Lingură de lemn

[Alina Ilie]

Port în mine femeile moarte din grădinița bunicii,

Cum dezmiardă pănuși, rugăciuni nelipsite,

Arde cu flori nu-mă-uita mirarea-n ochii noștri, ucenicii,

În pătul, după tulpini de păpușoi cosite.

Mătușa sură în privire și în gând, albă ca neaua-n frunte,

Ne desfată cu baluri și vânători de zestre,

Ibovnici, suduiți de tați, ajunși la babe să-i descânte,

C-otrăveau copilă să fure gură dulce din două ferestre.

Cum ședeau cu minte, cu măicuțele la braț,

Se mai rătăceau ocheade, de cuminți-îmbujorau,

Să joace o horă, să ofere mâna și să rupă laț,

Dar de teamă de dojană pe pământ se coborau.

Când o mamă adormea, de prășit și iscodit,

Odorul se-naripa, uneori pierzându-și capul,

Vecinele profețeau că de-acum s-a-mbrobodit,

Se făcea nuntă-n rușine și-n secret, știa tot satul.

Grăi muica cea bătrână cu seninul ochilor,

Cum sărmani părinții-au dat-o slugă-n casă de chiaburi,

La cinci ani, de-aprinse jindul gustului buchiilor

De sub băsmăluțe negre, gătind zeamă, printre aburi.

Iar la cin’șpe-au măritat-o cu Ioan, destin și-afront,

Blând și harnic omul ei, de-a treia fată-i născu,

Iar pe el îl chemă țara s-o iubească pe un front.

După șapte ani se-ntoarse, el din trei frați renăscu.

Glasul ei m-atrage acuma spre mamaia mea,

Ce și-a cunoscut tăicuțul la birtul din sat,

Povestește prin surâs, surâs este ea,

Iară el doar o poveste, plânsă în păsat.

Port în mine femeile moarte din grădinița bunicii,

Respir din belciuge abur ostenit, clipesc cu mei,

Nutreț mi-e lapte din ulcică și coaja pâinicii.

Învelesc cu mine trupul strămoșilor mei.

[Grig Salvan]

Un prozo-poem cu o poveste încărcată de autenticul și dramele unei lumi de altădată, depănată asemeni poveștilor populare într-un limbaj colocvial colorat cu regionalisme, specific acelor oameni și acelor vremuri, cu savoarea sa naturală. O lectură plăcută.

[Mihai Katin]

Port în mine femeile moarte din grădinița bunnepervertitaicii,

Respir din belciuge abur ostenit, clipesc cu mei,

Nutreț mi-e lapte din ulcică și coaja pâinicii.

Învelesc cu mine trupul strămoșilor mei.    aceste versuri sunt o sinteza mitologica  a  genealogiei   feminine ce își  anulează  trecutul,prezentul și viitorul  pentru a  naște un alt timp ,acela al trăirii prin  rememorare și  iubirea celor  ce  au fost  sau care mai   sunt,minunat exercițiu de apartenența  la o umanitate nepervertita 

[gina zaharia]

Drumuri încifrate, pe care se aude cadența sufletului. Un tablou autentic, credibil. Place.