Iertăciune

[Bonnie Mihali]

                                                 Stă norodul şi se-ntreabă

                                                Oare ce-o să spună-o babă?

                                                Ascultaţi-mă, de vreţi,

                                                Pân’ la urmă-o să videţi

                                                Iertăciunea la băieţi.

                                    Până n-alicneşte vântul

                                    Socrii mari mi-au dat cuvântul,

                                    Să le spun copiilor o iertăciune,

                                    Aşa cum se spune-n lume,

                                    Compusă din mintea mea,

                                    Numai dacă v-ar plăcea.

                                                Bună dimineaţa, bună dimineaţa,

                                                Domnule mire şi domnişoară mireasă,

                                                Domnilor nuni mari,

                                                Socri mari şi soacre mari

                                                Şi cinstită adunare!

                                                Vă poftesc luaţi aminte

                                                La vreo câteva cuvinte

                                                Care sunt de la Dumnezeu rânduite.

                                    Dumnezeu a făcut cerul şi pământul,

                                    Lumea şi câte-s într-ânsa,

                                    Le-a făcut numai cu zisa:

                                    I-a dat cerului culoare

                                   Şi l-a-mpodobit cu soare,

                                    Cu luceferi luminoşi,

                                    Să privim noi, păcătoşi.

                                    Dar Dumnezeu a văzut

                                    Că nu-i bine să trăiască omul singur pe pământ;

                                    A luat o coastă de la Adam

                                    Şi-a făcut-o şi pe strămoaşa noastră Eva...

                                    De-atunci ne tragem

                                    Neam din neam, viţă din viţă,

                                    Până la aceste două mlădiţe,

                                    Ce pieptul mamelor au supt,

                                    Braţele v-au rupt

                                    Nopţile-aţi pierdut...

                                    Drumurile v-au fost închise,

                                    Cărările interzise.

                                    Simţindu-se vinovaţi,

                                    În genunchi plecaţi,

                                    Cu ochii lăcrimaţi

                                    Şi plângând se roagă tare

                                    Să le daţi acum iertare,

                                    Căci binecuvântarea părinţilor

                                    Întăreşte casa fiilor,

                                    Iar blestemul părinţilor

                                    Risipeşte casa fiilor,

                                    Fie zidită din piatră

                                    O risipeşte până-n talpă,

                                    Fie zidită din argint

                                    O risipeşte pân’ la pământ.

                                    Căci pe măicuţa cu copii

                                    Nimenea n-o poate şti

                                    Cât munceşte, chinuieşte,

                                    Copilaşul până-l creşte;

                                    Nopţi amare, chinuite,

                                    Zbuciumate, nedormite.

                                    Când îi somnul mamei dulce

                                    Copilaşu-atuncea plânge

                                    Şi răcneşte nencetat,

                                    Că se cere alăptat.

                                    Biata măicuţă cu dor

                                    Se scoală încetişor,

                                    Copilaşul primeneşte

                                    Şi cu drag îl mai priveşte.

                                    Şi după ce-l alăptează

                                    Cu jale şi-amar oftează

                                    Şi-şi pune-n gând o-ntrebare:

                                    Oare când te-oi vedea mare?

                                    Căci o mamă cât îndură,

                                    Muşcătura de la gură

                                    N-o mănâncă, nu-i tihneşte,

                                    I-o dă la copil, de-l creşte.

                                    Numeni nu-şi poate da seama

                                    Cât de zbuciumată-i mama...

                                    Este zbuciumat şi tata

                                    Că nu-i vin banii de-a gata.

                                    Somnul nu şi-l împlineşte,

                                    La servici mereu gândeşte.

                                    Este zbuciumat şi tata,

                                    Fiecare-n felul lui,

                                    Dar ca mama zbuciumată

                                    O altă fiinţă nu-i.

                                    De cea ce n-are copii

                                    Nu mă leg de viaţa ei.

                                    Se culcă, se hodineşte,

                                    Nimeni n-o mai stinghereşte;

                                    Doarme, n-are nicio boală,

                                    Doară foamea dacă-o scoală.

                                    Pe când mama cu copii

                                    Are mult ce suferi,

                                    Mama suferă şi rabdă

                                    De la copilaşul său,

                                    De la faşă până-i mare

                                    Îl păzeşte de-orice rău

                                    Din ziua când i-a dat viaţă

                                    Până-n momentul de faţă...

                                                Pe cei aici îngenunchiaţi

                                                Vă rugăm, părinţi, fierbinte

                                                Încă-o dată, să-i iertaţi!

                                                Pasărea, că-i păsărea,

                                                Zboară ici, zboară colea

                                                Şi-ncă greşeşte şi ea.

                                                Că nu-i om să nu greşească

                                                Pe-acest pământ păcătos,

                                                Doar să ne rugăm fierbinte

                                                Domnului Iisus Hristos!

                                    Azi e  zi de fericire

                                    Pentru mireasă şi mire,

                                    Pentru mire şi mireasă

                                    E ziua cea mai aleasă,

                                    În viaţa lor poate fi

                                    Cea mai fericită zi.

                                    De la pământ pân’ la cer

                                    Şi din cer, Iisuse,

                                    Priveşte-i  cu-ndurare

                                    Şi le dă lor sfânta binecuvântare

                                    Şi un trai fericit, aşa,

                                    Încât laudă să-ţi poată da!

                                    Iar dumneavoastră, cinstiţi părinţi,

                                    Priviţi-i cum stau ca doi sfinţi

                                    Şi-aşteaptă cu nerăbdare

                                    Să le daţi ultima iertare,

                                    Cum îi obiceiul la noi,

                                    Să se ierte de trei ori.

                                    Amin, amin, amin

                                    Cu-n pahar de vin

                                    Şi c-o batistă de in,

                                    Parfumată cu parfum

                                    Să mă şterg când plec la drum;

                                    Şi una mai aspră, de buci

                                    Să-i şterg pe socrii cei mari de muci.

                                    Iar dumneavoastră, domnii miri,

                                    În picioare vă sculaţi,

                                    Mâna la părinţi sărutaţi,

                                    La biserică plecaţi

                                    Ca să nu vă-ntârziaţi!

                                    Sărutaţi mamelor mânuţele moi

                                    Care v-au crescut pe voi

                                    De la prima zi din faşă

                                    Până-n momentul de faţă.

                                    Şi după ce-i sărutaţi

                                    Încă lacrimi mai vărsaţi,

                                    Lacrimi fierbinţi şi cu jale

                                    Să le curgă la părinţi pe picioare.

                                    Atunci veţi şti cu-adevărat

                                    Că părinţii v-au iertat.

                                                Încă mai am ceva bun

                                                La domnul mire să-i spun:

                                                Ia priveşte, domnul mire,

                                                Şi vezi cât îţi stă de bine

                                                Cu nevasta lângă tine.

                                                Dar un lucru vreau să-ţi spun,

                                                Să fii cu suflet bun,

                                                Să-ţi iubeşti soţia ta,

                                                Să nu calci alăturea!

                                                Şi te-aş mai ruga, de vrai,

                                                Să gândeşti la iad şi rai,

                                                Căci viaţa asta, pe cuvânt,

                                                Îi ca roua pe pământ.

                                                Azi eşti tânăr şi frumos,

                                                Mâine bătrân şi ghebos,

                                                Cam aşa-i la fiecare,

                                                Nu vă fie cu mirare...

                                                Parcă ieri eram copchilă

                                                Şi azi îs babă bătrână.

                                                Aşa-i viaţa trecătoare,

                                                Îi ca un apus de soare

                                                Sau, poate, mai bine zis

                                                Cum ai trece printr-un vis...

                                                De aceea cât trăieşti

                                                La Dumnezeu să gândeşti,

                                                Fapte bune să-mplineşti,

                                                Să te străduieşti, oricum,

                                                La o margine de drum

                                                Să sădeşti pomi roditori

                                                Pentru toţi cei trecători;

                                                Cine-a trece însetat,

                                                Din pomul tău de-o gustat

                                                Inima să-şi răcorească,

                                                Lui Dumnezeu să-i mulţumească,

                                                Pe mata să te pominească.

                                                Că nu ştii viaţa omului,

                                                Astăzi este, mâine nu-i,

                                                Ca frunzele codrului;

                                                Toamna-mbătrânesc şi mor,

                                                Cresc altele-n locul lor.

                                                Mai am o poruncă-aleasă

                                                Pentru mire şi mireasă:

                                                Ascultaţi ce-am să vă spun,

                                                Un lucru frumos şi bun:

                                                Cât îţi trăi pe pământ

                                                S-aveţi ca un jurământ,

                                                Să umblaţi pe unde-o să umblaţi,

                                                În aşa fel să procedaţi,

                                                De părinţi să nu uitaţi!

                                                Să vă gândiţi de bună seamă

                                                Mai întâi la scumpa mamă,

                                                Care v-a crescut pe voi

                                                Cu mânuţele ei moi,

                                                S-a sculat, v-a alăptat

                                                Şi cu drag v-a legănat.

                                                Ştiu c-a plâns, mult a oftat,

                                                A mâncat ori n-a mâncat,

                                                De copii s-a ocupat...

                                                Că o mamă de-ar avea zece copii

                                                Pe coate s-ar târâi,

                                                Pe toţi zece i-ar hrăni...

                                                Dar să ştiţi de bună seamă

                                                Că zece copii nu ţin o mamă,

                                                Că unul pe altul se lasă

                                                Pân’ o găsesc moartă-n casă;

                                                Că aşa-i la vremea de apoi,

                                                Copiii nu mai sunt ca noi,

                                                Nu-i iubesc pe-ai lor părinţi,

                                                Îi înjură de cruci şi sfinţi,

                                                N-au credinţă-n Dumnezeu

                                                Şi tot merg din rău în rău,

                                                Trăgându-i ca o şopârlă

                                                Diavolul pe toţi la gârlă...

                                    Iar mata, domnişoară mireasă,

                                    Ţi-ai pregătit o viaţă-aleasă,

                                    Ai vrut neapărat să ştii

                                    Cum e doamnă mare să fii,

                                    Să-ţi stea colacii pe masă,

                                    Să-ţi fie faţa frumoasă,

                                    Nu ţi-ai luat la-ntâmplare

                                    Un cavaler ce-ţi sta-n cale,

                                    I-ai ferit pe toţi la spate

                                    Şi-ai plecat mult mai departe,

                                    Căutând din sat în sat,

                                    Până ţi-ai ales ce ţi-a fost drag,

                                    Şi ţi-ai găsit aşa, pe loc,

                                    Un flăcău de la noi din Mitoc...

                                    C-ai rupt opinci de oţel

                                    Pân-ai pus mâna pe el,

                                    Că-i băiat la locul lui,

                                    N-ai nimic ce să mai spui...

                                    Poţi cutreiera tot pământul,

                                    De la el să nu-ţi iei gândul,

                                    Că-i înalt şi frumuşel,

                                    Uite bine-acum la el,

                                    Căci plâng multe fete bune,

                                    Jelesc păsări în pădure,

                                    Tremură rugul cu mure...

                                    Dar noi ce mai putem spune

                                    Decât să le dea Dumnezeu

                                    Ceea ce le doresc eu:

                                    Viaţă lungă, sănătate,

                                    Mult belşug şi spor la toate,

                                    Să trăiască-n fericire,

                                    Libertate şi iubire,

                                    Aşa să le-ajute Dumnezeu

                                    Cum i-am blagoslovit eu.

                                                            De la domnişoara mireasă

                                                            Voi primi o basma de mătasă,

                                                            Iară de la domnul nun

                                                            N-o fi cazul să mai spun,

                                                            Că s-o prins a cununa

                                                            Şi mi-a da şi mie ceva...

                                                            Căci uite-aşa cu ştirbătură,

                                                            Cum îi baba din natură,

                                                            Fără niciun dinte-n gură,

                                                            Am învăţat o iertăciune,

                                                            La nuntă să o pot spune.

                                                            La norodu’ ce m-ascultă

                                                            Îi doresc viaţă multă,

                                                            Şi-un trai dulce, fericit,

                                                            Iertăciunea s-a sfârşit...

                                                            Eu mă pregătesc de dus,

                                                            Că iertăciunea v-am spus,

                                                            Dar vă rog să-mi daţi răspuns;

                                                            Să-mi spuneţi, de bună seamă,

                                                            Pe autor cum îl cheamă:

                                                            Dimitrie Bolintineanu

                                                            Sau Emilia Candreanu?

                                      (culeasă de la Emilia Candreanu, sat Mitocaş, com. Mitocu-Dragomirnei)

 

(din volumul "Lada de zestre a comunei Mitocu-Dragomirnei", Editura Lidana, 2008, autori Curelciuc Bombonica şi Corbu-Domşa Daniela)

[Elena Mititelu]

Felicitări pentru postare, Bombonica!

Şi la noi se rosteşte de către vornicel "Iertăciunea", înainte de plecarea la cununie, în timp ce mirii stau faţă în faţă cu socrii mari - părinţii mirelui. De asemenea, se ia iertăciune şi înainte de a pleca mireasa din casa părinţilor - socrii mici -  când mirele, însoţit de flăcăi şi fete, vornicei şi druşte, cere fata, pornind alaiul nunţii. Eiiii şi ce nunţi!!! Îmi aduc aminte cu mare drag cum vorniceii soţului meu - mirele - au reuşit să ia năframa de pe cofa cu apă aşezată în mijlocul curţii, în timp ce vorniceii mei se tocmeau la poarta legată cu flori de către druştele mele. S-au dus acele vremuri frumoase, când nunta era ca un spectacol... şi acum mai am de adunat din sat alimente, păsări, vin... ce îţi juruia omul... ne-a fost ruşine să mergem - aşa era obiceiul - era un ajutor pentru tinerii însurăţei, se spunea.

[Bonnie Mihali]

Domnule Vanghele, in volumul "Lada de zestre a comunei Mitocu-Dragomirnei" exista si un scurt istoric al locurilor, deoarece in localitate exista Manastirea Dragomirna, ctitorita de Anastasie Crimca. De asemenea, cartea cuprinde evenimente importante din viata omului (nasterea, nunta, moartea), obiceiuri de peste an si alte obiceiuri. Iertaciunea se spune la nunta, cand mirii isi iau iertare de la parinti. In zona iertaciunea se rosteste, nu se canta. Emilia Candreanu este cunoscuta in zona pentru rostirea iertaciunii... acum, fiind mai in varsta, i-au preluat altii versurile, le-au adaptat in functie de situatie. Are doar 7 clase, dar este foarte talentata.

Eu nu pot sa aduc aici toata cartea. Daca aveti dubii, puteti cauta pe Google titlul si autorii.

[Bonnie Mihali]

Elena, si la noi in Ardeal participa tot satul cu ajutoare "in natura" atunci cand era cate o nunta. La fel si la inmormantari. Cand m-am casatorit eu, am facut nunta la sotul meu care este din zona Campulung-Moldovenesc. Atunci am primit multe gaini si mama a venit cu ele taiate pana la Campulung iar altele i-au ramas in curte, ca erau foarte multe. Da, frumoase timpuri...

Oricum, eu am adunat folclor local impreuna cu elevii, pe parcursul mai multor ani, apoi - abia dupa vreo 5-6 ani - am inceput sa lucrez la carte impreuna cu colega mea, Corbu-Domsa Daniela.

[Bonnie Mihali]

Imi pare rau, domnule Vanghele, dar mai am un singur volum. In 2008, cand a aparut cartea,  am daruit-o elevilor, localnicilor, colegilor...nu le-am luat niciun ban, chiar daca pe mine si pe colega mea ne-a costat destul de mult. Primarul localitatii ne-a promis atunci ca ne sponsorizeaza, dar am ramas cu promisiunea. Dar m-am simtit foarte bine daruind o carte. Si am continuat acest obicei, in continuare daruiesc, atunci cand am, cate o carte: elevilor mei, prietenilor, rudelor...

[Bonnie Mihali]

Domnule Vanghele, nu am de ce sa ma supar. Dumneavoastra aveati dreptate ca ar fi trebuit sa dau mai multe detalii referitoare la aceasta iertaciune. Dar am vazut ca si altii au postat cam la fel, dand putine detalii sau chiar deloc. Nicio suparare, doar "ne cunoastem din vedere" sau mai degraba de pe net.

[Ion Lazăr da Coza]

Și la noi, în Vrancea arhaică, se spune, de către un vornic (un om de vază, ceva mai în vârstă) Iertăciunea, la nuntă, duminică, spre seară, după ce se joacă Nunta, cu miri, nași, socri și „tot satul”. E ceva asemănător cu ce am citit aici.

Felicitări pentru carte și pentru această postare!

da Coza