Colind cu cuvinte uitate (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Ce cântec de viață să-ți cânt

Când neguri peste sate petrec

Când nici măcar nu știu cine sunt –

Prin inimă ce gânduri îmi trec.

 

Iată ninsorile… Cad pustiite pe lac

La fund de s-ar duce ca banii de-argint

Mi-ar face și mie pe plac,

Asemeni dorințelor ce mint.

 

…Mai vin lupi la geamuri urlând –

Nici astă-vară pe munți n-au suit…

Te colind lucid, te colind delirând:

Dă-mi libertatea să te uit.

[Monica Pester]

"Dă-mi libertatea să te uit "

Sfâșietor !

Niciodată...

Maestre Coza,

[petrut dan]

Un poem deschizător de orizonturi, cu frânturi aproape tragice, cu recunoașteri imposibile pentru altcineva, acolo eu am citit ''Nici astă-vară pe munți n-am suit'' probabil întreaga atmosferă de până atunci stimulează imaginația să scrie/citească peste original, într-un țipăt de pescăruș ce înseamnă mai degrabă a dorința de a întârzia frigul, timpul și tot ce este împotriva iubirii, un poem extraordinar de puternic, o sărbătoare lirică greu de egalat, lady, cu admirație și respect!

[gabriel cristea]

Mirabil poem! Ion trăiește... 

[Ana-Maria Butuza]

Minunate versuri! Sărbători fericite!

[Grig Salvan]

Un colind dramatic, ca în peregrinările nocturne ale lui Bacovia la geamul iubitei. Cutremurător și parcă vibrând în suflet cu ecouri încă un timp îndelung după lectură. 

[bolache alexandru]

Libertatea de a uita aparține doar marilor iubiri... Uiți și te bucuri din nou de marea iubire pe care din păcate nu mulți o întâlnesc. O poezie despre uitare și iubire și viață, despre colind, despre nemurire... 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Ce frumos. Am libertatea să uit, dar nu pot uita.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, vine o vreme în care se-nchide-n clepsidră nisipul ne-ncearcă o altă chemare să ne-alegem la-ntâmplare drumul numele şi chipul...

 

şi  eu am un cânt de colind

     ce numai gândul mi-l ştie

          tăcerea lui e pustie

               lumini tot mai greu se aprind

 

               bradul din mine aşteaptă

          podoabe să-i  atârn de ram

     cuvintele de când eram

voinic urcând treaptă-n treaptă

 

din zori în apus mă înalţ

     azi ziua mai creşte-n clipă

     mi-e gândul atins de-o aripă

şi pasul cu dor să-l încalţ...