Moș Torcea

[Rădulescu Marian]

Ca în orice sat unde se afla câte cineva, o figura a satului, iubită de toată lumea și la noi era Moș Torcea. Era cunoscut de la cei mici, nu și cu țâța-n gură, până la cei cu barba sură. I se zicea Torcea, pentru că el la clăcile din sat mai mult îi plăcea să stea între femei și torcea în rând cu ele. Casa lui era, mai mereu, plină de lume, mai ales copii, care-i ascultau poveștile, snoavele sau ghicitorile. Întotdeauna scotea de la brâu fluierul, lua de pe poliță ocarina, cavalul sau drâmba și făcea o cântare de nu te săturai ascultându-l. Ori de câte ori între noi se ivea câte o neînțelegere, sau se pornea câte o sfadă, și nu aveam o soluție de împăcare, dam fuga la Moș Torcea. Ne asculta cu atenție și avea la îndemână o vorbă bună, găsea soluția de împăcare, încât plecam satisfăcuți, nu înainte de ceea ce ne plăcea cel mai mult; ne spunea povești, snoave sau ne provoca să dezlegăm tâlcul ghicitorilor. Întotdeauna, la îndemnul lui, ne porneam și noi să-i spunem câte o poveste, o snoavă sau ghicitoare. Mereu nu dădea răspunsul bun la ghicitori și asta ne făcea să fim mândri că l-am pus în încurcătură, fără să știm că făcea asta în mod voit, mai ales că multe ghicitori ce i le spuneam erau învățate de la el. Când lua fluierul, sau cavalul și făcea o cântare, două, noi știam că e vremea să-i urăm noapte bună și să fugim fiecare la casele noastre. Dacă întârziam mai mult, mama mă certa mereu, aveam scuza: „Am fost la Moș Torcea, știi, mamă, foarte bine, poveștile și ghicitorile lui mă face să uit să vin acasă” De multe ori spuneam aceiași scuză și când altele erau motivele întârzierii, dânsa suspicioasă c-am mințit-o, mă avertiza: „Am să-l întreb și dacă m-ai mințit vai de pielea ta!” Cu toate că de câteva ori eram convins că m-a prins cu minciuna dânsa doar mă amenința.

Moș Torcea în tinerețea lui a fost un mare dibaci în a meșteri fluiere, cavale sau buciume, dar și priceput baci la stână, unde făcea, din ce spuneau cei mai bătrâni, cea mai bună brânză, urdă, iar toamna, după sfântul Dumitru, cea mai bună pastramă de oaie și cârnați. Toți veneau la el să le facă pastramă sau să-i învețe rețeta cârnaților. Bunicul meu îl chema mereu când făcea pastramă, cârnați și slin de oaie, nu că nu știa să facă, era și el mare dibaci în astea, dar spunea că ieșeau mai bune când venea Moș Torcea, degustau cum a ieșit vinul și între două cântări spuneau povești, bunicul din război și Moș Torcea de la stână. Eu stăteam fermecat între ei și-i ascultam de nu scăpam nici un cuvânțel.

-Moș Torcea, spune-mi, te rugăm, povestea cu bolovanul, săream cu gura pe el cu toate că mi-o spusese de multe ori dar doream să mi-o mai spună că avea el un fel de a o spune de mă lăsa cu gura căscată.

-Ei, dragul moșului, e o poveste tare tristă dar cu multe învățături. A fost odată, începea el după ce-și dregea glasul cu o scurtă tuse, ca niciodată, doi prieteni cum n-a mai fost. Erau mereu ne despărțiți. Mici se jucau împreună în țărâna din curte. La școală mergeau împreună și s-au așezat în aceiași bancă. Acasă învățau împreună, când la unu, când la celălalt și, cu toate astea, mereu erau la întrecere fiind, la învățături, ce-i mai buni din clasă. Învățătorul era mereu la încurcătură neștiind cui să-i pună coronița pe cap și ca să iasă bine le-o punea la amândoi, spre mândria părinților. Ei mergeau acasă mândri și se țineau de mână. Mai  târziu au început să apară micile probleme. Lui Nuțu i-au apărut primele coșuri și lui Onuțu nu. Nuțu simțea cum invidia se strecoară în sufletul lui și-l privea chiorâș. Onuțu era mai bun la matematică și lua note mai bune, făcându-l pe Nuțu să-l invidieze un pic, mai ales când Onuțu a luat premiul întâi și el premiul doi la un concurs. Lui Nuțu a început să-i fie dragă Nuța, frumoasa din vecini, numai că ea era indiferentă la curtoazia lui și când a constatat că mai mult era prin preajma lui Onuțu s-a supărat foc. Era prea de tot, cum Onuțu să-i răpească iubita? În sufletul lui s-a strecurat un pic de invidie și apoi ură și a început să-l evite pe Onuțu cu toate că acesta încerca, din răsputeri, să se apropie de el ca altă dată. Degeaba a încercat în mai multe rânduri Onuțu să afle ce-i cu el.

