Dilemă

[Corneliu Neagu]

Marea agitată lângă stâncă

strânge amintirile sub mal,

numai dorul rătăcește încă

agățat de creasta unui val.

A plecat vaporul neuitării

fără nici-un pasager la bord,

au rămas pe umbra înserării

gândurile toate-n dezacord.

Că ai fi urcat și tu pe punte

sau că nici nu ai venit defel,

contraziceri fără amănunte

dirijate de un gând rebel…! 

Obosit d-aceasă întâmplare,

valul, tocmai revenit din larg,

zice că te-ar fi văzut în zare

călărind, în zori, licornul șarg.

Mă cuprinde vraja, dintr-odată,

un regret se-ntoarce peste gând,

o, iubire … peste mări plecată,

aud timpu-n urma ta plângând.

[Maria Mitea]

Domnul Corneliu, 

o altă poezie care poartă suflul etern! 

”

Marea agitată lângă stâncă

strânge amintirile sub mal,

numai dorul rătăcește încă

agățat de creasta unui val.” 

Mereu inima caută să unească timpul, ne întoarce prin puterea gândului spre ce a fost, sau putea fi: 

”Mă cuprinde vraja, dintr-odată,

un regret se-ntoarce peste gând,

o, iubire … peste mări plecată,

aud timpu-n urma ta plângând.” - 

[petrut dan]

Mi se pare ca un pastel foarte sentimental, dar plăcut la citit, am citit cu interes, stimă!

[Corneliu Neagu]

Gabriela Raucă sunt plăcut impresionat de frumusețea și eleganța acestui comentariu! Vă mulțumesc cu prietenie și respect, dorindu-vă, în această zi de echinocțiu boreal, o primăvară minunată și inspirație deplină în plămădirea și scrierea creațiilor lirice proprii!

[Gabriela Raucă]

Atât de mult m-au impresionat aceste versuri, atâta sensibilitate și emoție răspândesc, de parcă întreaga lor frumusețe ar fi așezată pe crestele valurilor, marea fiind poezia, venind înspre noi cititorii care așteptăm cuminți pe țărm. Ce imagine sublimă: „aud timpu-n urma ta plângând.” Întreaga poezie este un spectacol plin de melancolie și vrajă. Admirație!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu prietenie, pentru popas, lectură și comentariu, dragă Grig! Așa cum i-am scris și prietenului Mihai Katin, cine aude și înțelege timpul plângând a trecut de barierele unei existențe banale...

[Grig Salvan]

Un film interior de o mare frumusețe și tristețe. Superbă imagine:

„numai dorul rătăcește încă

agățat de creasta unui val”

Iar a doua strofă e de vis:

„A plecat vaporul neuitării

fără nici-un pasager la bord,

au rămas pe umbra înserării

gândurile toate-n dezacord.”

Iar finalul încoronează această superbă elegie:

„Mă cuprinde vraja, dintr-odată,

un regret se-ntoarce peste gând,

o, iubire … peste mări plecată,

aud timpu-n urma ta plângând.”

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese, cu cele mai frumoase sentimente de prietenie, Mihai Katin! Cine aude și înțelege timpul plângând a trecut de barierele unei existențe banale...

[Mihai Katin]

o, iubire … peste mări plecată,

aud timpu-n urma ta plângând....este  bine  sa  avem  nostalgia  frumuseții trecute   și  a credinței   ca  uneori   timpul  va  plânge  efemera  noastră trecere pe aici...