Hâtra (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

moartea nu mă pândeşte

ca un fur

nu-i nici gardian al risipitelor secunde

al ratărilor al

succeselor veselă

stă la vedere cocoţată adeseori pe

plasmă

cum tronau odinioară milieul

pe televizorul venus ST 12

şi peştele de sticlă turnat

la Mărăşeşti sau

pescarul cu ochi migdalaţi

fabricat în China

(vedeţi

comuniştii români ne ofereau peşte

la fiecare

masă comuniştii chinezi ne arătau o meserie –

avantaj ei) alteori

adastă pe raftul cu cărţi rezemată

de cele care nu mai au loc pe verticală

şi de obicei sunt încă

necitite – nişte răni vii...

cel mai adesea mă sfidează

de pe tasta F5-refresh

ţopăie dragă

ţopăie îi zic

poate mă mai reîmprospătez şi eu

rânjeşte: dar dacă-ţi cade sistemul       

 

.

(Poem postat de Ion doar cu 6 zile înainte de plecare. Premoniție? Poate... 

https://www.facebook.com/photo?fbid=3801868153164169&set=a.3469...)

[Vasilisia Lazăr]

Ce interpretare/analiză minunată și adevărată ai făcut tu, Dan! Ion a folosit umorul până în ultima clipă, nu pentru el, pentru cei din jurul lui. Din iubire a făcut-o. Numai el și Dumnezeu au știut ce a fost cu adevărat în sufletul lui. Eu, cea care i-am fost mereu aproape, până la sfârșit, doar am bănuit. Dar și eu m-am prefăcut. Pentru el... Poezia, scrisul, l-au ajutat, știu asta. Dacă nu ar fi avut asta, pleca mult mai de mult. Daaa, un poem dulce-amar, exact cum zici. Mulțumesc din suflet!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Augusta!...

[Vasilisia Lazăr]

Da, Ion a luat întotdeauna moartea ca pe un fenomen natural, a sfidat-o de multe ori, a râs de ea, totuși, și e firesc și omenește să fie așa, se simt în unele poeme și angoasele, și fiorii reci de pe șira spinării, dar mai ales părerile de rău pentru tot ce e viață, fiindcă Ion nu credea decât în această viață pământeană. Mulțumesc, Alex!

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Katin, vă mulțumesc pentru consecvența cu care parcurgeți toate textele de pe blogul de poezie, inclusiv cele postate de mine și pentru eleganța comentariilor!

[petrut dan]

Un poem prin care angoasa existenței este diminuată de umorul maestrului ce anulează starea de neputință în fața implacabilului acelor zile însoțite de mari dificultăți respiratorii și de tristețe excesivă, un poem ce schimbă griul epocii trecute într-un zâmbet timid, dar, totuși, zâmbet; până la urmă  „în fața dragostei și-a morții toți redevenim copii”, cam asta este impresia după lectura acestui poem în care obiectele alese cu măiestrie regizorală ne schimbă percepția de atunci a lucrurilor ce se întâmplau indiferent de voința noastră, inclusiv dragostea, viața cu toate bunele și relele de atunci peste care maestrul a știut să treacă parcă „cu poezia pe moarte călcând”, un poem dulce și amar, dar greu de citit pentru cine nu are dorință sau putință, respect!

[Chris]

:( da, nu stiu ce sa zic....

[bolache alexandru]

Cu siguranță un poem premoniție. Era modul lui de a râde de acea hâtră! Badea Ion avea acea seninătate în fața Hâtrei întâlnită la românul din baladele populare...

[Mihai Katin]

moartea nu mă pândeşte

ca un fur

nu-i nici gardian al risipitelor secunde

al ratărilor al

succeselor veselă

stă la vedere cocoţată adeseori pe

plasmă   este  o   viziune  a unei  stari,este acel  sentiment  din  inconstientul  prevestind  nu  doar  prin vis,oglinzile  memoriei  afective  retin aceste  lucruri   pentru   a da  lumina   candva  unor   dorite  singuratati....