-N-am nimic, ce să am, spunea el îmbufnat.

A venit vremea armatei și amândoi au primit ordinul de încorporare în aceia și zi. În drumul spre comisariat Onuțu a propus să uite cele din trecut și să se ceară să fie încorporați amândoi la aceiași unitate militară. Nuțu la început a ezitat. Onuțu l-a cuprins de umeri și i-a spus șoptit:

-Nuțu, vom fi mai mult timp împreună. Așa ne va fi mai ușoară armata.

Onuțu a avut dreptate. Oricât de grea era instrucția în pauze se așezau împreună, mai separat, discutau sau își citeau scrisorile primite, ba și cele pe care urma să le trimită, așa instrucția era mai ușoară. Prietenia lor  i-a făcut pe unii invidioși și scornind fel de fel de vorbe, ba că ar fi frați de mame diferite. Cu toate astea ei își vedeau mai departe de prietenia lor încât și ei au început să creadă că ar putea fi, între ei, o legătură și de sânge. Toate până într-o zi. Onuțu a fost propus pentru școala de gradați și când a constatat că Nuțu nu a fost ales Onuțu a ieșit la raport și a sugerat comandantului că Nuțu ar fi un bun gradat,  ba mai bun decât el.

-Soldat, aici nu suntem la sindicat să faci propuneri. Ai înțeles?

-Am înțeles!

Cu toate astea Nuțu îl invidia și s-a strecurat și părerea că Onuțu a făcut în așa fel încât să nu fie ales pentru școala de gradați. Din acel moment a început să-l evite și stătea cât mai departe de Onuțu. Degeaba Onuțu a încercat să-l lămurească și să-l facă să înțeleagă că nu are nici un rol în faptul că nu a fost selecționat pentru școala de gradați.

-Lasă că știu bine. De ce tot  timpul te duci la comandant?

-Am fost o singură dată să-i spun că poți fi un bun gradat și să te selecționeze pentru școală în locul meu. Nu m-a ascultat și m-a dat afară.

-Gogoși. Mă lași!

Din acel moment s-a produs ruptura. Degeaba Onuțu a încercat să-l lămurească să nu fie așa cătrănit și să dea la gunoi atâția ani de prietenie frățească.

Când în sat s-a aflat că Nuțu și Onuțu sunt certați aproape nimeni nu a crezut. Anii treceau și Nuțu și Onuțu se purtau ca doi străini ignorându-se. Când a venit vremea Onuțu a cerut-o de soție pe Dora, cea mai frumoasă din satul vecin, pe Nuțu la cuprins invidia, ba îl ura. Onuțu a încercat să și-l apropie și să fie ca altă dată. Când a fost să-și aleagă cavalerul de onoare s-a gândit la Nuțu. Și-a luat inima în dinți și împreună cu mai mulți prieteni, gătiți ca vornicei și cu plosca cu vin în mână, au mers la Nuțu acasă. La poartă era gata să-i respingă.

-Fratele meu, a spus Onuțu înaintând spre el cu plosca întinsă, ia rogu-te o gură de vin și primește să fii cavalerul meu de onoare. În cinstea prieteniei noastre, frățești, am rugăminte să nu mă refuzi.

Ceilalți băieți care-l însoțeau pe Onuțu au strigat să primească propunerea.

-Nuțule, fratele meu, a spus Onuțu, singurul care-mi poate fi cavaler nu poate fi altul decât tu. Tu o să mă îmbraci, o să mă bărbierești și o să  mergi în fața alaiului la mireasă și să o ceri după datină. Fără tine n-am să pot simți că nunta-mi va fi cu spor.

Nuțu a stat un pic în cumpănă, apoi i-a invitat în curte. S-au așezat la masa de sub corcoduș și degustând din ploscă și au plănuit cum va decurge nunta.

Vorbele lui Onuțu i-au înmuiat inima cătrănită și a accepta. Doamne, câtă bucurie a fost pe Onuțu! Cum a ajuns acasă Onuțu și-a înștiințat părinții că Nuțu a acceptat să fie cavaler de onoare. A fost mare bucurie, numai că nu bănuiau ce plan diabolic ticluit Nuțu. Mintea lui întunecată de ură făcuse fel de fel de planuri cum să-i strice nunta. Mai întâi s-a gândit să toarne ceva în băutură să o strice, dar nu a putut că stolnic era Nicolae Tulă, bărbat mărunțel, dar dibaci în tot ce făcea. Apoi s-a gândit că să pună sare multă peste mâncare și s-a înarmat cu kilograme de sare. N-a putut că întotdeauna era câte o stolniceasă care supraveghe prepararea bucatelor. Apoi s-a gândit că dacă i-ar strecura miresei câteva vorbe meșteșugite de ocară ar face-o să plece din nuntă, să o strice. Când a luat mireasa la dans și i-a spus vorbe otrăvite la ureche încât, biata de ea, nu mai știa ce să creadă. La un moment dat spre ziuă când urma îmbroboditul Dora a dispărut. Toți, în frunte cu socri mici și mari, ginerica au căutat-o și au găsit-o într-o cămăruță plângând că-i curgeau lacrimile șiroaie în poală de-și udase rochia. Cu greu au liniștit-o, apoi ea a cerut să rămână singură cu Onutu. I-a spus tot ce-i spusese Nuțu și l-a pus să jure că nu-i adevărat. Onuțu a rămas trăsnit.

-Și ai crezut toate bazaconiile astea?

-Cum să nu cred când el este ca și fratele tău?

Degeaba l-au căutat pe Nuțu, că Nuțu ia-l de unde nu-i.

Când Onuțu a jurat și Dora s-a lămurit că nimic nu-i adevărat, s-a liniștit, a revenit la nuntași și au petrecut în continuare. Dar în sufletul ei s-a înfipt un ghimpe pe care cu greu, în ani, și l-a scos.

Onuțu și-a văzut de casa lui și niciodată nu a mai vrut să reia prietenia cu Nuțu, convingându-se că îi e dușman, cu toate că nu pricepea de unde această dușmănie.

Cu cât vedea că gospodăria și familia lui Onuțu înflorea și le merge bine, mai ales după ce Dora a născut gemeni, fată și băiat, o frumusețe de copii, dușmănia clocotea în el ca un vulcan. Se gândea  cum să facă să-l distrugă pe Onuțu. Ar fi vrut să-l omoare, într-o seară când se întorcea de la lucru, dar nu prea putea că nu era singur. Apoi a vrut să-i dea foc la casă, dar s-a gândit că ar fi putut să fie bănuit și iar i-a fost teamă. Doamne, se tot ruga să-i de o idee cum să ducă la îndeplinire gândul groaznic. Într-o zi era cu caprele pe coastă. De sus se vedea casa lui Onuțu care era la baza dealului. Și cum stătea pe bolovanul din creștetul coastei i-a venit ideea. Dacă ar urni, într-o noapte, bolovanul și s-ar prăvăli peste casa lui Onuțu, casa s-ar dărâma peste ei și toți ar muri. Bucuros și-a frecat mâinile că Dumnezeu i-a dat ideea cea bună. Într-o noapte, fără lună, a mers pregătit cu tot ce-i trebuia ca să urnească bolovanul. După mai multe opinteli bolovanul s-a mișcat și a împins cu umărul și mai vârtos. Bucurie mare pe capul lui și deja vedea cum casa lui Onuțu se prăvălește peste ei, omorându-i. La gândul acesta și mai tare se forța să urnească bolovanul, numai că, la un moment dat i-a alunecat picioarele pe iarba udă de rouă, a căzut pe burtă și bolovanul a venit peste el prinzându-l dedesubt.

A doua zi niște copii care pășteau oițele pe coastă au dat peste Nuțu mort sub bolovan. Au fugit în sat și au dat de veste. Oamenii au venit și cu greu l-au scos pe Nuțu de subt bolovan. Cum tătâne-su murise, iar maică-sa era beteagă, Onuțu s-a îngrijit de toate cele creștinești pentru petrecerea lui Nuțu pe ultimul drum.

Eii, copii, din această pățanie trebuie să nu uităm o vorbă înțeleaptă din bătrâni; Când semeni vânt, furtună culegi și cine sapă groapa altuia cade în ea!

Așa a pățit Nuțu cel plin de ură.

 

Bietul Moș Torcea nu mai este dar poveștile, snoavele, ghicitorile și cântările lui, la instrumentele meșterite tot de el, încă îmi sunt vii și plăcute amintiri ale unei copilării fericite.

 

[Vasilisia Lazăr]

V-am rugat să mutați toate textele de literatură pentru copii în spațiul rezervat acestora. Nu ați făcut-o. Le-am mutat eu de această dată, însă, dacă se mai întâmplă vsă postați greșit, pur și simplu voi șterge postarea fără nicio atenționare. 

[Chris]

genul acesta de povestiri cu pilde nu stiu cat mai sunt de actualitate, trebuie sa ne adaptam vremurilor daca vrem sa ajunga la sufletul cititorilor tineri si foarte tineri. cred ca texte de genul acesta ar trebui inglobate in lucrari mai ample care sa expuna viata satului din secolul trecut. textul trebuie revazut, are scapari de ortografie si de exprimare, cum ar fi:

Mereu nu dădea răspunsul bun la ghicitori și asta ne făcea să fim mândri că l-am pus în încurcătură, fără să știm că făcea asta în mod voit, mai ales că multe ghicitori ce i le spuneam erau învățate de la el  - niciodata nu dadea raspunsul bun la ghicitori si asta ne facea sa fim mandri ca l-am pus in incurcatura, fara sa stim ca facea asta in mod voit, mai ales pentru ca multe ghicitori pe care i le spuneam erau invatate de la el.