Vioara de mai

[gina zaharia]

            Părinții mei au avut o vioară. O făcuse tata, demult, dintr-un trunchi de nuc cântăreț. În fiecare noapte urcau împreună pe portativ și se răsfățau ca niște copii în valurile Prutului. 

            Dimineața o așeza după ușă, apoi pleca la treabă. Mai târziu cânta mama, cu toate treburile pe umeri. Dar cânta de se umpleau dealurile de note.  Îi ascultam pe fiecare și credeam că au venit îngerii la noi acasă, doar cât ne arate raiul.

            Într-o zi însă, vioara s-a stricat. Tata a luat-o cu el s-o repare, iar mama a așteptat multă vreme cu privirea spre cer. De atunci n-au mai cântat niciodată, iar eu m-am întrebat dacă și viorile Stradivarius se pot îmbolnăvi de plecare?!

            În prima noapte de mai i-am auzit iarăși cântând. Nu mă puteam înșela, nimeni n-ar fi reușit să egaleze vreodată vocile părinților mei. Nimeni!

            Am dat fuga să chem vecinii, apoi am îngenuncheat cu fața spre locul de unde veneau sunetele vrăjite.

            Dar numai eu îi auzeam. Oamenii au ridicat din umeri și au plecat la casele lor. Am stat nemișcată ore întregi, fermecată de ceea ce primisem în dar: un concert! Se umpluse casa de aplauze, păsările cerului ieșiseră în grabă din cuiburi și se înșiraseră pe garduri, iar păpădiile erau niște turte mici gata să se aprindă.

            Semănau cu niște miri coborâți dintr-un tablou. Tata purta o cămașă de in cu mânecile suflecate până spre cot, iar mama avea o rochie cu flori de mac. Câteva s-au și desprins în joacă și au rămas acolo, pe preș.

            Am întins mâna spre ei, dar mi-am dat seama că visele de mai dispar în bătaia vântului. 

            Imediat, nucul nostru s-a umplut de viori și părea o mamă care-și îmbrățișează pruncii. Undeva, un tren își umpluse vagoanele de sunete, iar tata urca într-un altfel de copac să mai pregătească o vioară.

[Vasilisia Lazăr]

Și vor cânta împreună o veșnicie, Gina.

Doamne, mi-au dat lacrimile... Cât de frumos ai scris! Cât de frumos!...

[gina zaharia]

Lisia, gândul spre ei e o simfonie continuă! Totdeauna realizăm de imensitatea golului când e foarte târziu...

Mă bucur că ai ascultat vioara mea. Mulțumesc!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Și vor cânta împreună o veșnicie, Gina.

Doamne, mi-au dat lacrimile... Cât de frumos ai scris! Cât de frumos!...

[Sofia Sincă]

Imaginația dorului de copilărie, în grija părinților, cei ce știau să creeze ambientul vrăjit pentru pruncii săi. Imaginația ține de poeta Gina Zaharia. De aceea doar ea aude viorile vrăjite ale copilăriei fericite.

Lirism în proză, surprinzător, revelatoriu, același plin de magie ca și în poeziile ei.

Cu deosebită emoție,

Sofi

[gina zaharia]

Cântecul viorii e mereu mai intens, Sofi! Și da, arcușul ei leagă copilăria de cer... Mulțumesc!

Sofia Sincă a spus :

Imaginația dorului de copilărie, în grija părinților, cei ce știau să creeze ambientul vrăjit pentru pruncii săi. Imaginația ține de poeta Gina Zaharia. De aceea doar ea aude viorile vrăjite ale copilăriei fericite.

Lirism în proză, surprinzător, revelatoriu, același plin de magie ca și în poeziile ei.

Cu deosebită emoție,

Sofi

[Tudor Cicu]

Viori... sunete pe care copilăria nu le poate uita... părinți plecați să cânte și-n ceruri... un prozopoem scris cu inima copilului din tine.  

[Mihaela Suciu]

Minunat prozopoem, Gina!

[gina zaharia]

Da, dle Tudor, părinți plecați să cânte în ceruri, ce frumos ați spus! Mulțumesc!

Tudor Cicu a spus :

Viori... sunete pe care copilăria nu le poate uita... părinți plecați să cânte și-n ceruri... un prozopoem scris cu inima copilului din tine.  

[gina zaharia]

Mihaela, mulțumesc!
Mihaela Suciu a spus :

Minunat prozopoem, Gina!

[Chris]

foarte frumos. cand iti citesc textele acestea, ma intreb cum ar fi daca ai scrie fantasy...