Nu, nu alegem

[Mihai Katin]

Nu alegem câmpiile pe care carnasieri

Ne sfâşiem cerul retinei

Strângând în braţele de cositor

Afrodita din vitraliul roz

Pe care l-am purtat în spate ca o relicvă

Aruncând peste noi ploaia

Ce ne despoaie de zdrenţele pielii

Şi-n goliciunea albă doar umbra se va ridica

Să danseze în ritmul inimii

 La care stăm pe rând să ni se dea încă o zi

De ce doare sensul liniştii?

Nu mai este timpul să mângâiem foşnirea

De maci, ce sunt macii?

Ce este iarba?

Părul femeii flutură semn că încă nu ne predăm

Învăţăm să murim cu patima

De a ne face scară din oasele

Ce fuseseră aripi până când

Ne-am găsit căderea din Raiul

Ce până ieri era acolo

La marginea raţiunii strigând

Să nu alegem

Câmpiile pe care carnasieri

Ne sfâşiem cerul retinei…

Restul este obsesia cercului de a căuta un orb

În numele propriului centru.

[Costel Zăgan]

O poezie care doare în numele adevărului.

[Chris]

o poezie profunda, meditativa, ne petrecem viata cautand insusi sensul vietii.

[bolache alexandru]

O poezie meditativă despre alegeri, căutări, regăsiri... O poezie frumoasă!

[Stanescu Valentin]

Mi-au trebuit trei zile să recitesc acest poem... Sensurile erau aproape de pojghiţa înţelegerii spontane dar de fiecare dată dam de alte şi alte izvoare de strigăt-revoltă cu înţeles, tolerat al sensului vieţii, în acelaşi timp neînţeles cumplit ‚’’la marginea raţiunii’’.

                                                strigăt-revoltă

                                                  ascuns şuvoi

                                                           cheia e                

                                                               între  

                                                               noi...

Să medităm spre înţelesul neînţelesului, Domnule Mihai Katin!

[Vasilisia Lazăr]

Și eu remarc această parte:

Învăţăm să murim cu patima

De a ne face scară din oasele

Ce fuseseră aripi până când

Ne-am găsit căderea din Raiul

Ce până ieri era acolo

La marginea raţiunii strigând

Să nu alegem

Câmpiile pe care carnasieri

Ne sfâşiem cerul retinei…

În multe dintre poemele dumneavoastră am simțit revoltă. 

Un poem reflexiv, o zbatere sufletească care pendulează între profan și sacru.

[petrut dan]

Un poem cu substanță, am citit și  mi-a plăcut curgerea lui aparent lină, dar care ascunde sub luciul atrăgător lucruri nerezolvate și amintiri despre timpurile când întrebările își aveau locul lor în mințile oamenilor, cu stimă!

[Mihai Katin]

ma bucura  enorm  sa retraiesc prin  comentariile  de mai   jos  acest   poem  care  pentru  mine  este  un  popas  la  o   frontiera dincolo   de care  am  auzit  un  inger citindu-l  si  de aceea  poate  finalul  m-a  impresionat  profund  de parca   eu  sunt  doar  acela  ce trebuie sa asculte!

cu  toata  pretuirea mea !

[Monica Pester]

Un poem criptic ce pe mine m-a înfiorat, atât cît am putut să înțeleg.

M-a înfiorat accentul de furie, de răstignire a conceptelor pe care suntem cumva, obligați să le adoptăm. Și tăiem, totuși, depărtările, pentru a ne spăla de vina cu care, se pare că am venit în lume.

Prilej de meditație!

[Nikol MerBreM]

Poemele dumneavoastră îndeamnă la meditație. ,,Învăţăm să murim cu patima/De a ne face scară din oasele/Ce fuseseră aripi" - mi-a plăcut mult această expresie a speranței de care ne agățăm întru recuperarea înaltului.

Drag,

Nikol