Căzăcelul Anicăi lui Donose

[Gheorghe Pârlea]

(Din memoria satului)

Pacea satului aproape că se-aşezase de-a binelea în făgaşul ei. Războiul, în frânturile lui aduse de pe front ori din zonele de acces spre locul înfruntării, ajungea încet-încet în arhiva nescrisă a memoriei. În Delenii de Sus, bărbaţii îşi îmblânzeau amintirea întâlnirii cu moartea, care cine ştie cum de i-a ocolit, iar femeile cele batjocorite de calmucii stepelor își potoleau spaimele, ascunzându-şi cât mai bine tainele. Doar câte una din aceste nefericite încă nu-şi putea păstra liniştea.

La poarta ogrăzii lui Ghiţă Pâslă, Safta, nevasata gospodarului, tocmai povestea Frăsânei lui Pălălaie ce pacoste a trebuit să înfrunte biata Anica lui Donose:

- Frăsână, am să-ţi spun una care trebuie să rămână între noi. O ştii pe Anica lu' Donose?

- Cum să nu, ţaţă Saftă? Că doar trăim în acelaş' sat. N-are cumva un băiet de vreo cinci anişori?

- Aşa-i, Frasână, chiar de ea vorghesc. Şi anume despre plodu' ei vreau să-ţi zic ceva. Da' cu jurământ că ce ţi-oi grăi rămâne între noi.

- Așa să fie, taman cum zici mata, ţaţă Saftă. Şi, mă rog, ce vrei să-mi spui de plodu' Anicăi?

Şi Safta se uită în lungul uliţei, mai întâi la deal, apoi la vale, după care rosteşte aproape de urechea Frăsânei:

- Că băietu' acela nu-i făcut cu bărbatu-său…

- Vai de mine! Da cu cine, ţaţă hăi?... Că Anica-i femeie la locu' ei, cheie de biserică.

- Nici eu n-o ştiu altfel decât o ştii tu. Da' săraca o păţât o pacoste mare. Ştiu asta de la Aglaia lu' Ţugulea.

Şi uite-aşa Frăsâna a aflat de la Safta că atunci când s-a destrămat armata ruşilor, de n-a mai putut comenduirea ei să-i ţină în frâu pe fugari, nişte sălbatici de cazaci dintre cei care-au împânzit satele Moldovei au rămas peste noapte în casa lui Donose, căci nu era chip să te opui. Ziceau tălmacii lor, care o bolmojeau pe româneşte, că ei îs cu-ai noştri, c-au luptat împreună cot la cot şi că nici pe departe nu le trece prin gând să le necinstească nevestele.

Şi Safta lui Ghiţă Pâslă se grăbește să-i dea lămuriri Frăsânei, după cele știute de ea:

- Anicăi, cum-necum, i-o făcut mare poznă un sălbatic din aceia cu căciuli rotunde. Da' ce zic eu de unu', când ştiu bine că nici ceilalţi n-au fost mai omenoşi cu ea.

Şi de la Frăsâna a aflat taina asta jumătate din femeile satului. Destule dintre ele, când îl vedeau pe bietul băiat al Anicăi îl arătau din ochi şi-şi dădeau coate, şoşotind precum Ileana lu' Oajdea, către Maria lu' Iepure:

- Uite căzăcelu', tu Marie, ce frumos creşte! Numai de n-ar avea apucăturile lu' tată-său... Seca-i-ar sămânţa! Că ne-o spurcat neamu', hoardele pustiului…

- Şi Anica, săraca, are zile bune cu omu' ei? o întreabă Maria, curioasă, pe a lui Oajdea.

- Numai ea ştie. Da' are un bărbat tare de treabă. Pâinea lu' Dumnezău! Tace și-nghite. Creşte omu' progenitură străină în bătătura lui, ca şi cum îi făcut de el. Mai rar om ca aista!

***

Au trecut anii… Și plodul Mariei s-a făcut flăcău voinic, gata de chemat la cătănie. Chiar în vremea aceea se răspândeau zvonuri că va fi din nou război. Tânărul cel cu ochi negri și alungiți, privit adesea în sat cu o suspectă insistență, primi ordin de chemare la oaste, odată cu alți flăcăi de baia lui. Regimentul său a trebuit să răspundă militărește, adică fără tăgadă, la comanda „Ostași, vă ordon, treceți Prutul!”

Trecu mai mult de un an până când regimentul lui Donose ajunse în îndepărtata stepă calmucă. Văzu acolo, mirat, prizonieri – luați fie de-ai noștri, fie de nemți – care îi semănau la chip mai abitir decât camarazii săi de arme. Și soldatul român din Delenii Vasluiului începu să-și născocească întrebări, spre a găsi răspunsuri legate de taina ce îl învăluia. Taină care, pe semne, n-a apucat a o dezlega. Cei care îi semănau la chip îl vor fi împușcat în învăluirile de la Don, bătălia cea care a întors mersul războiului

O scrisoare trimisă de comenduirea Armatei la Deleni a dat de înțeles obștii că trupul  băiatului Mariei lui Donose, ostaș brav al Armatei Romne, a rămas în pământul celui care l-a zămislit în silnicie. Prilej ca, pe o uliță a satului, să se rostească vorbe precum acestea:

-Tu, Catincă, ai auzât de băiatu' Mariei lu' Donose?

- Am auzât, Leonoră!... Am auzât. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Păcat di el, că era tânăr! Cică l-au împușcat cei din neamul lu’ tată-său. Cum s-ar zice, osânda pentru păcatu’ părintelui a căzut în ispășirea progeniturii nevinovate. Păcat, zâc iar! Păcat di ținerețea lui!

Gheorghe Pârlea

[Amanda Spulber]

O întâmplare atât de revoltătoare și tristă. Bine surprinsă "gura lumii", tendința de a judeca atunci când pe primul loc ar trebui să fie compasiunea, precum și dorința de a găsi sens în orice întâmplare. Vă apreciez mult pentru scrierile în care aduceți episoade din lumea satului de demult. O lume complexă pe care încă nu am înțeles-o pe deplin.

[Gheorghe Pârlea]

Îndatorat de timpul oferit și încântat de comentariu! Fac parte din această lume a satului, pe care, dincolo de serviciile aduse ca dascăl, am contemplat-o cu interes și prețuire. Satul de azi nu mai oferă povești de viață demne de arhivat, dar încă mai răzbat în prezentul nostru însăilări orale ale unor întâmplări de demult, care îndeamnă la reflecții asupra lor. O parte din ele a fost salvată de la uitare (sunt autorul a trei monografii socio-culturale a zonei rurale în care viețuiesc, a treia fiind în curs de tipărire).

Mulțumesc, sărut mâna!

Amanda Spulber a spus :

O întâmplare atât de revoltătoare și tristă. Bine surprinsă "gura lumii", tendința de a judeca atunci când pe primul loc ar trebui să fie compasiunea, precum și dorința de a găsi sens în orice întâmplare. Vă apreciez mult pentru scrierile în care aduceți episoade din lumea satului de demult. O lume complexă pe care încă nu am înțeles-o pe deplin.

[Chris]

satul de astazi aproape ca nu mai exista, nu mai zic sa ofere povesti de viata. si eu am avut partea mea de povesti, din pacate nu m-am invrednicit sa le consemnez. dar imi amintesc povestile despre strigoi, de exemplu, eu am crescut cu lumea strigoilor si a ielelelor. bunica mea mi-a spus: "daca iesi afara din casa si auzi o muzica frumoasa venind de sus, sa nu te uiti spre cer pentru ca orbesti, e nunta ielelelor". bineinteles ca nu am auzit niciodata o muzica venind de sus si nici nu m-a urmarit un cal cand mergeam noaptea pe strada, asa cum se mai vehicula o alta poveste, cum ca daca dupa caruta s-ar lua un cal aparut de nicunde in bezna noptii, ratacesti drumul si calul respectiv te poate duce la pierzanie intrucat este intruchiparea uni demon sau ceva de genul. si multe alte franturi de povesti.

 textul acesta desi foarte scurt, are o incarcatura istorica  si emotionala.

citit cu placere,

[Vasilisia Lazăr]

Trist, dar bine scris. Vă felicit pentru toată râvna de a mai ține aprinsă făclia satului românesc!

[Gheorghe Pârlea]

Așa este, Chris, satul, spiritual vorbind, aproape că a dispărut, excepând unele zone in care spiritul conservator a fost mai puternic. Cei care l-am cunoscut îl păstrăm în memorie cu o anume evlavie nostalgică.

Încântat și îndatorat pentru timpul acordat exercițiului meu!

Chris a spus :

satul de astazi aproape ca nu mai exista, nu mai zic sa ofere povesti de viata. si eu am avut partea mea de povesti, din pacate nu m-am invrednicit sa le consemnez. dar imi amintesc povestile despre strigoi, de exemplu, eu am crescut cu lumea strigoilor si a ielelelor. bunica mea mi-a spus: "daca iesi afara din casa si auzi o muzica frumoasa venind de sus, sa nu te uiti spre cer pentru ca orbesti, e nunta ielelelor". bineinteles ca nu am auzit niciodata o muzica venind de sus si nici nu m-a urmarit un cal cand mergeam noaptea pe strada, asa cum se mai vehicula o alta poveste, cum ca daca dupa caruta s-ar lua un cal aparut de nicunde in bezna noptii, ratacesti drumul si calul respectiv te poate duce la pierzanie intrucat este intruchiparea uni demon sau ceva de genul. si multe alte franturi de povesti.

 textul acesta desi foarte scurt, are o incarcatura istorica  si emotionala.

citit cu placere,

[Gheorghe Pârlea]

Vă mulțumesc, onorat mereu de atenția pe care o acordați exercițiilor mele! Cu îndatorare, săru' mâna!

Vasilisia Lazăr a spus :

Trist, dar bine scris. Vă felicit pentru toată râvna de a mai ține aprinsă făclia satului românesc!

[ELENA AGIU-NEACSU]

Felicitări! O radiografie în oglindă a unei epoci redată cu măiestrie artistică. Gura lumii este cel mai bun judecător, n-o astupă nici pământul, cum se spune. Stăpâniţi foarte bine arta dialogului şi naraţiunii.

[Gheorghe Pârlea]

Sărut mâna, copleșit de aprecierea Dvs. deosebit de generoasă, Dna Elena Agiu-Neacșu. (Rețin doar cât cred eu că mi se cuvine.)

ELENA AGIU-NEACSU a spus :

Felicitări! O radiografie în oglindă a unei epoci redată cu măiestrie artistică. Gura lumii este cel mai bun judecător, n-o astupă nici pământul, cum se spune. Stăpâniţi foarte bine arta dialogului şi naraţiunii.

[Emil Dumitru]

 O oglindă fidelă, dacă îmi este permis să spun așa, a satului din vremuri apuse... și, ce m-a impresionat mult a fost fidelitatea graiului, bine scoasă în evidență în acel dialog. Eu, fiind din sudul țării, unde vorbim cu totul altfel, realizați că l-am savurat cu multă plăcere... E prima dată când vă citesc, am lipsit mult, dar promit că, în funcție de timpul liber pe care îl am,  am să vă citesc. Îmi place tare mult stilul abordat de dumneavoastră.

[Gheorghe Pârlea]

...Deosebit de onorat, Dle Emil Dumitru!