Simt o nevoie disperată să fug, să mă îndepărtez de mine... din mine, dar în fața mea se deschide o cale aridă și plină de spini, ce se oferă arogantă să-mi călăuzească pașii către Nicăieri. Privesc înapoi, căutând refugiu printre sentimentele mele, ce zac fumegând îngrămădite ici -colo în urma bombardamentului emoțional și al trădării primite recent, confirmate în mod brutal și implacabil de către realitatea, îndelung falsificată. E grozavă durerea ce îmi sfâșie pieptul și mă tem să respir, căci brazde adânci de foc otrăvit trezesc balaurul ațipit în mormanele de jăratec al inimii. Am îndurat mușcătura lui cumplită de prea multe ori, dar acum mi-e frică. Nu mai am nici dârzenie, nici rezistență și nici măcar o motivație ca să-l mai înfrunt. 

  Fug din nou, uitându-mă îngrozită înapoi și mă împiedic iremediabil în speranțele despletite ce mi se încurcă în picioarele obosite. Cad de-mi frâng sufletul... mă doare cumplit, mă vait prelung, mă târ către un licăr de lumină apărut într-un pâlc de mărăcini, pe care îi confund cu un mănunchi de iarbă și mă agăț de el cu toată disperarea, dar spinii acuțiti îmi străpung degetele. Ascult uimită țipătul scăpat de undeva de foarte aproape, îi urmăresc înfiorată ecoul pe care îl descopăr sângerând înjunghiat în colbul potecii ce șerpuie sinuos printre tufele de mătrăgună. Îl adun cu grijă în căușul palmei dar îl pierd printre brazdele însângerate de spinii mincinoși. 
  Mirosul trădării e atât de intens încât mă amețește și mă îmbrâncește la fiecare pas. Mă clatin, mă opun căderii, implor rațiunea să risipească efectul otravii și continui să fug împleticindu-mă dezorientată, către ... Unde? Ajung din instinct la răscruce de drumuri. E un aeroport. Și e prea  devreme. Dar e un liman,.. concret. Durerea mă apasă la fel de grea și pașii șovăiesc înnebunitor de mult. Mă izbesc de cineva, încasez o insultă dar nu mă atinge. Continui să descifrez indiciile care mă ajută să-mi regăsesc calea, printre perdeaua de lacrimi al căror izvor pare că nu va seca niciodată. Mă irită la maxim abundența lor și îmi agresez ochii cu dosul palmei, aproape lovindu-i. Mi-e rușine de nepuțința mea și fug din nou. Mă ascund într-un ungher întunecos tremurând sub povara deznădejdii folosind ca paravan filele nevinovate ale unei cărți, care nu reușește să mă protejeze prea mult de indiscreția străinilor intrigați de imaginea ,,Adolloratei” ce bântuie coridoarele întunecate.
   Simțind că îmi va plesni inima de atâtea suspine reprimate, mă refugiez într-o toaletă și îmi eliberez sufletul înnecat în durere prin furtuna de lacrimi care duce cu sine toate forțele mele dar și o bună parte din tristetea care m-ar fi ucis. Am spălat urmele plânsului sub șuvoaie de apă rece, le-am ascuns apoi sub ochelarii obscuri și am înfruntat cu stoicism compasiunea discretă a semenilor mei, de care nu mai aveam nici timp și nici posibilitatea să mă mai ascund. Nodul din gât care mă sugruma îndărătnic, l-am înghițit cu o cafea imensă și amară, ca pe o pilulă uriașă care mi-a rănit esofagul.
   Am traversat norii cu speranțe crescute și m-am cufundat în Albastrul infinit cu durere cu tot, semănând-o generos între cer și pământ. Zborul departe de lumea ostilă mi-a redat rațiunea și mi-a limpezit cugetul profund tulburat. Am fugit din nou, dar m-am salvat! Singurătatea e terapia cea mai eficace în bolile spiritului, dar recuperarea e lungă și chinuitoare. Teama de un nou atac este permanentă însă și nevoia de a fugi cât mai departe și mai definitiv e tot mai cronică.

Vizualizări: 128

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O„fugă” bine pusă în pagină care solicită... aplauze. Felicitări!

Fuga e bună pentru sănătate, dar prietenii sunt aceea care ne susțin! Empatizez cu tine, dar tu ești singura care poți ieși din toate vicisitudinele vieții, fiindcă ești puternică! Sunt alături cu tot cei bun în mine, cu gândul - atât pot!

Și? Ți-a trecut, te-ai descărcat? Eu cred că nu singurătatea este rezolvarea episoadelor de zbucium, de cădere psihică, ci comunicarea. Se zice că trebuie să spui la 3 persoane problema ta pentru a te descărca. Dar dacă tu ai ales singurătatea și problema, problemele s-au rezolvat, este în regulă. De fapt și acest mod de a te descărca prin scris este eficient.

Am citit și sunt pe aceeași lungime de undă cu tine. Mai ales că scrii bine.

Sofi

Interiorul durerii e lăcașul de unde ne vin cuvintele. Nichita spunea poetic: „Să ne ferim, așadar, de durere, pentru că ea este gura de sânge a cântecelor”. (ceva aprox.) Dacă ai avut în vizor un dialog interior pentru înzestrarea rostirii, ei da, e un câștig. 

mă târ > mă târăsc 

ce șerpuie > ce șerpuiește 

etc...

Credeam că deja știi de la noi că: Titlurile operelor literar-artistice nu se scriu cu majuscule (ci doar cu majusculă)!

Nu prea sunt fanul microprozelor... Textul arată un condei rodat.

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasiunea a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Vă mulțumesc frumos!"
cu 7 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Învață... (parodie după "Învață de la toate", de Rudyard Kipling)

Învață de la piatră ca neclintit sa fii Când greutăți te-apasă cu fiecare zi, Învață de la vultur…Vezi mai mult
cu 2 ore în urmă
Ion Nălbitoru a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Luceafărul lui Eminescu trebuie să intre în patrimoniul cultural UNESCO” - Interviu cu dna prof. Ecaterina Chifu – a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Vă mulțumim!"
cu 2 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
cu 3 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Călător prin „Târgul Ieșilor” a utilizatorului Cristina Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări!"
cu 3 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Luceafărul lui Eminescu trebuie să intre în patrimoniul cultural UNESCO” - Interviu cu dna prof. Ecaterina Chifu – a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări amândurora!"
cu 3 ore în urmă
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Cea mai mare mănăstire din județul Vâlcea - Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, Drăgășani –

        În iulie 2025, fiind la o „Tabără de creație” organizată în Municipiul Drăgășani de către…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Cristina Nălbitoru s-a alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
Prezentare grafică

RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE

Deoarece unii autori explorează frecvent aspecte ale credinței, vieții spirituale și a relației cu…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"se pot încadra  la fabule  dar  lungimea excesiva  dăunează…"
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"regret ca am ajuns prea târziu pe aceasta secțiune  a prozei am citit cu o  mare…"
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog călăuza a utilizatorului nicolae vaduva
"tu râdeai sau plângeai undevaîntre un dezgheț și o viitură... îmi erai o…"
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasiunea a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"culori împerecheate în jurăminte,șoptite de sângele din vene,năvalnicul șuvoi…"
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva

călăuza

în timp ce noroiul mă sorbea ca și cânderam un pantof fără legăturătu râdeai sau plângeai…Vezi mai mult
cu 9 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flacăra Iubirii a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Grig Salvan,        Vă mulțumesc foarte mult pentru…"
cu 13 ore în urmă
Lui Cornaciu Nicoleta Ramona i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
ieri
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Înzăpezit a lui Dumitru Mocanu
ieri
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Călător prin „Târgul Ieșilor”

Am auzit multe despre moldoveni, și bune și rele, dar pe cele rele nu le-am luat în seamă! De ce?…Vezi mai mult
ieri
Pictograma profiluluiCristina Nălbitoru şi Ion Nălbitoru s-au alăturat la grupul utilizatorului Ion Lazăr da Coza
Prezentare grafică

ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...

Aici se practică jurnalismul literar. Se pot posta articole care abordează aspecte ale literaturii…Vezi mai mult
ieri
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Cristina Nălbitoru
"Bine ați venit! "
ieri
Cristina Nălbitoru este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor