cutia pandorei

[petrut dan]

mișcările noastre erup pe scena improvizată

de graba sinapselor

roșul rochiei mi se agață de haină de câte ori simt respirația

prin podul palmei lipite de inimă

neverosimil de intim

în liniștea ce nu se potrivește niciunuia dintre noi

 

așa se întâmplă când trupurile își pierd libertatea

și frumusețea viciului întrece orice pricepere

orice cuvânt bun al părinților

dar care în fața succesului se înclină

 

îmbrățișarea momentelor când sângele o ia razna

anulează orice formă de luciditate

a ființei

înainte ca primul sunet să treacă

deasupra

am început să cred orice cuvânt de la tine

 

precum la începutul

lumii

nevoia să fim tot mai aproape nu știa

de rușine

sângele se obișnuise și el cu temperaturile

 

dragostea se citea pe chipurile noastre maturizate

de etapa numită dorință

toți au început să se iubească luându-ne model

pentru generațiile care vor înțelege că știința nu este  

de ajuns

 

am mai văzut femei dezbrăcate

dar niciodată atât de aproape

 

 

[Nikol MerBreM]

Îmi place cum toată această dragoste, cu iz de început și de sfârșit de lume, acaparează interesul cititorilor, precum o adevărată cutie a Pandorei, după numele ei, femeia cea cu toate darurile, dar și cu reversul ascuns în cutie. Omul se zbate adesea în alegeri între cele două fețe ale sale, precum Prometeu și Epimeteu, primul gândind înainte să acționeze și refuzând darul otrăvit și cel de-al doilea, care analizează doar retrospectiv, după ce lucrurile s-au săvârșit. Cei doi frați par a fi precum prologul și epilogul dinainte de și după momentul-cheie al îndrăgostirii. Și printre toate acestea, pe fundul cutiei, speranța...

Drag,

Nikol

[Monica Pester]

Momente de intrare în absolut, în starea definitorie care pune pecetea cărnii și a sângelui zvâcnind nerăbdător. De la începutul lumii lucrurile se petrec nu prin reacții chimice ci prin înlănțuire fierbinte de trupuri sub o acoladă a viciului care nu mai viciu, a împreunării celulelor zigot pentru amprenta Universului, a lăsa o urmă infinita a iubirii totale, urmă care nu se poate șterge, nega sau ignora.

Numai cine a trăit măcar o astfel de secundă poate înțelege...

Poete!

[Ada Nemescu]

Intimități spulberate cu o pudoare nelalocul ei,

pentru că firescul a îmbrățișat clipa ce-a devenit eternă.

Aproape că nu mai există o prima oară... totul este repetitiv, ancorat în inerție.

aDa