Ninge de câteva zile, nimeni nu mai știe de câte. Azi s-a lăsat un ger cumplit. Jacek iese pe ușă, o încuie, trage căciula bine, ridică gulerul, freacă mâinile și suflă în ele: „al dracu’ frig!” Face câțiva pași, zăpada scârțâie, picioarele i-o iau înainte și el pe spate. Rămâne ca trăsnit.
Vecinul Maciek, văzându-l, pufnește în râs. Se cuibărește bine în pufoaică, calcă cu grijă, apăsat, prin omătul înghețat, dar și picioarele lui se duc, unul în stânga, altul în dreapta, și cade ca trăsnit. În spatele lui, două băbuțe se țin de mână și amândouă de un gard. Alunecă una, o trage pe cealaltă și pică una peste alta, ca trăsnite.
Poștașul, care venea cu tolba plină, se uita după ele. Zâmbește cu doi dinți lipsă și, când deschide gura să le strige o glumă—nicidecum o răutate—piciorul stâng îl încalecă pe cel drept și cade ca trăsnit. Din spate, lăptarul dă să-l ajute, dar alunecă peste el. Laptele se împrăștie și îngheață numaidecât, făcând în jurul lor un patinoar alb, alb.
Într-o curte, un copil zvârle mingea spre mama care iese cu-n lighean de rufe aburinde. Mingea sare de pe gheață, o lovește pe femeie în cap, de unde ricoșează în copil și ca trăsniți cad amândoi. Ligheanul zboară, se rostogolește pe drum și se oprește în picioarele măcelarului, care ducea un purcel atârnat pe umăr. Se prăbușește, ca trăsnit, pe spate, iar purcelul aterizează în brațele farmacistului, care, mirat, strigă „minune!” înainte de-a cădea ca trăsnit.
Din intersecție, polițistul vede carambolul. Pune fluierul în gură și suflă tare, dar vântul îi fură sunetul. Împinge cascheta mai pe ceafă și dă de zor din mâini, în timp ce un câine fără stăpân dă vesel din coadă. După, îl mușcă de picior. De durere, polițistul se ghemuiește ca trăsnit. Câinele sare peste el, se lovește de brutar care, cu un sac de făină în spate, își pierde echilibrul. Sacul se rupe, făina se împrăștie în aer, dar e înghițită de miile de fulgi.
Kowalski, preotul, stă în turla bisericii și-și mângâie barba albă, privind la ei ca la niște îngeri căzuți, „unde s-or fi ducând amărâții ăștia, azi, în a șaptea zi, când lumea trebuie să se odihnească?” Se pare că bietul popă pierduse demult numărătoarea zilelor. Își ridică ochii spre cer, își face cruce, oftează adânc și dă să se întoarcă spre ușă. Dar tălpile îi alunecă pe podeaua înghețată, brațele i se zbat în aer, reverenda i se umflă ca un zmeu, și Kowalski plonjează drept în nămeți, ca trăsnit. Apoi își amintește. E marți.

Vizualizări: 94

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Savuroasă succesiune de clișee derulate pe canavaua zăpezii în plină iarnă, cu personajele pitorești și accidentele de rigoare. Narațiune bine condusă cu economie de mijloace și de cuvinte, pentru o lectură plăcută.

Haaa, era marți doar, una neagră, plină de evenimente haotice și amuzante, unde fiecare personaj pare să cadă ori să alunece „ca trăsnit”, adică brusc și neașteptat, adesea într-un mod absurd sau tragicomic. Original text!

Vă mulțumesc pentru lectură și mă bucur că v-a plăcut, că ați zâmbit. 
🙏

Aoleu, mâine e marți! :))

Dacă e vară cu arșiță ( bună a r fi acum o zăpadă!) aș putea să cad pe scările metroului, chiar și fără tocuri înalte la pantofi...

Glumesc! Pe măsură ce lecturam povestea, personajele se așezau într-un tablou viu în mintea mea. Ce imaginație, și ce îndemânare. Mi-a plăcut, mai ales popa!

aDa

Mă bucur că v-a plăcut.  🙏

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de ovidiu

Blocul Insomniac

Iarbă aruncată în sus cu verdele la timpul prezentscheletul de fier păzește intrarea blocului…Vezi mai mult
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: august e la start a utilizatorului Stanescu Valentin
"Grig,  iată încă o ocazie să îţi mulţumesc pentru trecerea privirilor peste cele…"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Sub mistica și selenara clipă a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub mistica și selenara clipă a utilizatorului gabriel cristea
"Superb poem, citit și recitit pentru frumusețea mistică și cadența muzicală a versurilor. Fiecare…"
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: august e la start a utilizatorului Stanescu Valentin
"Chris, îmi închipui că ai un folder în care aduni toate Valentele postate... Nu…"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Zar cu zar a lui Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zar cu zar a utilizatorului Ada Nemescu
"O poezie sprințară în stil de vers popular, cu expresii de asemenea populare, jucăușe și…"
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: august e la start a utilizatorului Stanescu Valentin
"Ramona, îţi plac miniaturile mele care îşi trag seva din darul de pretutindeni al…"
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Europa 2022 a utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL
"Un manifest pentru pace într-un limbaj direct și percutant, deși pentru a fi poezie e totuși…"
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: amurg de vară a utilizatorului Stanescu Valentin
"Grig, am simţit lipsa unor cuvinte cuprinse de emoţia ivită din lectura unei Valente de sezon.…"
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: amurg de vară a utilizatorului Stanescu Valentin
"Doamnă Vasilisia, am întârziat răspunsul pentru comentariul Dumneavoastră. Am tot…"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog liniștea răsună a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog liniștea răsună a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Un tablou al liniștii și păcii divine, cu imagini celeste și memorabile. Lectură ce predispune la…"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Careul de dame a lui PERJU LAURENTIU VIOREL
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Careul de dame a utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL
"Un text satiric amintind oarecum de umorul și de satira românească a secolului 20 sau chiar…"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Oul Fabergé a lui Alina Ilie
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Oul Fabergé a utilizatorului Alina Ilie
"Mă incită mereu la lectură și meditație stilul acesta oarecum sfidând vorbirea comună,…"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Fără mine a lui Ada Nemescu
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără mine a utilizatorului Ada Nemescu
"Un sentiment acut de trecere „pe lângă”, de rătăcire într-un labirint, de…"
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Reflecții a utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL
"Reflecții simple și directe asupra vieții, cu învățăminte de bun simț omenesc, adesea…"
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor