Urcușul de bivol, spre muchii neclare,
mi-l port ca Sisif având lumea-n spate;
Năluci din adâncu-mi răsar pe cărare;
Hercinicul ochi prin ceață se zbate.

Pătrunde-n vertebre ozonul și parcă
Mi-s nările peșteri, răsuflet de zmeu;
Se nalță codalbul în zboru-i, să-ntoarcă
Sorinele spații în sufletul meu.

Prin cioareci, genunchii zdreliți ies afară;
Și stânca se-adapă din sângele-mi crud.
Sunt vremuri în care păduri se-nfioară;
Departe și-aproape topoare se-aud…

Mi-e țundra străbună alean, și păstorii
Își urcă, în turme, câinescul destin;
Privesc bărăgane, uitate istorii;
Și-mi buciumă pieptul, pe Munții Măcin.

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Grig Salvan cu 12 ore în urmă

Același decor teluric și ancestral în care îmi place să mă regăsesc, fugind de banalul și dezgustul cotidian, parcă într-o lume mai pură, mai autentică și mai bună, asta în ciuda asprimii și durității ei de granit. Timpul macină, asta e menirea lui, dar și naște continuu, munții Măcinului sunt măcinați de timp și totuși un nucleu dur, de neclintit, sălășluiește în ei parcă pentru eternitate. Imagini de neuitat în fiece strofă, o lectură plăcută.

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona ieri

Versuri de o deosebită frumusețe. Mă înfior și eu

Sunt vremuri în care păduri se-nfioară;
Departe și-aproape topoare se-aud…”, și lacrimi îmi curg... doar pădurile ne-au mai rămas.

Versuri care ar trebui să tulbure orice român, ” și-mi zbuciumă pieptul”.

Ce putem face? 

Felicitări, domnule Gabriel!

Comentariu publicat de Monica Pester Sâmbătă

istoria munților hercinici din Ðobŕogea èste mai veche decât aintreguluî lanț Carpatic românesc. Poate și de aceea, frumusețea acestor munți  pitici este covârșitoare

Èști frate geamăn aĺ întregii naturi !

Gabi,‐

Comentariu publicat de Corneliu Neagu Vineri

O creație lirică de o frumusețe fără seamăn, parcă eu eram cel care hălăduia pe colinele munților Măcin!

Comentariu publicat de Ada Nemescu Vineri

O călătorie prețioasă, în special printre cuvinte și expresii grele de semnificații. O lectură inițiatică. aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cine sunt eu ? a utilizatorului Monica Pester
cu 1 minut în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cine sunt eu ? a utilizatorului Monica Pester
cu 3 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Privind de pe terasă a lui Corneliu Neagu
cu 19 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog împrejur a lui Stanescu Valentin
cu 20 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pe lacul Snagov a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 21 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog pe lacul Snagov a lui Stanescu Valentin
cu 23 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Perechi a utilizatorului Monica Pester
cu 25 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Perechi a utilizatorului Monica Pester
cu 32 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul păcat a utilizatorului Monica Pester
cu 38 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi sunteți puterea a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Voi sunteți puterea a lui BOTICI GABRIELA
cu 54 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timpul aleargă prin timp înapoi a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 55 minute în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi sunteți puterea a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecare iminentă a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi sunteți puterea a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Voi sunteți puterea a lui BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Ultimul păcat a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Voi sunteți puterea a lui BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor