Revenire pe cărarea destinului

[DOBRIN MARIA]

                                         

 

Am întrebat timpul ce ar trebui să fac cu anii care mi-au mai rămas. Dar, el a trecut pe lângă mine nepăsător, fără să-mi răspundă.

Pe cărarea vieții ninge cu fulgi albi care mi-a așternut  pe cap diadema anilor.

Dezorientată, stau în fața unui drum cu două porți. Îmi îndrept pașii pe cărarea uneia, crezând că este cea a speranței și cu sfială cobor treptele din spatele ușii.

Sufletul este plin de tăceri și temeri, în liniștea spartă  din când în când de sunetul ceasului care măsoară curgerea orelor pământești.

Pășesc încet, cu atenție pe  treptele din ce în ce mai înguste.

Ghid, am un licurici a cărei lumină străpunge întunericul din jurul meu, atât cât să nu alunec  în fața mea.

Bătăile ceasului încetează  și cu fiecare treaptă tăcerea se adâncește. Frigul mă pătrunde. Simt că-mi amorțește corpul.

Mă comfrunt cu un sentiment de neliniște, pe care nu l-am cunoscut până acum, care mă copleșește și mă sperie.

E tăcere, prea multă tăcere. Știu că sunt o muritoare. Secundele trec dureros de încet. Îmi simt inima frântă. Cu fiecare bătaie a ei și  încă o treaptă coborâtă, chipul tău ca un cer senin se îndepărtează de mine.

Păstrez urma sărutului tau, pe buzele mele, pe care încă o mai simt. Suspin.

Arunc o privire fugară înapoi,  să văd dacă mi-au rămas urmele pașilor pe trepte. Nimic. Atunci simt că sunt golită de idealuri și realizez că eu nu am ce căuta acolo. Încă nu a venit timpul.

Întind mâna prin întuneric, deschid pumnul  eliberând dorurile, îndoielile, gândurile negre, întrebări fără răspuns și deziluziile.

Oftez, eliberată de  neîmplinirile vieții.

Prind cu gingășie în căușul palmei licuriciul, pe care îl rog să mă conducă înapoi la poarta speranței.

Greșisem drumul, un altul mă aștepta.

Plutesc ca o frunză pe apă și mă trezesc dusă departe, departe...

Acum aleg corect cărarea.

Tremurând de emoție trimit primul gând de iubire, oamenilor.

[Ion Lazăr da Coza]

Notă: Titlurile operelor literar-artistice nu se scriu cu majuscule (ci doar cu majusculă)! Şi, apoi, scrisul cu majuscule e atât de neelegant... Brrr...

Fragmentarism - unora poate să placă.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Dar, el a trecut pe lângă mine nepăsător / fără virgulă după „dar”

ninge cu fulgi albi care mi-a așternut / mi-au așternut

Ghid, am un licurici a cărei lumină străpunge / al cărui

Păstrez urma sărutului tau, pe buzele mele, pe care încă o mai simt. / îl mai simt

Multe virgule lipsă, chiar și diacritice.

[Mihaela Suciu]

E bine să revenim pe drumul speranței. Îmbrățişări licurici!