slujbă

[petrut dan]

sărutul după care am tânjit

din copilărie

mi-a spus

trupul acesta pare bolnav

de parcă ar ascunde o suferință

 

povară de care și preotul s-ar fi lepădat bucuros

atunci când venea să-i citească morții

din ușă

 

un miros greu împiedica lucrarea bună a slujbei

să se întâmple

de câte ori făceam focul puneam un ștergar în jurul nasului

să nu-mi iasă stomacul

prin el

 

licurici  în zig-zag după dispariția stelelor

sfințeau partea netrăită a nopții

 

a mai trecut o iarnă

și casa a rămas în picioare

 

 

[Monica Pester]

Numai cine n-a trecut, nu știe...

Fața urâtă a descrierii slujbei nu poate ascunde nici tristețea, nici deznădejdea din spatele ei. Și, mai ales, nevoia existențială de a accepta și   a merge mai departe.

" Și casa a rămas în picioare "

Poete,

[petrut dan]

Domnule Stănescu Valentin, vă mulțumesc pentru lectură și comentariul  lăsat, cu stimă!

[Stanescu Valentin]

Dan, m-ai obişnuit cu tumult de versuri iar acum primesc un concentrat din care admir pe rând ’’ licurici  în zig-zag după dispariția stelelor / sfințeau partea netrăită a nopții’’ , ’’ sărutul după care am tânjit...’’ pare asociat nostalgic alte vremuri din care ’’ casa a rămas în picioare’’.

[petrut dan]

Nicoleta, mulțumesc, îmi place citatul, apreciez, cu drag!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Meditativ!

Seneca zicea ”Din momentul în care ne naștem, timpul începe să ne ia viața înapoi.”