puterea de a tulbura sentimente și minți

[petrut dan]

nu credeam să cunosc lumea

așa cum dorința mea a crescut pentru ea

mă bucuram că ziua aceasta o să-mi strice puținul bun

moștenit de la cei ce întind ploile

 

fiecare poliță are un deget de sânge în dreptul ei

se adună celulele viitoarelor părți din materialul genetic

mă regăsesc în fața unui tablou cu flăcări

ce n-ar exista fără aerul din încăpere

aplecarea mea către violență ar face concesii istoriei

dar prezența trupului tău îmi oprește lucrarea

 

evident am dureri

deși

mă simt apărat de transpirația prin care intuiesc scurgeri

feminine

 

clipocitul picăturilor îmi satură nevoia de sare

porți cămașa celui răstignit înaintea mea

mai norocos din moment ce-a scăpat de urmările

contractului cu lumea

de-atunci nimeni nu mi se furișează în inimă

număr ieșirile,

dorințele unui autor lacom de celebritate -

moartea

mă lovește peste mâini parcă ar vrea să nu-mi irosesc

cuvintele

omule

știu că nu ai mărunt dar așa cere eticheta

 

o parte din mine iubește și eu trebuie să ucid acea parte în fiecare zi

să pot mulțumi partea ce nu recunoaște

puterea cuvintelor

 

îngerii mă privesc intens

în timp ce vânez lucruri interzise nemuritorilor

toți vor să mă ucidă să mă iubească sau să fie

în pielea mea

merg până simt că voi muri dacă nu mă opresc

 

praful alb mă face să văd lucruri iar lucrurile pe care le văd

sunt părți din coșmaruri

fără legătură cu cealaltă lume

stau drept în fața unor siluete de nisip înfruntând soarele

 

sticla a rămas goală

atingerea ei îmi dă siguranța pe care ți-o dă minciuna spusă de-un înger

care perseverează în viciu -

sărutul meu se comportă precum un clasic în viață

italian,

elegant până la maturitatea dorinței femeii

 

tradiția se referă la sâni

fără ca cineva să-mi poată sta în cale

apa separă sunetele înalte de păsări

nimeni nu și-ar dori martori cu mințile limpezi

mă aplec până când gustul iubirii devine familiar

nuanțe de roz prăfuit fac din apus un imens

motiv de plăceri

vinovate

animalele două câte două

perechi nepotrivite de nimeni

urcă fără să le pese de durerea celor care își doresc

o bucată din smoala corabiei

 

curiozitatea tocmai a înjunghiat diavolul pe la spate,

dumnezeu se plimbă tăcut în zăduful zilei

se aude noua locomotivă germană

 

[petrut dan]

Domnule Valeriu Anghel vă mulțumesc, mă bucură și mă onorează comentariul dvs, cu prețuire! 

[Valeriu Anghel]

''moartea

mă lovește peste mâini parcă ar vrea să nu-mi irosesc

cuvintele

omule

știu că nu ai mărunt dar așa cere eticheta

 

o parte din mine iubește și eu trebuie să ucid acea parte în fiecare zi

să pot mulțumi partea ce nu recunoaște

puterea cuvintelor''

Citeşti poezie – vreau să spun că o citeşti cu adevărat – când te simţi întâmpinat şi schimbat de un poem, când îi simţi vibraţiile seismice, rezonanţa propriilor tale adâncuri. Felicitări!