E-o vreme

[Răduță If. Toader]

E-o vreme

 

E-o vreme când șoptirea se cere ascultată,

e mult de când ecoul se stinse-n depărtare…

Din căi reverberate, ușor, trecutul moare,

de nu-l salvezi în slove pedeapsa-i meritată.

 

Amurgul e o taină ce-nvăluie mistere,

se pierd în el legende, poveștile visării,

se-ngroapă sentimente sub semnele mirării,

nemângâiate mor sfârșite de durere.

 

E timpul amintirii, trăirile renască,

inundă-se simțirea de tainele iubirii;

pudrează cu lumină speranța dăinuirii

atâtor scumpe clipe din viața pământească.

 

Nimic din ce trăit-am nu este de vânzare;

ne-am rumenit sub focul privirilor de mamă,

iubirea ei cea sfântă în veci nu se destramă,

chiar dacă lumea-i plină de patimi trecătoare…

[Stanescu Valentin]

Domnule Răduţă, răsărit, zenit, amurg, iată trei secvenţe ale unei zile.

Răsăritul este încărcat de speranţă după noaptea ce a inundat sufletul cu visele ei din altă lume şi peste măsura prcepţiei noastre ne dăruieşte visele cu ochii deschişi, ca invitaţie la împlinirea lor. Răsăritul este destul de puţin cântat de poeţi iar pentru omul fără înclinaţii poetice este numai începutul unei noi zile nebune pentru hrana trupului şi răsfăţul acestuia...

Zenitul este culmea zilei în care soarele ne bucură cu razele lui plăcute sau neplăcute sezonier, timpul în care consumăm cea mai mare parte a energiei în activităţile serviciului sau casnice. Prea multe poezii despre această felie din zi nu am citit.

Amurgul are o aşa de mare încărcătură sufletească încât vrei nu vrei devii poet, mai alea atunci când simţi un pic de linişte în trup şi suflet iar cadrul natural, de fiecare dată altul, îţi oferă aranjamente unice ale norilor, radiaţiilor solare, ale cerului în nuanţe greu de egalat cu un aparat foto sau pictură. Aţi definit subtil amurgul:

                                                            ’’ Amurgul e o taină ce-nvăluie mistere,

                                                               se pierd în el legende, poveștile visării,

                                                              se-ngroapă sentimente sub semnele mirării,

                                                              nemângâiate mor sfârșite de durere’’.

Acesta este semnul meu de lectură a unei poezii ce mi-a ajuns în inimă. Mulţumesc!