Forumul ÎNSEMNE CULTURALE va fi gazda acestui fenomen artistic demarat de poeta Gina Zaharia şi pictorul Mihai Cătrună. El reprezintă o simbioză între poezie şi pictură. Proiectul se desfăşoară pe blog, aici fiind adus doar conţinutul care va apărea în carte. Aşteptăm cu nerăbdare ca această bijuterie să prindă contur sub ochii noştri şi le urăm succes protagoniştilor!
POEZIE - GINA ZAHARIA
PICTURĂ - MIHAI CĂTRUNĂ
Reverie albastră
cântă-mi ramură de suflet
repetă-mi colindul din seara
în care tremurau stelele
privindu-ne
n-am reţinut versul acela intens
devenise prea repede torţă
şi a dispărut
poate pentru că a înflorit deodată
în culori tainice
cântă-mi albastru singuratic
ştiu că te strigă marea
dar fixează o altă distanţă
pentru întâlnirea secretă
din culorile tale se vor naşte viori şi poeme
cât pentru freamătul multor valuri
ce şi-au pierdut surâsul
în troienele timpului
sculptează-mi inima în flori de timp
apoi dă-i drumul să zboare cu noi
pretutindeni
să se-nalţe ziduri
pe care să le înţeleagă toţi trecătorii
care știu îmbrățișa valsul
pe scări enigmatice
Închisori albastre
Încătușată-n vise,
femeia de iasomie surâde;
știe că pentru ea s-au trezit astăzi privighetorile
mai devreme cu un răsărit,
să-i aprindă aripile,
să-i fixeze un zbor și-un pian
între două primăveri
și să-i înalțe setea într-un descântec de foc.
Voi cânta pentru tine, a șoptit
răstignindu-și tăcerile,
dar nu înțeleg de ce notele sunt așa de sus
încât îmi pierd respirația într-o vrajă
venită de niciunde,
peste tot e pânza dorului,
eu merg, tu țeși, înălțăm catarge
și întoarcem mereu solia din drumul prin arșiță.
Mă acompaniezi cu glasul unui anotimp tandru,
l-am auzit în secvențe boreale,
acum știu că l-ai inventat
odată cu jocul misterelor -
călătorie de rubin între două cetăți
fără hartă;
peste tot, un singur însemn:
de preferat închisorile albastre!
Nimfa
sunt doar un foc un simplu foc
tot nu mă vezi
azi sunt în tine
o nimfă rătăcită-n rime
am socotit că stau un ceas
dar ceasu-n urmă a rămas
și îmi plăcea cum încercai
să mă alungi din rai în rai
alerg prin serile de gală
spre simfonia specială
s-aprind din loc în loc un gând
mereu la început de rând
să vrei să-l scrii să vrei să-l taci
comoară-n temniță de vraci
să te apropii de departe
când strălucesc prin zodii sparte
mai toate șoaptele rămase
dincolo de sentințe arse
să te desprinzi din tot ce n-am
să-mi fii cel mai devreme ram
să-mi frângi aripile cu dor
prin pieptul tău să-mi caut zbor
Pianissimo
nu mai știu de unde-au apărut
cânta și ea și el cânta
de undeva
pe orizonturi parcă se scria
un paragraf
de sete și lumină
iar stâncile uitaseră să vină
pentru tribut
se îmbrăcase-n voal de stepă vie
pe note-ntregi ar fi dorit să fie
o partitură
scrisă-n zori
când va pieri nectaru-n flori
gustase parcă la o cină
un gram din lacrima divină
dar s-a topit
și s-a trezit scânteie-n zbor
cânta și el și ea cânta
într-un décor
amețitor
și parcă iarăși se-nnopta
pianul însă-i adora
erau de-ai lui...
era al lor...
Piramida cu flăcări
Se amesteca în tornada luminilor
nu deslușea ceilalți orbi sosiți odată cu ea,
poate pentru că erau stângaci
din trecut
și fiecare purta un petec de sare
prins în ace de timp,
(ornament prea sărac pentru masa reginei).
Iluzionistul cu glas violet repeta un singur nume -
sculptură pe sezonul iubirii
la marginea unei parabole cu senzații de odihnă și răcoare,
aceeași pe care a recunoscut-o vâscul
când izvoarele mângâiau roci
din mâl albastru și fracuri de ploi.
În fiecare zi descheia un ecou
prin zigzaguri de frig,
cu gesturi sălbatice înălța un crez prin sufletul păpădiilor
din închisorile de cuvinte.
Regina umpluse cu un oftat sala perlelor
precum visul de duminică al ocnașului
și improvizase un duet cu luna
la ceasul de veghe în grotă.
Locuia de peste un zbor în dreapta statorniciei -
subiect invizibil
pentru rătăcitorii de lux.
Să fi copiat instantaneu reverența tăcerilor,
să-i fi sărutat apoi ochii pierduți în vârtejul culorilor
ori să fi amețit în uimirea lebedei
cu trei zile înainte de secetă?
Și ce aproape e țărmul pe care va înnopta
piramida cu flăcări
la marginea căreia se reculeg
pictori obișnuiți să coboare diminețile
în portretul lor preferat!
Regină
Cântă o pasăre pe umerii lunii,
cântec timid, franjurat în arii secerate
de jurământul unui țărm poposit deodată
lângă un râu;
era brațul pe care devenise cetate
când liniștea i-a sărutat aripile
și ochii închiși
în dimineața pe care scrisese, limpede,
sunt aici!
Să coboare prin ploi
măcar pentru o mângâiere?
Să țipe sălbatic: trezește-te, tu nu poți adormi
într-o lacrimă de munte,
nici aduna tălpile mele lăsate de-a lungul râului
printre săgeți?!
Să mintă că acolo, pe stânci, zac perlele nimănui
de care și-a agățat zborul
doar o secundă?
Părăsise holdele pentru a învăța
cel mai înalt tril,
auzise că te poți hrăni cu rouă și file scrise
pe o îmbrățișare,
adevărul rodea ca o iarbă de leac
prin ochii soarelui,
ea tăia cerul cu dragoste pentru a-și zări,
de niciunde,
primul tărâm în care se crezuse regină.
Printre copacii morți din dragoste
Pentru că am descoperit potecile de argint
pe care ai trecut
spre un eveniment neîntâmplat,
pentru că mi-ai îmbrățișat imaginea nesosirilor
în pragul cascadelor de suflet,
pentru că sunt fluture la pieptul tău,
pentru glasul care mi-a pronunțat numele
într-un ecou fără timp,
Îți dăruiesc primul dans al acestui decor;
l-am ales din păienjenișul culorilor,
din insomniile unei povești
cu personaje enigmatice și păduri nesfârșite
în care se dezrădăcinează copacii
morți din dragoste.
Să-mi sădești o fântână pe sufletul stâncilor
unde începe nesfârșirea,
de izvoare mă voi îngriji eu
în zilele de duminică,
astfel vei învăța cântecele să urce într-un portret
cu suflet-pereche.
Între timp, iernile au împrumutat trupul verii...
Senzație de sete
Țesea lacrimi - principale și repezi,
străpungea singurătatea cu tonuri de alb
și se odihnea pe margine de fulger,
îl îmblânzea pentru ziua când n-o va recunoaște
decât în enigmele expirate
pe care le-a purtat uneori
ca un trofeu.
Nu înțelegea decât seara târziu
cum se completau inimile înrobite,
una era prea încărcată cu spiralele dragostei,
cealaltă prea săracă să împartă firimituri
de la masa îngerilor.
În ceruri de cristal își trimisese ecoul
(să nu-l strivească de ziduri),
înfășurase veacuri pe cuget
dintr-o eclipsă pe care nu dorea s-o piardă,
îi fusese predestinată -
sălbatică și îndepărtată ca pasărea nordului
în frunzișuri stelare.
Cândva mă voi naște special pentru tine,
scrisese pe izvoare,
voi fi conturul chipului tău
și-ți voi traversa inima pe vremea cinei,
dar astăzi dă-mi aripile să zgârii norii,
să împietresc teama de a nu deveni
senzație de sete
deasupra unei fântâni.
Azi se fixează ruga
taci odată
și mergi de numără
izvoarele care au decupat limbajul spicelor
din balanța inimii
azi se fixează ruga
prizonierul de diamant învață să trăiască
într-un desen cu fața spre est
suflet de vraci
recunoști zborul ucis pe culmi
peste flori-de-colț
potecile tale s-au încurcat pe note
taci
și împarte cărțile de joc
în cercuri se-nchid sânzienele
ar mai fi poate
un lanț de argint la mâinile lor
joacă
pe sălbăticie pe noblețe pe numele
brodat cu zei
nu încurca mesajele
pregătite să atingă cerul
unul doar unul respiră prin ființa mea
și se citește pe chipul tău
modelează-i sunetele înrobite
în miezul stâncilor
printre noi intersecții de vrajă…
Peştera în formă de stea
Arde orizontul în chemări descătușate,
e vremea să-l porți prin albastru,
voi fi într-o sete
de tine departe
dar știi, în lumea tăcerii-nflorește
un grăunte de astru.
Lasă-mă să-ți deschid poarta din vale,
ninsorile s-au dus înspre ieri,
nu le atinge, vor merge pe-o cale
ce trece prin târguri,
tu vino să ceri
dreptul iubirii prin ochi de vestale.
Să rătăcim într-o oază vrăjită,
am auzit că există un țărm
unde legea se scrie cu verde
pe stropi de nesomn;
vom începe să credem în zei, nu-i așa
că dincolo de forța din ei
e peștera noastră
în formă de stea?
Într-un echilibru perfect
Mă regăsesc în flori de cascadă,
trăiesc în tine -
pe rugul învățat să mă îmbrățișeze
cu nume angelic,
temnicerul de lumină și-a zidit marea
pentru evadări
pe cealaltă inimă -
joc decupat din rădăcinile cerului
pentru schimbul de zori.
Am împodobit cu aura ta
un strop de veac,
l-am împărţit în silabe puternice,
pe acolo trec stelele spre cântec,
mereu pregătite de gală,
(odată, au zărit sub cămaşa-ţi transparentă
cum strălucea vocea inimii
și se-adâncea într-un murmur înțelept)
Când valurile dorm
te strig cu glas sălbatic
şi te-nfăşor în nuanţele mele,
ştiu, mă vei obișnui să conturez liniştea
şi s-o aşez în tabloul cu suflet întreg,
într-un echilibru perfect.
Mai adună-mi perle din fluxul iubirii…
E ziua lunii
e ziua lunii
în orașul de sub ape doar tu poți intra
femeie în roșu
vei duce paharul cu vin
la inima regelui
stinge lumânările otrăvite
de-a lungul scărilor
misiunea ta începe
cu flori de gheață pe brațe
adună fiecare tresărire
un condamnat își decupează filele
din rostul nedumeririlor
temnicerii vor rosti un crez
nu-i ocoli
inventează ceva
sculptează-le timpul în ritual verde
răstoarnă oceanul
vei regăsi stâlpul de care ți-ai rezemat
felul tău de a fi
nu uita să îngenunchezi
când vei fi singură
în spatele stâncilor
atunci vor lua foc
toate nerostirile profeților
inima se va preda în vinul regesc
Te-am aşteptat în albastru aseară
aseară te-am aşteptat în albastru
eram de veghe în jocul oglinzilor
peste care au trecut viori
spre un refren sideral
sunetele inimii invadaseră țărmul
primului zvon de lumină
acolo ne lăsasem un autograf
de dimineață
niciun val nu i-a furat setea
de a parcurge un drum
simplu și interesant
dintre toate corăbiile serii
doar una plutea în adânc
ca un fulg pictat pe umărul gândului
îmbrăcat de sărbătoare
te-am aşteptat în albastru aseară
ecouri tandre sărutau stâncile
din decorul pânzelor oarbe
reveneau într-o eră egală
cu noi
și scriau pe ocean
cu sufletul șoptelor îndreptate
spre aceeași feerie
peste tot adiere de mine…
Din pânză de suflet
te voi afla în biblioteca de lumină
printre definiţii şi rugi
te voi păstra cu sete divină
din lacrima plină
de sensuri adânci
te voi veghea cu dorul ascuns
în boabe de rouă
peste copaci vorbitori
te voi zidi într-o peşteră nouă
în care nu plouă
peste comori
vei asculta cum alunecă cerul
în mângâieri de cuvinte
spre ferestre solare
urca-va credinţa pe scări aurite
cu şoapte pierdute
în voci planetare
toamna-ţi va fi cămaşă cusută
din pânză de suflet
cu broderii de zenit
şi torţe de cântec
îţi vor ţese descântec
în dans împlinit
Femeia din calendar
curios câți profeți mi-au spus nu te atinge de acel țărm
poartă răni otrăvite
cusute cu fire de nopți ploioase
ucide în somn și-n ceașca de cafea și-n descântecul luminii
ei bine fiindcă se zărea de departe și părea credincios mării
am închiriat un naufragiu
o furtună pe cer înaintea duminicii
și două priviri
m-am prefăcut că-i trăiesc nopțile
pe nisipul trecut prin ultimul cântec de zori
ceva se lipea de suflet mă amețea mă îmbăta mă încătușa
era al doilea eu limpede și demn
îmi spunea să nu mă grăbesc
că mă va elibera în celălalt destin
niciodată nu terminasem de citit prefața iubirii
aveam impresia că cineva plimbă scoicile
de pe o corabie pe cealaltă
acum știu
este ea - femeia din calendar
din când în când face inventarul orbilor
și se roagă pentru fiecare val înecat lângă țărm
atunci se mai dă o sentință dragostei
într-un impuls nebunesc
pe inima prizonierei
Talismanul orbilor
mă voi pierde în tine torent de lumină
rafale de scântei invadează adâncul
stabilesc coordonate cu precizie platonică
dau contur zborului
dezlanțuiri senine murmur incandescent anotimp complex
cu temelie pe inimă
mi-ai adus fulgerul galaxiilor speciale
îngenunchez într-un gram de zidire
cu ochii închiși arunc marea peste nori
zgârii neliniștea și aprind focul prin care am pornit să te aflu
la porțile scărilor
voi călători spre un est sălbatic
(acolo se îndrăgostesc valurile într-o singuratate perfectă)
e talismanul orbilor
dintr-o colecție de culori pe catargul iubirii
mă voi topi albastru sigur și deschis
pe șevaletul viselor
dăruiește-mi puterea să depun mărturie
că te voi feri de secetă
te voi recunoaște dintre mii de sunete
învăluite în mister
și nimeni nu-ți va ciobi setea prin care colinzi
capriciile rătăcirilor
din arii celebre se vor desprinde șoapte
rostite de îngeri
Din prea mult suflet
n-am reuşit să ghicesc nimic
din alchimia zidului de tăceri
prin cratere polare pescărușii evadaseră
a doua oară
în același zbor
între nord și sud
scările cu număr exact de nesosiri
purtau stăpânirea de sine
în buzunarul setei mele
şi izvorau
le-am descoperit când developam coamele munţilor
nu departe de templul adevărului
abia am sigilat o promisiune
mi-au surâs
cu inimă vulcanică
poate că un orb număra albul gândurilor
adunate de pe colinele înserării
şi plângea
poate că un pictor era mult prea obosit
să ascundă stările
în sufletul aceluiaşi cer
şi devenise daltionist
poate că pereţii ploilor separau grindina de amiezi
transformându-le în murmure nemaiauzite
şi tăceau
poate că locul acela era sfinţit
cu prea mult suflet
Fracul necuvintelor tale e rapsodia luminii
Privește! Galaxia prin care au trecut șoaptele
îndrăgostiților de elită
a luat foc,
simfonii regale fac șirag pe inima dimineților.
Clepsidrele coboară praful de stele
pentru concert.
O pasăre străpunge zidul cu o singură aripă.
Între dor și veac - o scară,
pe rug - vioara nepereche învățată să slujească
până la topire,
mai adevărată decât magia culorilor în vals
la răscrucea îmbrățișărilor.
E cerul ei!
Cuprinde-mă! Ochii tăi vor cuvânta și astăzi
cu aceeași patimă,
munți de vrajă îți strigă numele
după fiecare cântec cu destinație platonică
(un singur semn ucide în avalanșă de sunete
împărțind torțe pe apă).
Fracul necuvintelor tale e rapsodia luminii!
De două ori zero
unghiile mele desenează răni zdrențuite
când mă voi ridica
le voi strivi
chiar dacă altă sabie își va plânge tăișul
prin valuri de foc
santinele mute decorațiuni furioase
și păduri de ceață
mi-au rămas brațele într-un ieri
clandestin
voi lipsi de la parada fantomelor
sunt la ultimul inventar
al zarurilor
închei nasturi pe inimă
și îndoi colțul
din pagina de secetă a visului
de două ori zero
mi-ai șoptit
măsuram tainele peste tabla de şah
și înghițeam sâmburi de lut
pe temnița de cenușă
în care-mi uscam urciorul cu umbre
din agonia pietrelor de timp
au mai rămas
un golf un far
și o imagine în oglindă
suficient pentru a-mi atinge buzele
de șoapte pierdute
în dezmierdări sălbatice
valurile nordului țes veșminte repezi
În colivia florilor de mare
Îmi auzi chemarea? Lacrima adâncă
Prinde rădăcină într-un colț de stâncă
Și rupe tulpina pe care urcam
Să-nflorim sihastru într-un ciob de ram.
Am zidit un templu unde sunt regină
Și cuprind hotarul peste-un gram-lumină,
Te zăresc adesea pe-o rază de ieri
Împletind altare din mii de tăceri.
Avem lut în palme și-n deșert izvoare,
Soare-n colivia florilor de mare,
Ne lipsește luntrea de la nord la sud
Și o vâslă nouă din țărm verde crud.
Prind în mâini corola de jar și pelin,
Decor enigmatic … cu drag mă închin;
Și trec peste puntea din hârtie arsă
Căutând prin valuri, lacrima neștearsă.
Crez de iasomie
Am primit inelul mării noastre!
E acelaşi pe care l-au purtat străbunii când îşi desenau pe jar sufletul.
Te-am zărit îmbrăcat în valuri de cer,
aveai trecutul din spice de zori și porumbei de uimire.
Purtai crengi de şoapte în plete şi trăgeai necontenit cortina în urma ta
să-ţi acoperi umbletul, să nu-l mai ai în vreo răsucire;
ai cuprins în pasul tău o primăvară întreagă,
eram spirit în voci cu ochi arzând
sosit prin învăluire ca o arcadă peste întâiul punct
descoperit în pieptul tău;
Albatroși secetoși țin hrana în vârful stâncilor,
pe vârfuri de timp luna se împletește cu zodiacul proaspăt tipărit,
în litere sparte defilează cârduri de vise
trezind starea îngropată cândva în călătorul desculț.
Port rochie de spumă,
culoarea ei nu m-a minţit niciodată,
e substanţă de adevăr precum toate ferestrele sufletului meu.
Suntem în ceasul al treisprezecelea
pe un vas spart într-o dinastie care-şi uneşte harta în fugă
sub priviri lacome cu vagi umbre pe umeri;
Pe inel e gravat numele meu!
Aşadar l-am primit cu bine!
Îl aşez sub perna pe care adorm odată cu îngerii poveştilor de ceară.
Va scufunda vaporul de carton,
voi fi floare între foi de gânduri
şi creion care ştie pe de rost conturul sufletului tău.
Am înviat în rostul vieţii tale,
voi sculpta trecere de mine pe culoarul de noi,
voi topi crezul meu în lumânări de iasomie…
Mă vei găsi negreşit!
Dincolo de mine, peste șoapte aurii, se va sfârşi marea.
Mă închin în albastru
De ce suspini pe umărul meu, mare,
nu mai ştiu să-ţi înţeleg șoaptele
nici să-ţi şterg petalele toate,
s-a înserat spre adâncuri şi te confund cu visul
cascadelor vulcanice.
Ce bun să mai deschid fereastra
pe care ai surâs cândva,
când furtuna ţi-a smuls rădăcinile
şi te-a agăţat de stâncile nedumeririi,
dincolo de ramurile mele?
Au adormit pescăruși pe catarge,
învață-i să viseze
altă mare,
și-au lăsat jocul pe țărmul cu decor angelic,
și-au trădat aripile,
dar nu le judeca avalanșa de doruri
pe care le-au împărțit
în jumătăți de cântec.
Mă închin în albastru, mare,
să-ţi culeg respiraţia,
să te strâng în tonuri discrete,
să-ți împrumut balanța enigmelor fără timp,
să-mi recompun vraja torentelor de lumină,
să…
Poate cândva îmi vei înflori numele
pe valuri.
proiecția tandreții
am venit să-mi joc rolul
din singurul film care-ți aparține
să arunc dor de scântei pe valuri
să fredonez un răsărit
întâmplat pe scările cu vitralii de timp
dar mai ales să am grijă de porți
sunt sfinte
repetai cândva odată cu mine
mi le deschideai aplificând lumina
din brazda de est a cerului
aceasta este proiecția tandreții dintre inimi
mi-ai explicat
mângâind fiecare șoaptă
dacă n-ai fi fost tu marea ar fi jurat
că n-are actori
pentru lumea din mine
n-aș fi trădat-o ai mai spus
chiar dacă sirenele mi-ar fi înveșmântat gândurile
în culori alese fără nicio ezitare
aș fi preferat să adun scoici
în fiecare să devii perlă numai a mea
atât de perfectă încât liniștea
ar fi amețit în declarația de dragoste
semnată instantaneu
pe corăbiile nepiratate
rolul tău e să-mi amintești zborul
Sunt vis pe țărmul tău boem
Am să te-nchid în fiecare cântec
Zidit cu cerul peste dimineață,
Te voi jerfi adesea-ntr-un descântec
Din val de dor și lacrimă de ceață.
De va fi ger prin stările polare
Și norul tău va plânge-n pumnul meu
Iar ploi rănite-n zori pe depărtare
Te-or întreba de ce mi-ai spus mereu
Că-s îngerul prin care țeși lumina
Și rătăcești, tăcut într-un poem,
Tot nu-nțeleg de ce port oare vina
Că sunt un vis pe țărmul tău boem,
Că-s vocea spartă-n dinastii albastre
Și stea pe-o sete prăbușită-n rod,
Tu știi că numai umbrele sihastre
Închid lumini de dincolo de pod?
Voi fi vioara unei lumi de seamă
Pe care-adorm când veacurile toate
Vor cere nemuririi mele vamă
Sau îmi vor da bilet prin tine. Poate…
Parcă nu…
Parcă n-aş vrea să mă-nfăşori
în eşarfa de sărbătoare,
lasă-mi umărul gol,
umărul unei zile oarecare;
poate cândva, un simbol
va fi liber să zboare
prin râu de ninsori.
Parcă n-aş vrea să-mi desenezi
conturul unui sărut,
pe malul fără sălcii aş rătăci;
să nu-mi vii prea mult,
dacă lacrima serii mă va iubi
voi şti să ascult
tăcerea dintr-un vis de amiezi.
Parcă aş rupe filele toate
să le definesc altcumva,
să mă ascund într-o tulpină departe
să-ţi fiu străina ta
cu iz de lumină,
prin zori, de voi vrea,
să mă pierd în coperta de carte.
Sigur ai plâns și tu
mi-au ars veșmintele inimii
acum îmbracă-le tu
erau fără cusur
aceeași măsură
cu dragostea
ploaia s-a strecurat în mine
nepăsătoare
descoase răni
îmi stinge numele
sigur ai plâns și tu
pe altă planetă
de-acolo se vor fi topit ghețari
când ai împrumutat pumnalul
luminii
îți respiram ființa
veneai împotrivindu-te
fulgerelor
prin pasul meu
nici eu nu dorm
iubesc murind …
Cuvinte cheie :
Felicitari ambilor creatori de frumos si lumina!
Cu drag, Irina
Feerie. Îmi place.
Superb! Aş vrea să nu se mai termine.
Mă minunez cu fiecare zi în care această superbă carte mai creşte cu o filă.
Felicitări celor doi protagonişti
Gina şi Mihai!
Cu drag de voi,
Mihaela
Felicitări celor doi iubitori de artă prin cuvânt şi culoare, Gina şi Mihai!!
Cu preţuire,
Elena
Am recitit da cappo al fini prima parte a Reveriei - o zi blagoslovită!
Adânci reverențe, Gina Zaharia - pictor al cuvântului!
Prețuirea mea, Mihai Cătrună - poet al penelului!
Cu drag,
da Coza
Intitiativa laudabila!
Felicitari Gina si Mihai!
Irina, o scenă albastră sub cupola timpului.
Mulțumiri, cu drag!
Irina Lucia Mihalca a spus :
Felicitari ambilor creatori de frumos si lumina!
Cu drag, Irina
Are câteva picături senine, Ioana... cel puțin așa s-a vrut. Îmbrățișări!
zadic ioana a spus :
Feerie. Îmi place.
M-am întors pe umerii verii... las aici câțiva fulgi... sunt tot albaștri! Lisia, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :
Superb! Aş vrea să nu se mai termine.
Lisia, am răsfoit filele, ești numai suflet!
cu drag,
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :
Mă minunez cu fiecare zi în care această superbă carte mai creşte cu o filă.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor