locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc

[Nuta Craciun]

recunosc prefer să scriu decât să fac genuflexiuni

scriu pe stânci dar de multe ori stâncile scriu pe mine
cu nodul din gât care îmi blochează cuvintele
în supermarketul chinezesc de la parter
se țipă într-o limbă care mă înstrăinează
tot mai mult de mine

sunt un om care își acceptă destinul fără scandaluri
fiecare cu demiurgul său
cu țesătura de culori și de întuneric
când petreci timpul stând prea mult singur
imaginea umbrei tale se agață de tine

uneori forțez supraviețuirea
așa mă bucură chipul frumos al fiecărei zile
uit unde locuiesc
camera mea are propria ei gramatică
văd traseul cu sufletul meu pierdut sub umbra lui
și alunec discret dintr-o zi în alta

[Nuta Craciun]

Mă bucur de semn, mulțumesc dragă Chris! 

[Chris]

da, ce frumos, am intalnit imagini deosebite....

[Nuta Craciun]

Mulțumesc mult, Monica, pentru cuvintele tale de bună observatoare a unei stări de la care nu te poți sustrage. 

Doar o scrii și aștepți să vezi cine te înțelege și în ce fel. Te îmbrățișez! 

[Monica Pester]

O singurătate atât de discretă, în care forțezi supraviețuirea, lăsând imaginea umbrei să se agațe de tine, în timp ce uiți unde locuiești.

O astfel de singurătate în care aluneci dintr-o zi în alta, discret, tăcut, conține mult mai multă tristețe decât chiar poți cuprinde într-o bucată lirică.

M-a impresionat ! 

[Nuta Craciun]

Mulțumesc mult, Lisia! Tare frumos  ai pledat despre crezul celui care scrie din lumea lui stimulatoare, poate nepământeană, în care el nu se simte niciodată singur.  Dacă mă gândesc bine, nici eu nu mă simt singură decât poate atunci când sunt printre oameni, printre oameni cu care simt că nu am nimic în comun, în schimb în natură sau chiar în intimitatea casei mele, aproape niciodată nu simt nevoia să mai fie cineva. 

Despre primul vers, ce să zic? Îmi place cum umple acolo o stare, e acel detaliu de care ne folosim adesea pentru a crea o mică diversiune ... cumva în sensul că nu simt nevoia să fac sport, adică ”mușchi” neapărat, mai degrabă prefer să scriu ... puteam folosi alt cuvânt pentru ”genuflexiuni”, dar e primul cuvânt care mi-a venit și am lăsat așa, pentru că voiam să încep cu ”prefer să scriu...”  și căutam o alternanță. 

Recunoscătoare de cuvinte, te îmbrățișez! 

[Vasilisia Lazăr]

„Eu numai printre oameni mă simt singur” scria cineva odată, nu mai știu cine. Și așa este. Atunci când poetul intră sub stăpânirea ideilor şi a vibraţiilor propriului har, fiinţa lui creatoare se umple cu o lume nepământeană, nici chiar de el însuşi bănuită, necum pe deplin cunoscută. O lume stimulatoare de gând şi de simţire, din care izvorăşte, înfloreşte şi rodeşte opera. În acea lume infinită şi nedefinită, poetul este mai puternic decât în lumea reală, mai tentat şi mai predispus împlinirii prin actul creaţiei. În această stare, el nu este niciodată singur. Singurătatea lui cea adevărată se produce mai degrabă atunci când se află printre oameni, când este silit să se ancoreze cotidianului.

Un poem bun, primul vers nu prea l-am înțeles, în sensul că nu am gândit niciodată genuflexiunile ca fiind o alternativă pentru scris și nici invers. Însă ai câteva versuri puternice care mi-au plăcut mult. De exemplu: „scriu pe stânci dar de multe ori stâncile scriu pe mine” sau acest final splendid: „camera mea are propria ei gramatică/ văd traseul cu sufletul meu pierdut sub umbra lui/ și alunec discret dintr-o zi în alta”.

Felicitări, Nuța!

[Nuta Craciun]

Maria, ai tu un fel al tău de a pune mereu degetul exact acolo unde doare, pe instrăinarea aia lucidă care într-adevăr e cheia.  Îți mulțumesc pentru trecerile tale care mă bucură nespus, te îmbrățișez! 

[Nuta Craciun]

Nikol, ai sesizat exact versul care și mie îmi place și de fapt, versul, de la care am plecat și am încercat mai departe să brodez pe marginea lui. Mulțumiri cu drag, te îmbtățișez! 

[Nuta Craciun]

Gabriel, da, tăcută alunecarea prin viață, precum tăcuta rouă de pe frunze... Mulțumiri cu drag! 

[Nuta Craciun]

Domnul Mihai Katim, îmi place să vă citesc comentariile, am ce învăța,

vă mulțumesc pentru timpul petrecut lângă cuvintele mele!  Prețuire!