Vizita lui Matei, fusese pentru Maria, doar o micuţă bulă de aer, şi o savurase înghiţind-o ca peştişorul auriu din acvariu când nu mai are suficient oxigen, doar atât, apoi toate gândurile, frământările şi necazurile nu numai că năvăliseră peste ea, ca o noapte neagră, ele se şi instalaseră adânc şi confortabil în mintea ei. Acum o ducea şi mai greu, burtica începuse să capete „măreţie”, de la Luis – în afară de scrisoarea aceea scurtă −, nu mai primise nicio veste, niciun telefon, nicio telegramă, nimic, nimic. Tristeţea şi apatia o luaseră de câte o mână şi o plimbau după bunul lor plac, ca pe o somnambulă, zi şi noapte.

 

      Eleonora, într-o zi când îi aduse un ceai, privind-o mai insistent, spuse:

      − Maria, nu mă mai prosti… cu tine să întâmplă ceva, eşti foarte schimbată, nu mai eşti tu… veselia a pierit dă pă chipul tău, eşti palidă, abătută… Parcă te frământă ceva, parcă îmi ascunzi ceva… Dă ce nu-mi spui, ce?

      − Nu am nimic mamă, mă... mă gândesc şi eu... de atâta timp nu am primit nicio veste de la el.

      − Doar asta să fie? spuse Eleonora privindu-i insistent, abdomenul. Şi… parcă niţel te-ai mai rotunjit!... 

Maria sesiză privirea cercetătoare şi spontan îşi adună capotul în jurul taliei.

      − Ţi se pare, mamă, exagerezi dumneata, capotul e dintr-un material cam gros, e şi puţin larg! Poate doar aşa un pic de tot să… asta, din cauza statului în casă.

      − Cum vrei tu, da' mai târziu să nu-mi reproşezi că nu te-am întrebat, că nu am fost atentă, că nu ştiu ce, mă-nţelegi ce vreau să zic? spuse Eleonora cu subînţeles şi părăsi camera.

      Maria rămase o clipă pe gânduri: mama presimte ceva! şi merse la oglindă, unde, desfăcu capotul şi privindu-şi abdomenul din profil, oftă adânc: adevărat, burtica mi s-a mărit, parcă s-a şi ţuguiat puţin… Doamne, am început să mă cunosc că sunt gravidă!

      Brusc îi veni o idee, scotoci prin sertarul scrinului şi luă un fular lung. Îl rulă strâns în jurul mijlocului, strângându-l cât putu de tare. Zâmbi satisfăcută, privindu-şi în oglindă talia: cel puţin un timp am s-o mai păcălesc pe mama!

      Luă cana cu ceai şi se opri în dreptul ferestrei. Monotonia instalată lejer din cauza trecerii zilelor fără să se întâmple ceva deosebit, amplificată şi mai acut de acelaşi decor neschimbat al camerei, simţea că o deprimă şi mai mult, însă într-o zi, spre marea ei bucurie, descoperise acest loc minunat: fereastra.  Fereastra, unde încă mai visa şi putea sta, lăsând în voie să-i zboare gândurile spre el... El, dragul ei iubit.

      Închise ochii şi fredonă abia şoptit, o strofă, dintr-un cântec:

              „Să mai cred în bine,

              şi în frumuseţe să mai cred

              căci am un vis

              un basm nescris

              puteri să-mi dea

              în calea mea!” şi trimise în eter acest cântec pentru Luis.

      Apoi continuă, doar pentru ea:

              „Tot ce-ţi spun acum

              îmi spun, de fapt mie

             suferinţa mea,

             nu te va-mpovăra,

             nu vreau să te doară.”

 

      Nu numai zilele sau orele, dar şi secundele treceau teribil de greu. De la Luis, în continuare, nici cea mai mică veste şi aşteptarea aceasta chinuitoare o ardea îngrozitor pe Maria mistuind-o ca o flacără. Şi cel mai dureros era că focul o ardea în interior. Apoi, de atâta stat în casă, faţa îi devenise puţin albă şi mâinile uşor străvezii, lăsând să i se vadă reţeaua de vene.

 

      De ce nu m-am sinucis atunci, la început, când  rodul iubirii noastre era doar un boţ mic de carne! Acum?... Acum e mult prea târziu!  Se tânguia ea, ducându-şi mâinile pe burtică, mângâind-o.

     Micuţul pui de om a prins formă, are viaţă, are mânuţe, are picioruşe şi  un trupuşor în care o inimioară a început să bată…  O inimioară! Dar dacă Luis nu se mai întoarce?

      Pur şi simplu se cutremură, acest gând o plesnise ca un gârbaci, simţindu-şi corpul paralizat de plumbii din vârf.

      Doamne ce-mi trece prin cap! Cum să facă el… el… el iubitul meu, una ca asta... el mă iubeşte, eu... eu îl iubesc dincolo de iubire... apoi, iubirea noastră a rodit, nu?  

      Se aşeză la masă şi dintr-un sertar scoase o agendă, pe care, cu mult timp în urmă o transformase într-un jurnal. Adunându-şi gândurile, scrise încet şi foarte caligrafic:

                                      Luis, iubitul meu iubit,

       Dimineaţa mă trezesc cu tine în gând, pentru că mă culc cu tine în gând!

      Toate secundele vieţii mele sunt pline de tine, amintirile sunt pline de puţinele tale sărutări şi de mângâierile tale şi mai puţine.

      Acum, datorită micuţului înger din burtica mea, nu numai că te simt în mine, dar te simt mereu că eşti lângă mine şi abia mă abţin să nu-ţi vorbesc cu voce tare.

      Mi-e teamă că, într-o zi am să-i vorbesc micuţului cu voce tare, amăgindu-mă că-ţi vorbesc ţie… ( cred că nu mai am mult!)

     Un simplu foşnet de frunză – mai ales frunzele plopului din fereastra mea – îmi amintesc de vocea ta. O adiere uşoară a vântului prin părul meu şi deja simt mâinile tale mângâindu-mi-l.

      Acum, aşteptarea mă omoară,  acum am nevoie de tine aici, fizic, iubirea mea cea mare…  iubitul meu iubit...

      Simt că nu mai pot duce mult povara acestei singurătăţi.

      Simt că nu mai am puterea să lupt de una singură.

      Simt singurătatea cum s-a instalat confortabil în corpul meu şi mă mistuie ca o flacără. Îmi este teamă, că această flacără a singurătăţii, combinată cu aşteptarea,  să nu-mi mistuie îngerul.

      Cred că singurătatea e soră cu moartea sau micul pas spre infern.

      Simt aşteptarea că mă îmbrăţişează ca aripa unei păsări negre, mari şi ciudate.

      Doamne, te implor, trimite un înger să ia sub ocrotitoarea lui aripă, îngerul nenăscut încă, nu-l lăsa sub aripa păsării negre. Dacă nu-ţi cer prea mult, acum ai grijă şi de mine, ajută-mă să-mi duc misiunea până la capăt, să-mi car crucea asta mare şi grea, căci nu am crezut niciodată că voi avea puterea totuşi să lupt şi să ajung până aici…

       Eleonora, simt că bănuie ceva şi sigur îi va spune şi lui Mihai, acum este doar o chestiune de zile.

 

      Se opri din scris, nu mai putu continua din cauza lacrimilor care-i inundaseră ochii şi care începuseră să-i picure pe jurnal. Se ridică şi începu să se plimbe prin cameră. De la un timp, nici la fereastră nu mai mergea, cu toate că fusese locul ei preferat. Privea cu teamă acel dreptunghi alb ca un neant, ademenitor şi ispititor, şi nu se mai apropia de el.

 

      La câteva zile, Maria,  scrise mult mai optimistă, în jurnal:

                                      Luis, iubitul meu iubit,

       Azi am privit, la început foarte speriată, lupta epuizantă dintre doi porumbei sălbatici. Apoi, văzând finalul  şi înţelegând cauza disputei, i-am admirat  şi am zâmbit. Totuşi, n-am înţeles pe deplin, de ce a trebuit să se bată şi să se alerge, şi prin aer şi din creangă-n creangă, atâta timp, când la final, culmea, tot cu porumbiţa cu care s-a războit, s-a împerecheat. Ştii iubitul meu, privind-o pe neînfricata luptătoare, vreau şi eu să mă transform într-o porumbiţă albă, care să nu atragă ochiul vânătorului şi să zbor până la tine! E adevărat, nu ştiu exact unde te afli, dar sunt sigură că un înger, sau poate chiar Cupidon, mă va ajuta.

      Ţi se pare banală dorinţa mea, da?

      Dar nici tu poate că nu m-ai observa, căci cine acordă atenţie unei porumbiţe albe, obişnuite?

      Aş sta numai în preajma ta şi te-aş veghea clipă de clipă, iar uneori în zbor, te-aş săruta uşor pe păr, cu aripa mea.

      Dacă nu vei fi rău cu mine, poate am să mă aşez chiar pe umărul tău…

      Dar să nu crezi că te spionez, fac asta din iubire, din prea multă iubire, pentru că aşa cum ţi-am mai spus, eu te iubesc dincolo de iubire…  ( Oare ce există dincolo de iubire!? Am să te întreb când ai să vii, să nu uit!)

      Tu te gândeşti la mine? Sunt sigură că da!

      Am acum sentimentul, că fizicul meu, împreună cu viaţa mea ne-am urcat într-un montagne-russe. Cel mai frumos e când montagne-russe-ul,  urcă în cel mai înalt punct al circuitului.

      Simt că mă înalţ şi eu în acelaşi timp cu el,  şi mă pregătesc să-mi i-au zborul... apoi urmează căderea aceea, inegalabilă, parcă într-un abis, care este fantastică.

      Simt cum zbor, căzând. Şi căderea este tot un zbor, nu?

      Apoi  simt cum corpul meu o ia înainte şi viaţa aleargă după el... (sau invers, nu contează)  şi întotdeauna îl prinde… Acum, odată cu  mine, zboară şi nenăscutul înger. (dar tu, încă nu ştii de el şi nu ai cum să înţelegi…)

      Sunt tristă şi sunt şi bulversată: încă nu ştiu ce este dragostea cu adevărat! (alt subiect care mă frământă, să nu uit şi să-l dezbat cu tine!)

      Dragostea… of, Doamne, tu doar m-ai învăţat cum s-o trăiesc şi cum s-o fac! Dar am trăit-o puţin şi am făcut-o şi mai puţin.

      Abia aştept să te întreb pe tine, asta  pentru că tu ai răspuns la toate întrebările mele copilăreşti: ce este dragostea? Care este diferenţa dintre dragoste şi iubire? Dar dintre dragoste şi sex?

      Eu am gustat doar o fărâmă atunci din…  dragoste (sau iubire, nu ştiu sigur cea fost!), am gustat atât cât mi-ai oferit tu...

      Acum trăiesc doar din amintiri... Totuşi am simţit atunci o imensă vibrare, corpul meu vibra odată cu sufletul meu  când eram în braţele tale.

      Abia aştept, dragul meu, să te  întreb dacă şi tu ai simţit la fel.

      Ah, şi să nu uit! Trebuie urgent să dezbatem o problemă, care mă frământă: cine pe cine, iubeşte mai mult? (acum, eu sunt sigură că te iubesc mai mult, dar sunt curioasă să aflu şi părerea ta!)

 

      Închise jurnalul. Ar mai fi avut multe, foarte multe de scris dar pe moment nu mai putu continua, inexplicabil, o cuprinsese o stare de milă de sine însăşi, uşor confundabilă cu deprimarea.

      Începu să se plimbe prin cameră, încercând să-şi stăpânească starea asta ciudată de deprimare şi de agitaţie, să scape de gândurile negre − privirea îi era atrasă sistematic de fereastră −, care reveniseră iar în mintea ei, fără măcar să se gândească la ele: iubirea mea pentru Luis, acum o simt că trăieşte intens în mine, ferită de ochii lumii şi de ochii părinţilor mei. Trăieşte acolo adânc, în fiinţa mea, dar a început să mă distrugă şi la exterior. Am devenit albă, ca o foaie de pergament, care merge şi mai respiră din când în când. Ea, iubirea, tirana dulce a paradisului amăgitor, simt că mă domină şi face ce-i doreşte inimioara. Oare ce are cu mine? Mă poartă, fără să-i pese câtă suferinţă îndur, din extaz în agonie, din rai în iad.

- va urma -

 

Vizualizări: 64

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În sfârşit a venit Emil să continue romanul. Toată ziua am întrebat pe ici pe colo: unde e Emil? Unde e Emil?! :)) Noroc că n-am uitat unde a rămas.

În acest capitol urmărim zbuciumul Mariei pentru iubirea ce o poartă lui Luis, şi, deşi se simte abandonată sufletul ei refuză să creadă acest lucru. Inimă la prima iubire, atunci când iubirea copleşeşte... Suflet candid, însigurată, tristă şi mai e şi însărcinată... Însă nu înţeleg un lucru: la facultate nu a mai mers? Pentru că tot spui de paloare ei din motiv că nu a ieşit din casă. Şi m-aş mai lega de un aspect: ''Tic-tac, tic-tac…'' Această onomatopee cred eu că nu-şi are rostul... După atâtea dulcegării ivite din diminutivele ce-l preced, duc la o oarece devalorizare a textului, mai ales că Maria este tristă, nu? Înţeleg visele ei, încrederea şi optimismul în persoana iubită, dar cred că ajunge pentru partea inocentă a textului.

Ar mai fi problema diferenţei între ''dragoste şi iubire''. Eu zic că nu este niciuna. Ele fiind substantive sinonime. Mergi la DEX. Eu am fost spre convingere.
Şi, de cârcoteală tot n-ai scăpat.

Acelaşi decor, aceeaşi cameră şi iubitul ei loc: fereastra. - în loc de iubitul eu aş pune preferatul, pentru că se înţelege, cu atâta iubire că e vorba de Luiz.

mai ales frunzele plopul din fereastra mea, - plopului

- îmi aminteşte de vocea ta. -''îmi amintesc'', că e vorba de multe frunze.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea, Sofy!

Bine ai revenit, Emil! Chiar ma intrebam ce s-a intamplat cu Maria. Vad ca este foarte trista, dar sper sa-i rezervi si ceva mai placut pentru viitor. Astept cu nerabdare.

Cu prietenie,

Sofia, mulțumesc pentru lectură şi prețioasele sfaturi.

Am modificat textul.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

În sfârşit a venit Emil să continue romanul. Toată ziua am întrebat pe ici pe colo: unde e Emil? Unde e Emil?! :)) Noroc că n-am uitat unde a rămas.

În acest capitol urmărim zbuciumul Mariei pentru iubirea ce o poartă lui Luis, şi, deşi se simte abandonată sufletul ei refuză să creadă acest lucru. Inimă la prima iubire, atunci când iubirea copleşeşte... Suflet candid, însigurată, tristă şi mai e şi însărcinată... Însă nu înţeleg un lucru: la facultate nu a mai mers? Pentru că tot spui de paloare ei din motiv că nu a ieşit din casă. Şi m-aş mai lega de un aspect: ''Tic-tac, tic-tac…'' Această onomatopee cred eu că nu-şi are rostul... După atâtea dulcegării ivite din diminutivele ce-l preced, duc la o oarece devalorizare a textului, mai ales că Maria este tristă, nu? Înţeleg visele ei, încrederea şi optimismul în persoana iubită, dar cred că ajunge pentru partea inocentă a textului.

Ar mai fi problema diferenţei între ''dragoste şi iubire''. Eu zic că nu este niciuna. Ele fiind substantive sinonime. Mergi la DEX. Eu am fost spre convingere.
Şi, de cârcoteală tot n-ai scăpat.

Acelaşi decor, aceeaşi cameră şi iubitul ei loc: fereastra. - în loc de iubitul eu aş pune preferatul, pentru că se înţelege, cu atâta iubire că e vorba de Luiz.

mai ales frunzele plopul din fereastra mea, - plopului

- îmi aminteşte de vocea ta. -''îmi amintesc'', că e vorba de multe frunze.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea, Sofy!

Corina, mulţumesc foarte mult de urare. Sper, din tot sufletul,  să pot continua.

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Bine ai revenit, Emil! Chiar ma intrebam ce s-a intamplat cu Maria. Vad ca este foarte trista, dar sper sa-i rezervi si ceva mai placut pentru viitor. Astept cu nerabdare.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 43 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor