Starea poetică-introiecţie şi proiecţie

[Stefana Ivanescu]

Discutam cu cineva despre introiecţie şi proiecţie. La modul teoretic. Spuneam şi că am deschis o listă de subiecte pe care trebuie să le aprofundez. Am trecut la acţiune. Cum în bibliotecă nu am materiale legate de acest subiect, internetul să trăiască! Curentele moderne în poezie, interpretări, Eminescu, Blaga, Ion Barbu... ore întregi, citirea unor poezii, notiţe ca la şcoală...

Înţeleg unele lucruri, cu altele nu sunt de acord.

Poetul/a îşi exprimă sentimentele, trăirile... stare de reverie cu ochii deschişi...  capacitate de individualizare, de abstractizare...

Cititorul, la rândul său, este cuprins de reverie, visează, simte spusele poetului în mod individual, prin prisma spiritului său, subconştientul se trezeşte... apar emoţii de mult uitate... etc, etc.

Iau din bibliotecă Eminescu şi citesc, la întâmplare, „Sara pe deal”.

Textul mă transpune în starea poetului,  tânărul îndrăgostit ce îşi închipuie o poveste de iubire într-un cadru natural dominat de lăsarea amurgului. Sentimentul de dragoste este pus în paralel cu imaginile din natură, salcâmul este  simbolul  iubirii...

În minte dau năvala amintirile, prima iubire (în clasa  a doua, eram îndrăgostită de degeţelele colegului de bancă, rozalii şi cu perniţe), apoi visele de fată „la mama acasă”, prinţul din vis, fiorii primei îmbrăţişări şi ai primului sărut, pe banca din parc, învăluiţi de mirosul teiului în floare... L-am înţeles pe poet, iar acesta a reuşit să aducă la suprafaţă, din subconştient, amintiri de mult uitate, dar dragi mie...

Simt o stare de linişte sufletească şi adorm. Mă trezesc peste un sfert de oră, odihnită, cu creierul limpede. Fuguţa la calculator să caut pe net o poezie modernă. Găsesc una milenaristă (mă scuzaţi, vă rog, dacă nu este tocmai corect termenul folosit, încă nu am aprofundat suficient curentele poeziei sfârşitului de secol XX şi început de secol XXI).

O citesc o dată, de două ori, de trei ori. Nu reuşesc să găsesc o idee, ceva de care să mă agăţ. Nu îmi trezeşte nici un sentiment. Apelez la caietul de notiţe şi încerc să fac o analiză ca la şcoală (mai mult nu mă pricep încă). Caut sinonime, antonime, metafore, epitete, comparaţii, jocuri de cuvinte, alte figuri de stil...

În final, iese ceva. O analiză şcolărească, dacă vreun elev are nevoie de un model, o pot oferi! Dar m-am ales cu ceva experienţă, am aprofundat puţin cunoştinţele pe care le acumulasem.

O nouă pauză, de data aceasta pentru „bucătăreală” (ştiţi dumneavoastră, mâncare, vase)...

Cu mintea eliberată, purced la studiul unei alte poezii. De aceeaşi factură cu cea dinainte. Mai repet doar că am folosit din nou creionul şi caietul de notiţe. De această dată, nu iese nimic, nici măcar acea analiză şcolărească. Nu găsesc decât cuvinte aruncate cu lopata (după mine), nu reuşesc să descopăr o idee, un fir călăuzitor... epitete de-a valma, nici o bază pentru o metaforă... Dacă ar fi fost o temă la şcoală? Ce notă aş fi luat? Cine ar fi fost de vină? Eu m-am străduit...

Plină de nervi, închid calculatorul şi mă întind în pat, din nou obosită, dar şi stresată pe deasupra. O, am uitat de ochi! Şi aceştia au nevoie de odihnă! Că de creier nu se pune problema. Întinsă în pat, în poziţie fetală, acesta îşi face mendrele (da, mendre, căci  aş fi vrut să se odihnească, dar el, pace!). Digeră, asimilează cele citite... sentimentele, gândurile declanşate de citirea celor trei poezii...

Concluzia? Exceptând obligaţiile şcolare ( de care am scăpat de mulţi ani), cititorul vrea să se relaxeze. Ce relaxare este aceea în care trebuie să stau cu creionul şi caietul în faţă?

În final, vă întreb, pe dumneavoastră, cititorii mei: ce este introiecţie şi ce este proiecţie în ceea ce am exprimat?

Addenda

Percepţie – proces psihic prin care obiectele şi fenomenele din lumea obiectivă care acţionează nemijlocit asupra organelor de simţ sunt reflectate în totalitatea însuşirilor lor, ca un întreg unitar;    

Introiecţie – mecanism psihologic prin care individul asimilează conştient unele percepţii, integrându-le propriului eu.

Proiecţie – proces psihologic prin care individul ejectează percepţiile care nu sunt asimilate şi integrate eului personal.

[Roza Dinvale]

interesant, dar am avut nevoie de DEX sa inteleg ce e introiectia.

[Stefana Ivanescu]

Ai dreptate, Roza, ar fi trebuit să explic mai pe larg cei doi termeni. O fac acum, foarte concentrat. 

Creierul omului ia cunoştinţă de lumea înconjurătoare prin percepţii. Acestea sunt "digerate", după care unele sunt asimilate, prelucrate şi, în final, depuse în subconştient. Aceasta este introspecţia. Ea participă la crearea Eului personal. Cele care după procesul digerare  nu sunt asimilate sunt eliminate din creier, ca nişte gunoie. Aceasta este proiecţia. Tulburărille ce ţin de acestă sferă pot conduce la un moment dat la aspecte patologice, cum ar fi nevroza, paranoia, sau alte boli psihice. Întrebarea finală este retorică. 

Mulţumesc pentru trecere şi semnalare. Cu stimă,

[Vasilisia Lazăr]

Ai perfectă dreptate, Ștefana! Să știi că mi s-a întâmplat deseori să mă „relaxez” și eu citind anumite poezii moderne. Întâi am dat vina pe mine, pe necunoașterea ori neînțelegerea mea. Mă depășea. Era scrisă într-o formă plăcută, dar nu-mi spunea nimic. Mesaj încifrat sau absent, metaforă de dădea pe dinafară, emoție nema. Așteptam să găsesc poezia aceea de odinioară în care mă regăseam de nenumărate ori, scrisă în cuvinte simple, dar meșteșugit combinate. Rar o mai găsesc. Și, slavă Domnului, citesc destul. Astăzi, poeți găsești la tot pasul, fiecare, dacă se ambiționează, scrie poezie. Dar ce folos? Poezia multora va muri mai repede decât își pot imagina.

Felicitări pentru postare!

[Sofia Sincă]

Adevărul este întotdeauna la mijloc, zic eu. Dragă Stefana, eu zic că totul ţine de gust. Nu eşti obligată să citeşti ceea ce nu-ţi place. Sunt poezii moderene, cu vers alb fascinante, extraordinar de frumoase. Şi ştiu câţiva poeţi care scriu astfel de poezii. Dar s-ar putea ce-mi place mie, să nu-ţi placă ţie şi invers. Mie de exemplu îmi place poezia modernă, cea cu vers alb. Ce vrei să spui de Nichita?! Aproape toată poezia modernă se referă la Nichita, este de fapt un punct de plecare aşa cum Eminescu este punctul de plecare al poeziei clasice, la români. Şi da, sunt poeţi moderni care spun mult şi frumos în poeziile lor, dar sunt, e adevărat şi înşiruiri de cuvinte, chiar metafore fără fior poetic. Există poezie meditativă cu vers alb, profundă care are ce să spună... Da, sunt mulţi poeţi, dar poezia lor, a fiecăruia îşi va face drum, loc singură, desigur. Apoi eu citesc fără a lua în considerare introiecţie, proiecţie, introspectie... 

Citesc şi gata! După care pun verdict în gând, îmi place sau nu. Fără creion şi analiză critică.

Oricum textul tău, preocuparea pentru poezie în mod introspectiv, mi-a plăcut şi m-a amuzat.

Sofy

[Stefana Ivanescu]

A învăţa este un proces conştient. Introspecţia şi proiecţia nu ţin de logică. Introproiectezi ceva ce este conform cu cele ştiute, sau îţi este aproape sufleteşte, simţi că poate face parte din tine. In rest, proiectezi. "Exisită poezie meditativă cu vers alb, profundă care are ce să spună...". Fiecare poet are şi poezii bune şi mai puţin bune. Dintre modeni îmi plac Blaga, Barbu, Nichita Stănescu şi mai sunt şi alţii. Chiar pe acest sit. Îmi plac Lucian Avramescu şi Paler. În privinţa receptării, nu avea grijă, nu stau tot timpul cu creionul în mână. La fel, îmi place sau nu-mi place, pur şi simplu. Să lăsăm timpul să-şi spună cuvântul.