Să mai răsar, Doamne?

[gabriel cristea]

Zbor rotit ca o cale lactee,
pierzându-mă-n vastitatea gândului
sau poate-n profunzimea lutului amforei dunărene...

Mă diluez în nori
și-ascult muzica pianului circular - dumnezeiesc!
Clapele lui se desprind și zboară spiralat,
ca niște păsări albe și negre,
înrădăcinând cerul cu sunetul nemuririi.

Plutesc un timp și
mă prăvălesc în ape, ca un icar
- lacrimi atomizându-mi
curgerea zborului frânt către soare.

Să mai răsar, Doamne?

[Camelia Ardelean]

Poezia m-a introdus parcă într-o atmosferă mitică, din timpuri de mult apuse. Sau poate într-o stare de visare, de plutire, în care sufletul se desprinde de trup şi prinde aripi spre lumină. Mi-a plăcut!

PS: Aş înlocui primul gerunziu cu participiul: "pierdut în vastitatea gândului...". E doar o părere.

[bolache alexandru]

Îndoiala strecurată în suflet este venin turnat în ureche de șarpele din vechiul testament. O poezie ca o treaptă în drumul firesc al omului. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?” 

[Vasilisia Lazăr]

Chiar dacă uneori ne simțim aripile de ceară, suntem datori să le încercăm puterea la nesfârșit. S-ar putea să rămânem uimiți de cât de rezistente sunt. Mi-a plăcut mult.

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor pentru popas! 

[Monica Pester]

Icar s-a prăbușit din narcisism și ego supradimensionat, ignorând

Universul. Omul, prin metafora păsării Phoenix  va renaște mereu

pentru că el este Om, făcut din țărână și implicat în natură și Univers 

[Mihai Katin]

frumoasa intrebare pune  icarul  din om si  tot el  isi  gaseste  resurse  si  o  anume  devotiune in acel   mirabil  zbor  al  destinului

Plutesc un timp și
mă prăvălesc în ape...

cu  pretuire!

[Amanda Spulber]

Da. La nesfârșit.
Scuze, n-am reușit să mă abțin. :) dar până la urmă ăsta cred că e sensul, spirală care urcă la infinit, chiar dacă mai și coboară.