Începusem să-ţi scriu o scrisoare dar cuvintele-mi tăceau, nu se voiau scrise, plângeau şi se ascundeau în mine ca să se topească în dor.
Eram singur în hotelul de la malul mării.
Ce căutăm acolo?
Aşteptam poate că o să mai vii încă odată!
Mi-am aprins o ţigară, fumul se ridică drept sper tavan în vârtejuri de parcă ar reconstitui un vrej către infinit.
Începuse să se însereze, marea se zbuciuma lovind ţărmul cu furie, pescăruşii ţipau în zborul lor împleticit.
De peste tot se prevestea furtuna.
Hotărât să-mi termin scrisoarea m-am aşezat la masă şi febril am început să-ţi aştern rânduri după rânduri.
Trecuse ceva timp când am auzit bubuiri în uşă.
Cine să fie la ora aceea?
Bănuitor şi curios am pășit către uşă.
Am ascultat cu grijă însă nu se auzea nimic!
Am deschis ușa și...
Marea plină de alge, nisip şi scoici năvăli la mine în cameră, creştea fără de noimă creștea fără să-i pese că la mine în cameră totul începuse să plutească în derivă.
Mi se făcu frică, marea era atât de furioasă.
Instinctiv am înfruntat-o, am lăsat-o să mă biciuiască, am lăsat-o să mă judece, să m-atingă dojenitor in reflux.
A mai zăbovit puţin şi s-a retras aşa cum venise, pe neaşteptate.
A lăsat pe mocheta ieftină o plajă cu miros de midii, crustacei și un covor de alge.
Ah, am uitat, scrisoarea!
Scrisoarea nu mai era, mi-o furase marea ca pe un trofeu.
Cine poate ști pe care insulă plină de Robinsoni o va arunca şi cine poate afirma dacă vreodată va ajunge la tine.
Dar ce-s vinovat eu că marea mi-a inundat camera de hotel...

Pusă în sticlă azi.... și ceruită pentru eternitate!

Vizualizări: 64

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Poate că marea mai păstrează încă foșnetul silabelor parfumate, poate că valul-sol n-a fost încă de pază pe coasta de răsărit a inimii ei... Oricum ce-i pecetluit, pecetluit rămâne:)

Florin, ești un izvor de metafore!

Prețuire!

Frumoasă alegorie! E bine  (uneori ) să dăm  mării drum spre pustiire sau , mai curând , spre recompunerea  eului ,scoțând din calcul unele repere și ceruindu-le pentru eternitate. O adevărată plăcere!

Bucuria dorinţei se avântă spre lumina iubirii într-o călătorie melancolică pe marea întinsă. Primul sărut cu iz de sare se pierde în adierea vântului. Doar urma încolăcită de fum refuză semnul de recunoaştere al neputinţei. Marea invadează cu amintiri, cu semne. Un gând rătăcit mai poposeşte, zgribulit de stropi reci, visând la crengile verzi ale timpului.

Am divagat şi eu puţin pe tema ta. Dar să trecem şi la lucruri mai serioase, cum ar fi:

bubuieli - eu nu l-am găsit în DEX şi oricum nu sună bine. Mai nimerit ar fi bubuituri.

uşă, cameră, - repeţi cam mult aceste două cuvinte pentru un text care se vrea cu aură lirică.

Pusă în siclă- sticlă.

Aceste fiind zise, pun admiraţia mea!

Sofy

Frumos scris, sensibil.

Sunt de acord cu Sofy, ai o frază din care se poate scoate un "cameră".

La mulţi ani!

Mult parfum in acest text. Am citit cu placere.

Prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 12 minute în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog apus slavonian a lui petrut dan
cu 14 minute în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 18 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dezrobire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 19 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doina a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 23 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar Tu, Iubire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 26 minute în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut grupul CĂRŢILE MEMBRILOR NOŞTRI al lui Ion Lazăr da Coza
cu 28 minute în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia „Mihai Cătrună – Un poet al culorilor sau un pictor al cuvintelor?” a lui Vasilisia Lazăr
cu 29 minute în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Când se conjungă verbul a iubi (3) a lui Costel Zăgan
cu 45 minute în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Despre suflet și spirit a utilizatorului Floare Arbore în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
cu 49 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Punct a lui Amanda Spulber
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog apus slavonian a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puterea de a tulbura sentimente și minți a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parcul dintre școli a utilizatorului Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Parcul dintre școli a lui Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nu mă-ntreb ce-oi fi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar Tu, Iubire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor