Când mă gândesc la tata,  zâmbesc involuntar. În ochii lui o să rămân toată viața fata tatii. Mi-l amintesc, copil fiind, cum tăcea și citea mereu, vedeam veioza aprinzându-se de mai multe ori într-o noapte. Poate de la el moștenesc insomniile literare. "Discret până la anonimizare și introvertit, trăia cu nelinișți misterul cosmic în versurile sale", așa cum frumos îl descria Augustin Cozmuta.

        Și într-un sat din Maramureș, uitat de lume, într-o casă plină de cărți și cu un tată care scria versuri, am învățat și eu de timpuriu, cele dintâi șoapte poetice. Și poate tot de la el,  boemul incorigibil, care noaptea citea și ziua gospodărea am moștenit sensibilitatea, candoarea și ceva din "nebunia aceea frumoasă și plină de spirit" a celor făcuți să creeze.

        Tata e cel mai deștept om pe care îl cunosc. M-a lăsat să fiu copil, m-a ascultat și m-a lăsat să mai și greșesc. M-a încurajat să îmi aleg o stea de pe cer, amintindu-mi mereu că nu sunt singură. Putea fi orice, dar a ales să devină profesor la țară, învățând generații la rând să caute și să iubească cuvântul, să cunoască. "Prin cultură să fim mai buni, mai bogați și binecuvântați" .A modelat, dascăl fiind , caractere și destine. Poate și " omenescul din noi."

        M-a învățat că prieteniile sunt sfinte, că nu trebuie să ceri niciodată nimic prietenilor tăi, ci să dăruieșți atunci când ai mai mult sau când ei au nevoie. Poate de aceea nu i-au lipsit prietenii. Și-n modesta noastră casă, în fotoliile din sufrageria unui modest profesor de la țară au stat pe rând, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Noica, Mihai Olos, scriitori, pictori ale căror nume nu mi le mai amintesc azi.

         Casa noastră era mereu plină. Mie îmi plăcea, primeam dulciuri și alte atenții pe atunci inaccesibile, însă mama se enerva cumplit ori de câte ori se mai tăia o găină și mai trebuia să așeze o masă copioasă. Erau nopți lungi de iarnă, fără curent electric și zile lungi de vara, de vacanță, când ascultăm cu tata 'Europa Liberă", citeam ziare, comentam articole din reviste literare și făceam incursiuni în literatură (cea rusă ne-a fascinat întotdeauna, are ceva nostalgic, ceva nebun în ea). Tot de la tata am moștenit cred, un bun simt, capabil să orienteze gustul. M-a învățat că nu e rușinos să munceșți, oriunde, pentru a-ti câștigă existența. Și el, care scria și publica articole și poezie, vara, în vacanțe mergea "la coasă ", pentru a rotunji veniturile familiei.

        Încă de la nouă ani am fost un partener de discuții serios. Scriam versuri, le discutam, uneori mă mai enervam și îmi rupeam toate paginile și încet, citind, începeam cu uimire să descopăr atâtea pesonaje fascinante , "Craii de curtea veche", Chira Chiralina și altele. Și în timp ce prăseam , strângeam fanul sau "sfârneam "porumbul discuțiile noastre deveneau tot mai serioase și mai aprinse.  Și în clipele în care "mă croia" , eram un copil energic, mă rugam să-l urăsc, dar n-am putut niciodată, și-mi promiteam să nu-i mai vorbesc , promisiune pe care n-am respectat-o.

        Tata e un om frumos și la chip și la suflet și generos și singur...mama a plecat în altă lume și-l simt pierdut printre miile de cărți cumpărate cu greu într-o viață. Prin aceste rânduri îi spun că îl iubesc și îl rog să mă ierte dacă l-am dezamăgit și nu i-am răzbunat toate neputințele , așa cum și-ar fi dorit.

 

La mulți ani, tata! Toate gândurile  mele frumoase sunt azi pentru tine!

Vizualizări: 249

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Eram îndrăgostită de Nichita și foarte geloasă pe Dora Tărâțăcare-l însoțea peste tot   Și-mi amintesc acea întâmplare tare drăguță, de acasă. Abia ajunși, Nichita m-a ajutat -mi dau jos paltonul, gest care m-a dat gataîntrebându- printre altele ce mai citesc M-a impresionat nu doar gestul galant ci și faptul  am fost luată în serios, lucru destul de neobișnuit pentru copiii acelor ani. Rolul meu în toate poveștile de acest fel se reducea la a duce solnița cu sare, un pahar în plus sau a debarasa masă și a ciuguli ce a mai rămas pe platouri   Aveam zece ani ...și i-am înșirat pe nerăsuflate câțiva autori pe care tocmai îi descoperisem, precizându-i  și scriu, nu doar citesc, aducându-i drept dovadă caietul meu cu poeme  . A citit și mi-a spus...cu siguranță voi mai auzi de ține...pupandu- pe frunte. Și dacă tata, vizibil emoționat de impactul întâlnirii unor mari personalități, nu mi-ar fi făcut semn cu capul  ies afară, semn pe care l-am ignorat la începutca apoi -mi șoptească ascuțit printre dinți...ieși afară  n-au ce caută copiii aici, cu drag m- fi așezat la masă cu Nichita, Ion Gheorghe și alții mai schimbăm niște impresii!!

Un gând bun şi din partea mea! Sănătate şi zile senine!

Multumesc!

Mihaela Suciu a spus :

Un gând bun şi din partea mea! Sănătate şi zile senine!

Frumos, frumos, conținutul! Un portret al unui tată venerabil și venerat de fiica sa. Un tată care a știut să-ți sădească dragostea pentru cărți,  pentru literatură și care te-a sprijinit să fii om. Un tată care merită aceste laude, acest portret. Ai fost fericită, că datorită lui ai cunoscut titani ai literaturii române, ai trăit minuni... Cine s-a mai bucurat de asta? Din acele întâlniri și puțină imaginație poți face text/texte interesante, teribile, chiar. Cui i-a mai ținut paltonul Nichita Stănescu?

La mulți ani fericiți și din partea mea, tatălui tău, să vă bucurați unul de altul!

Pentru șlefuirea textului, cele spuse de mine în textul anterior sunt valabile și aici.

Considerație,

Sofi

La multi ani! un portret interesant, nu mai zic de  comentariile autoarei...

Multumesc!

Chris a spus :

La multi ani! un portret interesant, nu mai zic de  comentariile autoarei...

Multumesc , doamna Sofia! Sa stiti ca ma bucur foarte mult ca sunt  aici.  Am ce invata, eu stiu ca fraza mea e cam fragila si nu-i destul "de aerisita", scriu furtunos si nu tin cont de multe reguli, stiu  ca ma repet de multe ori , dar  poate citind ceea ce scriu altii, mult mai talentati si cu mai multa experienta, voi mai putea corecta multe . Sunt binevenite toate sfaturile, ca eu asa le consider si de aceea am vrut sa fiu langa voi. Acum multi ani, cred ca vreo cincisprezece, era un grup literar, pe Netlog, dumneavoastra erati administrator. Eram membra si eu inca de la inceput si ne-ati intrebat intr-o zi cine vrea sa inceapa, sa posteze primul. Si am spus ca postez eu.  Nu stiu daca va mai amintiti. Eu imi amintesc cu drag de acele zile si de  oamenii de acolo. V-am pierdut vreo cativa ani si-mi pare rau. Poate ca si drumul meu era altul, pentru ca aveam atatea de invatat. Eu sper ca nu e prea tarziu. Multumesc inca o data pentru tot.


Sofia Sincă a spus :

Frumos, frumos, conținutul! Un portret al unui tată venerabil și venerat de fiica sa. Un tată care a știut să-ți sădească dragostea pentru cărți,  pentru literatură și care te-a sprijinit să fii om. Un tată care merită aceste laude, acest portret. Ai fost fericită, că datorită lui ai cunoscut titani ai literaturii române, ai trăit minuni... Cine s-a mai bucurat de asta? Din acele întâlniri și puțină imaginație poți face text/texte interesante, teribile, chiar. Cui i-a mai ținut paltonul Nichita Stănescu?

La mulți ani fericiți și din partea mea, tatălui tău, să vă bucurați unul de altul!

Pentru șlefuirea textului, cele spuse de mine în textul anterior este valabil și aici.

Considerație,

Sofi

Un tată minunat, iar tu, Lili, o norocoasă că-l ai și că ai trăit în această lume extraordinară, înconjurată de așa oameni. Și te felicit că ai iubit lumea asta. Au mai fost și alții care au avut asemenea oportunități, dar nimic nu s-a prins de ei. Am să-ți urmăresc scrierile, draga mea. Scrii cald.

Multumesc, Lisia! Mai am ceva de lucru cu diacriticele si cu virgulele.  Și mă tot chinui să încropesc si eu un poem, dar nu am starea aceea, am crezut că odată cu venirea toamnei, vor curge versurile firesc.  Scrii minunat, mă bucur că am ocazia să-ti citesc poemele.

Vasilisia Lazăr a spus :

Un tată minunat, iar tu, Lili, o norocoasă că-l ai și că ai trăit în această lume extraordinară, înconjurată de așa oameni. Și te felicit că ai iubit lumea asta. Au mai fost și alții care au avut asemenea oportunități, dar nimic nu s-a prins de ei. Am să-ți urmăresc scrierile, draga mea. Scrii cald.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 minut în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Erezia clarului de lună a lui Costel Zăgan
cu 10 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog luna fugea odată cu mine a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog *** a lui Costel Zăgan
cu 16 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătate a utilizatorului Dacu
cu 7 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 7 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ion şi a lui Mărie a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor