. Primarul localitatii ne-a promis atunci ca ne sponsorizeaza, dar am ramas cu promisiunea. Dar m-am simtit foarte bine daruind o carte. Si am continuat acest obicei, in continuare daruiesc, atunci cand am, cate o carte: elevilor mei, prietenilor, rudelor...
Domnule Vanghele, nu am de ce sa ma supar. Dumneavoastra aveati dreptate ca ar fi trebuit sa dau mai multe detalii referitoare la aceasta iertaciune. Dar am vazut ca si altii au postat cam la fel, dand putine detalii sau chiar deloc. Nicio suparare, doar "ne cunoastem din vedere" sau mai degraba de pe net.
Și la noi, în Vrancea arhaică, se spune, de către un vornic (un om de vază, ceva mai în vârstă) Iertăciunea, la nuntă, duminică, spre seară, după ce se joacă Nunta, cu miri, nași, socri și „tot satul”. E ceva asemănător cu ce am citit aici.
Felicitări pentru carte și pentru această postare!
da Coza
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor