Camelia Ardelean ne răsfaţă iarăşi cu o carte de sonete, rondeluri şi poezii postmoderniste sau optzeciste, scrise cu har şi cu migala unui şlefuitor de diamante. Îndeosebi sonetele şi rondelurile comunică ideea că asistăm la efortul milenar al scoicii oceanice care, cu trudă şi răbdare, din comuna boabă de nisip, face perle (altfel spus, dintr-o idee poetică face bijuterie).

     Cartea Cameliei se alcătuieşte din două cicluri (Solitudine şi Zbor incert), ilustrând trei specii literare: sonetul, rondelul şi versul liber, ideatic, fără ritm, rimă, armonie şi punctuaţie... Ceea ce personalizează volumul, îl face plăcut lecturii şi certifică talentul autoarei, e bogăţia şi expresivitatea limbajului poetic, care pare a sta la îndemâna unui vrăjitor...

     În totalitate, poemele creează impresia de „nemaiauzit” şi „nemaispus”. Autoarea pare că vine din altă lume, de pe un tărâm hieratic bisericesc bizantin; se joacă de-a cuvintele, ca în anii copilăriei, dar ne şi poartă prin locuri cu trăiri nirvanice...

     Poeta, ajunsă la a şasea carte de poezie, ritmează, rimează, cântă, cu nonşalanţă de invidiat.

 

(Gligor Haşa)

 

 

     Această carte ne dovedește, încă o dată, cum că toate trec inexorabil, poezia însă dăinuiește peste veacuri. Aflăm, din poeziile de față, starea poetei față de toate fațetele ființei imortalizate invers: dragostea, natura fiindului și nefiindului, cu un optimism cuceritor; o lume mirifică între vis și realitate, între speranță, dorință și cotidian...

 

(Christian W. Schenk)

 

 

Vizualizări: 252

Fişiere Anexate :

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sincere felicitări, admirație și mult succes, Camelia Ardelean! Talentul tău merită din plin, sa fie omagiat!

Vă mulţumesc din suflet, doamna Giurgiu, pentru felicitări, pentru cuvintele frumoase! Îmbrăţişări cu drag!

giurgiu maria a spus :

Sincere felicitări, admirație și mult succes, Camelia Ardelean! Talentul tău merită din plin, sa fie omagiat!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Zafiu Adelin
cu 2 ore în urmă
Zafiu Adelin este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 2 ore în urmă
Lui Zafiu Adelin i-a plăcut grupul TEXTE BILINGVE, TRADUCERI al lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
ovidiu a postat o discuţie
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Patima poeziei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Patima poeziei a lui Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
ieri
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Patima poeziei a lui Costel Zăgan
ieri
Tudor Cicu a postat o discuţie
ieri
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Florile cerului a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iertare a utilizatorului BOTICI GABRIELA
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timpul a utilizatorului C.Titi Nechita
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneori a utilizatorului Horlaci Mitica
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iertare a utilizatorului BOTICI GABRIELA
ieri
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Iubito, a-nflorit laleaua a lui Stanescu Valentin
ieri
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor