Uneori mi-este teamă

[Mihai Katin]

 

Uneori mi-este teamă

De  cei  ce ating   limite.

In  mersul  fatidic

Spre  crepusculul  dat  de uitare

Ei  află   zidirea  ce  doare

 Cand  varul  moralei  se-ncinge

In legi  ce vor  a ne-nvinge

Atunci vreau labirintul ca sens

In discursul  pervers

Ce  aruncă  în stradă

Proşti ca  la paradă,

Inconştienti digerand  curcubee

Nebunia  agăţată de zmeie

În ereziile latente

Irepresibila  iubire a nefiinţei indolente

Soptindu-mi:

Cât de puţine sunt suflete  pozitive

Ce nu  devin nocive !

Uneori pereţii memoriei

Au dorinţa de a deveni ferestre

Şi ferestrele nori !

Noi suntem  crucificatii din zori

Am  zugrăvit tavanul  unui vis

Peste purgatoriul inchis

Uneori mi-este teamă

Că  voi  numara un milion de stele,

Si  toate  vor  spune

Aceeasi  teoremă

Sau  dilemă,

Eu sunt limitat,

Visele mele

Nu au limite...

 

[Chris]

Uneori pereţii memoriei

Au dorinţa de a deveni ferestre

Şi ferestrele nori ! - mi-a placut aceasta imagine in mod deosebit

apasator, greu, citit cu placere...

[Vasilisia Lazăr]

S-a cam spus totul. Poemul mi-a plăcut, dar o să vă rog din nou să fiți mai atent la editare. Între cuvinte se lasă doar o pauză, aveți foarte multe pauze în plus, apoi lipsesc multe diacritice, iar semnele de punctuație se lipesc de cuvânt. 

[Ada Nemescu]

Aceeași temă generoasă a labirintului.

Mai apoi frica de frică, adică curajul și necunoscutele granițe... vă admir mereu și mereu.

aDa 

[Stanescu Valentin]

Năvalnic poem ca un izvor din stei pornit în căutarea adevărului, lovindu-se de stânci contondente, forţat de maluri moi, urmând unda gravitaţiei ca pe o scară de timp către marea cea mare... de unde visul trece de limite şi revine din nor spre aflarea adevărului.

[Grig Salvan]

Interesantă antinomii între limitat și nelimitat, între real și imaginar, între teamă și speranță. La fel amestecul între tonul diafan și tonul dur, necruțător, între versurile libere și cele rimate.

[C.Titi Nechita]

Realități ce-și strigă durerea dincolo de visele noastre.

[Ada Nemescu]

Incisivă expunere a realității.

*nebunia agățată de zmee* este partea frumoasă a riscului în procesul de cunoaștere, de ce nu-de libertate.

Curajos, ca de obicei. Fără inhibiții. 

aDa nemescu