Actul Sacru

[Maria Mitea]

cuprinde-mă-n lumina ochilor tăi,
gândește-te la mine ca la o ușă deschisă,
intră,
- fii pasăre,
zboară,
desfă-ți aripile                                                    cuprinde-mă,
sunt fructul pe care vrei să-l ciugulești,
primește rodul în palmele-ți calde,
încălzește chihlimbarul cu tremurul degetelor
eliberează-i aroma ascunsă,
orbit de carminu-i fără de preț, - în suspine
savurează sfințenia unduitoare, - liiiin, ca o pană,
trece-ți palma prin părul lung,  mângâie vântul,
născut din lacrimi, alintă-mă-n foșnet de frunze,
ademenește-mă,
simte-mi inima, tânjește după năuceala ochilor tăi,
lasă-ți suflarea, ca un mir, să-mi ungă obrajii, când
buzele se-ntredeschid în mișcări fără griji,
adormiți în flori să strângem nectarul,
deschidem apele-n coapse, - să uităm de boala lumii,
să uităm, intră-n gura pântecului fluture,
strânge-mă-n brațe, să ne-împletim  ca două trestii, 
lasă-ți mâna pernă să-mi fie sub creștet, umple-mă-ncet, 

cununați de spuma mării, scrisă-ntre ochii amețiți de alean,

- cruce de veghe,

fulgere-n Actul Sacru

[Maria Mitea]

Vasilisia, Mihai, Vă mulțumesc de lectură și semn! Înseamnă mult pentru mine! Am să încerc să răspund la întrebarea ” dacă nu l-am băgat prea mult pe Dumnezeu în Actul Sacru”, sper să reușesc. :) Recunosc că mă înclin mai mult spre „afacerea Universului” și modul în care natura umană se leagă de acest Univers al Dragostei … Îl numesc Univers al dragostei pentru că știm bine (poeții) am auzit despre legăturile amoroase dintre lună, soare și pământ, și nu numai ... :)

Vasilisia, într-un fel întrebarea ta mă duce cu gândul la;
când lucrurile nu prea merg bine într-o societate (indiferent cât de modernă și civilizată nu s-ar considera) ca societate ne punem imediat întrebarea ” „oare ne mai putem întoarce la vremurile (bune) când familia era sfântă?”

Aceeași întrebare e validă și pentru Dragoste ” „oare ne mai putem întoarce la vremurile bune când Dragostea era sfântă?”
(acestea sunt întrebările occidentului)

Mircea Eliade scria: ” Sacrul este pretutindeni, trebuie căutat, experimentat, însușit.” Ne dovedește prin cercetări (în istoria religiilor) că iubirea stă la baza actelor și faptelor sacre, este esența scralității: ” Iubirea ne este dăruită de Creator odată cu însuflețirea. Prin actul iubirii devenim: ” uniţi într-un singur trup” /Eliade/ ” homo androginus” .

Starea de întreg se cunoaște numai prin iubirea sacră, are menirea să ne apropie de suflet să-l cunoaștem în toate aspectele sale; mature sau imature, de multe ori fiind numit ” un copil care este abandonat, uitat, vulnerabil, lipsit de încredere, dar care în același timp este omnipotent anume pentru că deține secretele dragostei divine” /Jung/
Numai prin ochii acestui ” copil” găsim curajul să iubim, să ne luptăm pentru dragostea trăită, dar și să scriem sau publicăm trăiri care par a fi intime (deocheate). :)

Iubirea este un act sacru, pentru că nu se uită niciodată, și pentru că manifestă putere și slăbiciune în același moment, în aceeași clipă … Datorită abilității de a iubi am dezvoltat memoria (Copilul care nu a fost dorit, iubit necondiționat de mamă, cei din jur, și a fost supus doar dragostei condiționate, toată viața caută iubirea sacră ( necondiționată), pentru că o poartă în memorie ( fantezia de a fi iubit, și a iubi, mitul lui Narcissus).

Iubirea are o structură cosmică, … mistică ( ceea ce înseamnă că în ciuda tuturor eforturilor depuse niciodată nu-i vom cunoaște toate tainele). De aia dragostea nu ține cont de limitele impuse, fie religioase, sociale, culturale, morale, ideologice, … Cunoaștem cu toții istorii de dragoste care au pulsat prin pasiune, atracție erotică (dragostea nu există fără erotică, - jocul dragostei născut din fuga prin ploaie, iarbă, cuprinsul, râsul, vântul, apa … ). Istorii de iubire care țineau de neimaginat, neînchipuit în sfera religioasă, dar și socială, culturală, dar care au devenit iubiri imposibile în viața reală.

Dragostea învinge orice, chiar și moartea, … așa există miturile care n-au obosit niciodată să se repete din nou și din nou, parcă spunându-ne: „Dumnezeu nu poate îndepărta Erosul, pentru că Dumnezeu este Iubire” /Eliade/
Pierre Teilhard de Chardin spunea: „Va veni vremea când vom înțelege că dragostea și îngrijirea/ocrotirea, sunt forțe în univers la fel de reale și mari ca forța de gravitație.”

De ce iubirea stârnește atâtea discuții: ”Adevărul conținut în doctrinele religioase este până la urmă atât de distorsionat, deghizat în mod sistematic”/ Freud/

De ce avem nevoie de dragoste?

Viața însăși este un paradox, o contradicție. Fluxul evoluției umane merge împotriva unei forțe naturale de rezistență. Această forță luptă zi și noapte pentru a menține lucrurile așa cum sunt. Indiferent de ceea ce încercăm să realizăm, suntem atrași în mod constant de aceste două forțe; viaţă şi inerţie.

Când entropia/inerția este prea mare în noi, încetăm să ne mai pese de multe lucruri din viață, ne face indiferenți, depresivi, nefericiți …

Cea de-a doua lege a termodinamicii afirmă că totul în univers se mișcă spre dezintegrare și defalcare, iar acest proces se numește Entropie.

Asta înseamnă că universul nu este interesat să construim zgârie-nori înalți, să cumpărăm 10 mașini, 3 case și o mulțime de alte lucruri... Din păcate, conform celei de-a doua legi a termodinamicii , lucrurile nu pot decât merge într-un singur sens. Este ca și cum universul ne spune: „Poți încerca din ce în ce mai mult, dar lucrurile nu se organizează niciodată de la sine, pot merge doar pe calea mea”. Aceasta se numește Legea Impermanentei. Totul în univers este supus schimbării și decăderii. Totul este tranzitoriu. De aici mulți artiști sculptori se inspiră, de ex. Giacometti scria: Nu Există Progres! Sună deprimant, dar adevărat.
În schimb Viața progresează cu adevărat numai prin Iubirea sacră.

Corpul este un sistem energetic. Iubirea are o structură cosmică … (fazele lunii, soarele, pământul …. dragostea necondiționată, ... menstruația, nașterea, sănătatea fizică și mentală toate depind de această structură cosmică a iubirii. La lună nouă suntem atrași în interior de Umbră, atunci simți cum sufletul se vrea iubit, dorit, atins, ... la lună plină pendulul dragostei se mișcă spre Ego, ca să împace și ego-ul care muncește din greu pentru toate cele adunate (acuma depinde dacă egoul e disponibil să primească fără să manipuleze sau să fie compulsiv.

Dar să mă întorc la Entropie.
Entropia este o măsură a dezordinei într-un sistem. Este inerție, dezordine, letargie, prezervare, decădere, boală. Entropia este cea care ne trage spre moarte; este opusul vieții. Creează o stare de dualitate în noi.

Și totuși, în natura umană există o forță care ne trage de partea vieții. Această forță este Iubirea.

Iubirea este forța care se luptă cu Entropia.

Când ne îndrăgostim cît de repede ni se schimbă starea de entropie (depresie, lipsă de motivație, lipsă de energie, lipsă de chef de viață … :)
Cu cât amânăm mai mult să iubim, cu atât rămânem mai prinși în ciclul entropiei.

Nu cred că iubirea este o pedeapsă, sau un păcat, dimpotrivă … fără dragoste viața ajunge o luptă cu tine însuți, cu cei din jur, dar și cu Dumnezeu. Devine greu să facem bine, să credem în lucruri bune, să sperăm.
De ce pentru unii este ușor să-și urmeze visele, dorințele, să găsească motivație, puterea de care au nevoie, iar pentru alții este o luptă continuă?

Ce face diferența?

Fără dragoste viața se simte de parcă am înota în amonte.

[Mihai Katin]

exista  un extaz mistic  si  un altul sa-l  numim extaz  erotic,amandoua presupun  o  traire  la  nivel  maxim,de  aici   uneori   ele  se  intrepatrund  fara   ca  acel ce  le  experimenteaza  sa  aiba  vreo  pornire  blasfemica  ,este  o  sublima  adrenalina  a sufletului de aceea  pretuiesc  acest   poem  ca  pe un  ecou  al   oceanelor  din  alte  timpuri  ce le-am  trait...

[Vasilisia Lazăr]

Rămân la ideea că l-ai băgat prea mult pe Dumnezeu în asta, nu orice act erotic este și sacru, sacru ar fi dacă ar săvârși doar actul creației și ar perpetua viața, dar din poemul tău reiese mai mult plăcerea și atunci ar fi bine să nu amestecăm divinitatea. E părerea mea. Ca să nu mai spun că versul umple-mă-ncet, ca un zeu, să-i potolim poftele e puțin eretic. Repet: e strict părerea mea.

[Maria Mitea]

Buna Vasilisia, Dan, am rescris, si scos ultima strofă (am să scriu un poem separat ) 

sper că nu e la fel de lung, dar nici la fel de scurt, 

Cu bucuria lecturii,  din inimă Vă Mulțumesc de trecere si semn! 

:)

[Vasilisia Lazăr]

Nu. Ai ciuntit-o prea mult, Maria. Poezia ta avea multe trăiri frumoase, doar că trebuia să o mai lucrezi. Dacă vedeam forma aceasta de la început, era altceva. 

Sincer, eu nu aș amesteca sacralitatea în asta. Nu orice act sexual este făcut cu scopul de a procrea. Dacă ar fi așa, da, dar știm bine că nu e așa, chiar dacă noi considerăm ceva sfânt și acest lucru atunci când iubim. 

Zic și eu ca Dan. Rescrie textul. Are multe lucruri frumoase care pot fi păstrate.

[petrut dan]

Dpmdv aș rescrie textul, Lisia are dreptate, am citit de ieri și mi s-a părut un amestec de lucruri bune și lucruri ce nu aveau ce căuta, dar nici restrângerea asta nu își face treaba, am impresia că ai sărit/omis părți ce chiar contau, eu l-aș scrie de parcă ar fi prima dată, presupun că starea a rămas deci o poți exploata sintetizând și adăugând, ai tot ce-ți trebuie pentru asta, cu drag!

[Maria Mitea]

Vasilisia, sunt de acord, cam da cu peștera comorilor, :) ... hai că mai concentrez, ... 

Mulțumesc de trecere!

[Vasilisia Lazăr]

Nu știu ce să spun... Îmi plac mult textele de dragoste, îmi plac și cele cu tentă erotică, dar tu, aici, ai supralicitat și asta nu e bine.  
să ne pierdem în dumnezeirea sfântului tău,
oaspete de seamă intră-n peștera comorilor,
........................

lasă-ți seva să curgă-n  carnea setoasă,

strop cu strop...

Vezi tu, Maria, la poezia de acest tip, pojghița dintre sublim și ridicol e atât de subțire, încât nici nu-ți dai seama când ai trecut de la una la alta. 

Nu crezi că ar fi avut mai mult farmec dacă doar ai fi sugerat și ai fi așezat totul într-o formă mai concentrată?

Mai vedem și alte păreri, poate vor fi diferite de a mea. Aici e doar părerea mea.