Trotineta roşie

[Ionel Mony Constantin]

Prin 1952 când Baba Constanţa,spălătoreasa noastră despre care v-am mai spus, a venit să mă ia acasă de la şcoală după prima mea zi de elev în clasa I-a, cu dispensă de vârstă. N-am mai avut răbdare atunci şi când am ajuns în dreptul Sfatului Popular i-am aruncat în braţe gentuţa de ”şcolar” şi am rupt-o de fugă spre mama care mă aştepta râzând în poartă. Am strâns-o cât am putut eu de tare în braţe, apoi m-am întors spre tata care mă aştepta şi el zâmbind câteva trepte mai sus. Lângă brad, stătea rezemată roşie ca focul prima mea trotinetă, iar eu am chiuit de bucurie. M-am desprins uşor şi l-am îmbrăţişat şi pe el pe care îl bănuiam că este autorul surprizei. apoi l-am strigat pe Didi prietenul şi vecinul meu care rămăsese la poartă, să vină să o vadă şi el.
-Cum a fost? a vrut să ştie mama despre prima mea zi de şcolar, sărutându-mă pe obraji în timp ce-mi potrivea prima mea uniformă.
-Pe cine ai întâlnit acolo a vrut să ştie ea curioasă? Cum o cheamă pe învăţătoarea voastră ? De fapt ştia foarte bine, dar voia să audă ce o să-i răspund eu.
-Tovarăşa noastră se numeşte... dar m-am oprit ruşinat, când mi-am dat seama că nu mai ştiu, cum ne  fusese prezentată ea:
- E de ăla, verde care îl pui tu în zeamă când găteşti supa, o cheamă doamna Pătrunjel, mi-am amintit eu brusc, dar noi nu ştiu de ce trebuie să-i spunem tovarăşa.
-Lasă că îţi explic eu mai târziu, m-a scos mama din încurcătură şi a continuat să mă întrebe:
-Cu cine stai în bancă ?
La asta am răspuns repede, fusesem aşezat pe singurul loc rămas liber lângă un băiat cu mult mai înalt decât mine, cu ochii bulbucaţi:
-Cu Broscoiul, i-am spus porecla pe care i-o dădusem deja în gând ,fără să ştiu cum îl cheamă.
Mama a ridicat sprâncenele a mirare , dar Baba Constanţa s- a grăbit să precizeze:
-Ăsta e nepotul lui Pantazi, ăla cu măgarul, care când rage dă ora exactă, a râs ea cu gura ei ştirbă.
-Nu-i frumos să porecleşti copii, m-a dojenit mama, acasă i se spune Doru. E un băiat foarte bun. Tata a aprobat dând din cap.
-Nu e din oraşul nostru dar puteţi să vă jucaţi împreună, a spus şi el.
Nu ştia că astfel pecetluia prietenia noastră strânsă pentru totdeauna.
Am urcat împreună pe scări, Didi ne urma ducând trotineta, iar eu am început foarte curând să turui şi să povestesc cum îmi era obiceiul :
-Mamă, i-am spus, în clasă pe peretele din faţă este poza tovarăşului Stalin, alături de tovarăşii lui de luptă. Când m-a întrebat tovarăşa dacă îi cunosc cine sunt, am răspuns că ştiu doar răspunsul la ghicitoare, de acasă de la Baba Constanţa.
-Ce ghicitoare m-a întrebat ea mirată, iar eu am răspuns fără să clipesc:
-Ghici cine sunt ei: „Barbă Albă, Barbă Neagră, Barbă Cioc, Barbă Deloc”, şi tot eu am răspuns imediat, adică sunt cei mai iubiţi conducători ai clasei muncitoare, Marx, Engels,Lenin şi Stalin.
Mama s-a uitat crunt la Babă şi a certat-o că mă învaţă mereu numai trăznăi, dar eu i-am spus să nu se supere că şi tovarăşa a zâmbit când m-a auzit şi ne-a promis că mîine o să-i înveţe pe copii care este numele lor adevărat.

-Să ştiţi ni s-a adresat ea făcând un gest larg cu ambele mâini,cel mai iubit dintre ei este tovarăşul Stalin, părintele copiilor din întreaga lume. Apoi a aplaudat şi ne-a îndemnat să facem şi noi la fel. Aşa a început “cariera“ mea de şcolar şi dragostea şi admiraţia faţă de “ tătuc” şi de trotineta mea.
-Doru îl iubea la fel de mult pe tovarăşul Stalin şi spunea mereu că este cel mai mare general din istorie care i-a bătut pe nemţii lui Hitler la Berlin, iar Didi devenise pe lângă noi perseverentul păzitor al trotinetei roşii. După ce la prânz,măgarul lui Pantazi ne anunţa încheierea orelor de şcoală ne grăbeam toţi trei spre casă şi ne începeam programul de după amiază. Mâncam, dormeam, făcutul lecţiilor intrase în rutina cotidiană, şi apoi pe la cinci ne întâlneam să “ să ne dăm” cu trotineta.

      Într-o zi lucrurile aveau să ia însă o întorsătură urâtă. Minunata noastră trotinetă dispăruse, iar pe mama am găsit-o plângând în bucătărie în timp ce îmi netezea cravata roşie. Din curte a venit bombănind şi Baba Constanţa cu uniforma mea cea nouă cumpărată de tata de la croitor şi amândouă s-au grăbit să mă îmbrace  ca să mergem la primărie, înainte să vină tata acasă. 

Eu mă învârteam prin curte şi nu înţelegeam ce se întâmplă, dar între timp a sărit gardul la noi Didi şi m-a pus la curent cu nenorocirea care ni se întâmplase. De la Sfatul Popular, venise mai devreme ordinul  perceptorului  să ne ia în contul cotelor o parte din edecurile din cramă.  Mucea un  ţigan pripăşit la  primărie ca măturător, îl executase şi odată cu el  când umpluse  căruţa  pusese şi trotineta mea.
Spre surpriza noastră la puţină vreme în şareta unui vecin, anunţat de chelar a ajuns în galop de la vie şi tata, însoţit pe capră de Ţuţu pus pe scandal. Acesta s-a oprit pe trotuar direct în faţa intrării principale de la Sfatul Popular cum se numea acum Primăria. Fără să mai aştepte să urce la etaj, Tata a strigat către fereastra deschisă de la biroul primarului, cu care chiar fusese coleg la primară:
-Bă Georgică, voi chiar aţi înebunit? De ce i-a luat  Mucea trotineta băiatului meu? Ce fel de comunişti sunteţi voi  bă, de vă bateţi cu copiii ? Aşa va învăţat tătucul vostru Stalin să faceţi ? Se vedea de  la o poştă că tata îşi ieşise din pepeni. 
De la etaj tovarăşul Georgică, nu i-a răspuns nimic,dar eram convinşi că vede şi aude totul. Lumea se adunase în stradă, iar eu n-am să uit niciodată cum s-a repezit atunci mama ca o leoaică să-şi apere puiul. Începusem să plâng când l-am văzut pe ţigan că terminase de descărcat căruţa în şopronul primăriei şi mai ţinea în braţe doar trotineta mea roşie, cea pentru bogătani, cum îi spusese el mamei, să-i facă în ciudă.  Tiganul rânjea din pragul Primăriei, când vocea mamei a răsunat ascuţită ca un cuţit, iar buna a întins mâna spre trotinetă:
-Dă-mi-o înapoi, hoţule!  a strigat ea, nu e a ta şi să şti că va fi  nu numai a băiatului meu, care este cel mai bun copil din clasa lui .  Şi  a tuturor copiilor să  se joace cu ea!
Eu,Doru, Didi şi ceilalţi prieteni ai mei am strigat de bucurie împreună cu Baba Constanţa, care sunt sigur că între timp mai născocise o poezie ! Iar tovarăşul Georgică fostul coleg de primară a tatălui meu nu ne-a făcut nimic.

[Sofia Sincă]

Amintiri, dulci amintiri din copilărie, în tragismul epocii, cu întâmplări provocate de sistem. Pentru copiii de atunci erau neînțelese, devenind firești mai târziu. Epoca de aur... cea care ne-a dat înapoi pentru cel puțin 50 de ani, drept pentru care și acum se simt urmările.

Textul este cursiv, bun de citit pentru copii și maturi, deopotrivă. Însă mai trebuie periat. Grafic în primul rând, și au mai scăpat și erori: să şti - să știi, La mângâiat - L-a. copiilorsă nejucăm cuea

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Vasilisia Lazăr]

Și frumoase, dar și urâte vremuri. Un text captivant.

Trebuie corectat ce a fost semnalat de Sofia.

Citit cu mare drag!

[Chris]

si eu am amintiri cu o trotineta, tot rosie :)) am citit cu placere,