Cap.11.2 ; Insula Magică a Fericirii

[Nicolae Sărătean]

 

         11.2 Proba aerului partea a-II-a

                  Următoarea experiență pe care o va trece, se desfăşoară în curtea școlii generale din cartier, unde într-o frumoasă zi de primăvară, o mulțime de copii, jucau fericiți o partidă de fotbal între clase.

                  La un șut mai puternic, mingea sfârșește pe acoperișul școlii care era plan fără țiglă, doar o placă de beton bine izolată pe acea vreme. Școala era închisă și singurul acces pe acoperiș era prin interior. Copiii, tare dezamăgiți, neavând altă minge de schimb, se certau și se învinovățeau pentru nedoritul eveniment. Toți cunoșteau aptitudinile magului de cățărător, astfel, toate privirile se opriră rugător asupra lui.
               - Bine, le spuse acesta, mă urc, dar pe unde vreți? Nu mai văd niciun copac pe aici!
                Directorul școlii tăiase un bătrân tei, al cărui vârf termina pe acoperiș, ce crescuse lângă o latură a clădirii într-un mic părculeţ, tocmai pentru a elimina posibilitatea copiilor de a-şi dezvolta capacitățile de cățărători și de a nu le pune la dispoziție medii favorabile de accidente sau acțiuni sinucigașe.
                Unica soluție și singurul acces ce le rămăsese, erau niște plopi, ce se aflau în curtea dinspre stradă, dar era foarte periculos din cauza distantei la care au fost plantați fată de clădire. Se situau la vreo doi-trei metri și crengile lor tinere nu ofereau destulă siguranță și nici nu ajungeau pe acoperiș.
                Magul, nu stătu mult pe gânduri și urmat de toată ceata de susținători, se îndreptă spre curtea din față, cercetând și căutând cu privirea, care ar fi cel mai bun plop pentru aventuroasa escaladare. După mai multe minute de cercetări, alege într-un final unul ce i se păru mai înalt, scuipă în palme îl cuprinse în brațe și începu să urce.

               Urcă vreo trei metri îmbrățișând copacul, apucă cu o mână prima creangă, apoi alta de mai sus cu cealaltă, sprijinindu-se cu genunchiul, după cu talpa piciorului, întinzându-se agăţându-se de alt ram și în câteva mișcări bine perfecționate prin practica sa de cățărător, ajunsese degrabă în vârful plopului. Aici stupoare! Posibilitățile văzute de jos nu prea coincideau cu cele de la fața locului, se afla prea departe de clădire și o săritură de la acea distanță nu prea avea șanse de reușită. Crenguțele tinere și subțiri nu-i prezentau magului prea multă încredere. Se afla puțin mai sus decât acoperișul, ținându-se doar cu o mână de vârful plopului și făcând puțin balans, încercă să atingă cu piciorul marginea clădirii, dar această acțiune nu dădu roade, nu ajungea la acoperiș. Copiii erau dezamăgiți, magul la fel dar orgoliul și ambiția nu-l lăsară să dea înapoi. Cei de jos îl îndemnau să se lase păgubaș, dar în încăpățânarea lui, spunea că fără minge nu coboară. Își făcu repede un plan mental și între rugămințile unora și încurajările celorlalți, urcă puțin mai sus și începuse un nebunesc dans, balansându-se din ce în ce mai tare, cu vârful copacului, care stătea mai, mai să se rupă. În mintea lui existau două posibilități. Vârful copacului se putea rupe doar în două direcții; înspre școală, în fericitul caz, iar celălalt înspre curte, dar pe acesta din urmă, îl eliminase din calcule.
                 După câteva înclinări mai puternice, din ce în ce mai periculoase, odată spre școală și apoi spre curte, lemnul verde dar nu destul de elastic, începu să pârâie exact când  se îndrepta din nou spre școala, astfel, săltă puțin mai sus pentru a forța mai mult înclinarea și când vârful plopului trosni, rupându-se, se lansă cu toată forța și ateriză cu succes, pe acoperișul școlii, rostogolindu-se pentru a atenua impactul. Se ridică repede cu vârful plopului în brațe, ridicându-l deasupra capului ca pe un trofeu, printre aplauzele și strigătele de bucurie ale tovarășilor săi de joacă.
                 A învins și gustul victoriei era atât de dulce, acea senzație de a fi, "buricul pământului" binecunoscută și experimentată de toți membrii rasei umane cel puțin odată în viață, puse stăpânire totală pe micul mag, dar clipa de glorie trecu ca vântul, când auzi vocea directorului școlii, ce trecea întâmplător pe stradă și văzuse întreaga scenă.

                 În câteva secunde găsește mingea, o aruncă copiilor apoi se lansează cu toată viteza spre cel mai apropiat plop, sare, se agăță bine și până să ajungă directorul în curtea școlii, coboară în viteză rupând-o la fugă, amestecându-se cu restul gloatei.
                Episodul s-a terminat cu bine, plopilor din curtea școlii le-au fost retezate aproape toate crengile care ar fi putut fi folosite spre a escalada școala și unii chiar au fost retezați de la pământ în săptămâna următoare. Magul, a fost "medaliat" cu o notă de șapte la purtare și o pedeapsă din partea părinților pe măsură.
                Acest mic episod, a fost doar un "preludiu" în proba aerului, misiunea a avut succes, dar adevărata probă, urmează...
                În câteva luni povestea s-a uitat, copiii au revenit în curtea școlii la joacă, aceeași scenă cu mingea care la un șut mai puternic și necontrolat sfârșește din nou pe acoperiș, dar acum, rămăseseră complet dezamăgiți, din cauză că nu mai exista nici un mediu la îndemână pentru a putea ajunge pe școala. Din nou, imaginația magului dădu roade și de această dată, fără să mai spună cuiva sau să se consulte cu alții, fuge în curtea din față a școlii și refuzând că ar exista lucruri imposibil de obținut, își făcuse curaj și neasistat de nimeni, începe marea escaladare, direct pe peretele vertical al clădirii, pe partea cu ferestrele. Ceva îl conducea și simțea că trebuie să urce pe acolo.
                 Scuipă în palme, puse un picior pe soclul clădirii ce măsura cam un metru și apucă cu mâinile, printr-o încleștare sigură și încrede partea inferioară de lemn a ferestrelor. Apoi, făcu un mic salt și se agăța de partea superioară a următoarei rame, lipit cu burta de geam, urca fără probleme și reușește să ajungă cu mâna la prima bordură dintre etaje. Cu mare grijă și cu puțin efort, se ridică pe mâini, punând un cot, (antebrațul) apoi celălalt, urmând un genunchi și așa mai departe, în câteva clipe și mișcări bine calculate, se văzu odihnindu-se pe mica bordură dintre etaje, o ieșitură de vreo 10 cm perpendiculară pe fațada clădirii.    

                  Satisfăcut, plin de sine savura deja gustul reuşitei, fiind foarte sigur că dacă a putut escalada atât de uşor până aici va reuşi să urce şi al II-lea etaj fără probleme. Respiră puţin relaxat şi fără să mai stea pe gânduri, reîncepe căţărarea şi imediat ajunge cu mâinile deasupra ultimelor ferestre de la al II-lea şi ultimul etaj al edificiului. Aici, paralizat de frică şi cu mare dezamăgire, văzând că oricât îşi întinde mâna nu poate să ajungă să prindă bordura acoperişului, ce ieşea perpendicular, aproape un metru înafara peretelui, pe care se afla magul.
                 Gustul amar al deznădejdii se făcea tot mai mult simţit, făcu o încercare de coborâre fără succes, era aproape imposibil să cobori fără să îndoi genunchii şi o săritură de la acea înălţime direct pe dalele de piatră, ieşise din calcul, era adevărată sinucidere. Se afla la o înalţime de aproximativ şapte-opt metri de la sol. În timp ce forţele i se pierdeau prin încordarea degetelor pe ramele ferestrelor, magul îşi dădu seama că viaţa lui atârna de un firicel foarte, foarte subţire, care era pe punctul de a se rupe în orice clipă.
                    Astepta un miracol. Credea în miracole. Dar cum se spune că şansele unei reuşite sunt cu atât mai mari cu cât posibilităţile de întoarcere sunt mai mici şi posibilitatea magului în acest moment era zero, începu cu repeziciune şi în limita timpului, să caute cea mai optimă soluţie. Calculă toate riscurile în fracţiuni de secundă şi parcă o mână nevăzută şi o voce interioară îi spuse:
                   -Sari! Îndoindu-şi puţin genunchii pentru a-şi face elan şi cu ultimele forţe, se desprinde cu ambele mâini de lemnul ramei şi se lansează în saltul vieţii sale, sau mai degrabă zbor, sfindând oarecum gravitaţia şi reuşeşte să se prindă cu o mână de marginea periculoasei balustrade. Miracolul mult asteptat a avut loc. Se balansă puţin, din inerţie, aproape să o scape, dar vârfurile degetelor încleştate, bine lipite, nu l-au trădat de această dată. Parcă toată fiinţa lui se afla în acele patru degete de la palma mâinii drepte şi fără să mai piardă timpul, obligat fiind de situaţie îşi aruncă şi cealaltă mână deasupra. Degetele celeilalte palme se prinseseră cu aceeaşi dorinţă de a contribui din plin acţiunii pentru care au fost solicitate, astfel, foarte conştiente de importanţa lor îşi făcură datoria cu succes. Încrederea îi crescuse foarte mult, inima îi stătea să-i spargă pieptul speranțele şi șansele reușitei se aflau deja în partea superioară şi favorabilă a balanţei vieţii şi morţii, dar misiunea nu era încă încheiată. Cu fiecare secundă şi prin imensa cantitate de energie cheltuită pentru a ajunge în acest punct, forţele magului scădeau iar oboseala îşi spunea cuvântul. Respiră odată profund încercând să-şi umple plămânii la capacitate maximă, expiră cu putere şi în acelaşi timp se ridică pe mâini (cum se fac tracţiunile la bară fixă) astfel, bărbia îi ajunsese să se agaţe deasupra bordurii, ajutând mâinile în acelaşi efort comun, apoi dintr-o zvâcnitură, îşi aruncă un cot sprijinindu-se bine, după celălalt, odihnindu-se o clipă pentru a se recupera şi în cele din urmă, se ridică vertical în mâini, puse genunchiul drept deasupra, apoi stângul şi se rostogoli pe acoperiş.
                   Un val de căldură îi inundă tot corpul, nivelul de adrenalină atinsese cote maxime. Se întinsese pe spate, cu mâinile şi picioarele depărtate, într-o relaxare totală, sfârşit şi fără nicio putere. Privind undeva în imensitatea cerului i se păruse dintr-o dată că vede chipul mult iubit a Marelui Magus zâmbind, apoi o linişte binemeritată îi cuprinsese întreaga fiinţă.
                   Proba aerului a fost trecută și-a dat seama de puterea fricii şi la fel, că orice dorinţă se poate împlini dacă crezi şi lupţi până la ultima suflare pentru ea.
                   După câteva clipe de odihnă, căută mingea cu privirea, se apropie, o prinde şi o lansează înapoi copiilor care în tot acest timp încă se mai certau învinuindu-se pentru pierderea mingii. Nici măcar nu observaseră dispariţia magului, care acum le făcea zâmbitor semne de pe acoperiş. Nedumeriţi, întrebători si plini de uimire îl priveau ca pe un zeu, ştiind fiecare ca nu mai exista nici o posibilitate de a urca pe clădirea şcolii de când directorul, tăiase plopii din curtea din faţă.
                    Coborârea a fost foarte uşoară în comparaţie cu urcarea, turela de pe acoperiş era deshisă şi scara la locul ei. Problema în acest caz a fost că şcoala era închisă, având toate uşile ce dădeau în exterior încuiate, astfel magul intră într-o clasă de la parter, deschisese un geam şi în câteva secunde se află din nou împreună cu ceilalţi copii, care abia se dezmeticiră şi îl asaltară cu întrebările privitoare la această escaladare.
                    Nu-l credeau, spuneau că e imposibil să escaladezi pe acolo, deja mulţi veniseră cu supoziţia că magul intrase în şcoală pe geamul pe care ieşise şi toţi îi cereau să le demonstreze şi să mai urce odată, unii mai îndrăzneţi chiar încercară să se caţere, dar fără succes aşa că magul nostru în urma aventurii sale nevăzută de nimeni şi cum nu voia să repete sub nici o formă escaladarea a cam căzut de mincinos.
                    Misterul, l-a elucidat o femeie, mama unui coleg, care a spus după vreo două săptămâni la o şedinţă cu părinţii că a văzut un băieţel care a escaladat şcoala, dar era atât de departe şi speriindu-se atât de tare nu a putut să reacționeze, apoi când ajunsese la locul incidentului nu mai era nimeni. Reputația magului a fost reabilitată și-a recâștigat încă odată stima şi respectul printre ai săi prieteni, tovarăși de joacă şi de aventuri, dar niciodată, oricât insistaseră unii nu a mai vrut să repete experimentul. Ce a avut să-şi demonstreze și-a demonstrat lui însuşi...

[Nicolae Sărătean]

Mulţumesc din suflet Mihaela! Mă bucur  enorm de mult că  ţi-a plăcut!

Cu drag,

Magu* :)

[Ion Lazăr da Coza]

O povestire frumos redactată. Câteva virgule greșit puse. În rest ok.

da Coza

[Nicolae Sărătean]

Mulţumesc frumos da  Coza, imediat le  rezolv!

Cu consideraţie,

Magu* :)

[Sofia Sincă]

Magul Spider-Man... M-ai lăsat fără cuvinte. Privind din prizma omului matur, al mamei, te trec toate căldurile din lume citind... Nu mi-aş dori un  asemenea năzdrăvan... Privit cu ochii cititorului nu pot decât să admir acţiunea, luxul de amănunte care deconspiră veleităţi de alpinist, dar şi talentul de narator. Şi nu în ultimul rând suspansul creat, care te ţine încordat până la terminarea aventurii. De asemenea se desprinde gustul dulce al victoriei, locul de lider în faţa apropiaţilor.

Şi acum întristarea:)))

aşi dezvolta, de cergetări, Cei de jos i lîndemnau, a atenua imactul, rodicând-o, Cu mare grjă, - nu-ţi mai dau explicaţii, corectezi.

Îşi calculase foarte repede şansele de reuşită, luând în calcul, -scoate un ''calcul''

Cu mare grjă, să caute cea mai optimă soluţie. - soluţia optimă, fără ''ce mai'', deoarece optim însemană deja cel mai, cea mai. Şi devine pleonasm folosit în acest fel.

Şi mai ai multe diacritice de pus şi câteva pauze după virgulă.

Felicitări şi admiraţie, Sofy!

Ce plasă am luat! Ai postat de două ori acest capitol şi eu l-am citit pe celălalt... Am scos de acolo ceva erori. Acum nu le mai caut, am văzut unele dintre ele corectate, Vezi tu dacă mai sunt valabile cele scoase de mine. :))

[Nicolae Sărătean]

Sofy dragă, în yahoo, îmi apare ceva, o frântură din comentariu , dar aici nimic... :)

Orice ai fi  scris, îţi mulţumesc din suflet şi sunt chiar convins că ţi-a plăcut! Sper că nu ai mai gasit prea multe greşeli, deşi chestia cu pusul virguliţelor, îmi cam scapă...:)

Cu preţuire,

Magu* :)