Fără noimă se duce și m-ar vrea aproape
Și toamna păgână cu tristețea pe pleoape;
Le știe pe toate și cu toate se-ngână,
Desfiră iluzii ca pe-un caier de lână.  

Haide, gustă din leac, îmi repeți dimineața,
Norii și vântul nu întunecă viața;
Mai curând te trezesc netezindu-ți cărarea
Și te pun față-n față cu zidirea, iertarea...

N-am ajuns prea târziu, nici devreme nu-mi pare,
Dar am fost reținut de un semn de-ntrebare
Şi-apoi, vezi, dumneata, peste străzi până-aici
A crescut din senin muşuroi de furnici.

N-ai idee ce fac, cum 'ți-mpiedică pasul,
Pe potecile lor rugineşte şi ceasul
Şi s-aştept în zadar vreo schimbare la cină
Crezi c-ar fi înțelept într-o viață puțină?

E acolo, departe, lumea neștiută
Tămâind adevăr sub privirea de ciută
Și din nou îndrăznesc să mă-ntorc în poveste
Că nu știu ce a fost, ce va fi, ce mai este...

Vizualizări: 149

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Septembrie 24, 2021 la 8:06am

meditativ pe tema timpului si a vietii cu teama ei de necunoscut. o sa inmugureasca, denisa, o sa inmugureasca.. :)

Comentariu publicat de Ioniţă Gabriela pe Septembrie 22, 2021 la 1:10pm
Reverenta!
Comentariu publicat de Denisa Curea-Popa pe Septembrie 17, 2021 la 8:12pm

Mulțumesc pentru semnul de lectură și apreciere, Dorina! 

Bucurii

Comentariu publicat de Pop Dorina pe Septembrie 17, 2021 la 9:01am

Admirație.

Comentariu publicat de Denisa Curea-Popa pe Septembrie 15, 2021 la 11:13pm

A-nmugurit cerul inimii, citindu-vă comentariul, doamna Sofia! 

Prețuire! 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 15, 2021 la 8:47am

Timp, spațiu, viață. Este trăirea prin artă a poetei, închinată unor praguri prin care trebuie să treci, prin labirintul destinului, conservate de stările spiritului.

O poezie amplă, bine construită pe vers corect.

Felicitări! Am citit cu multă plăcere,

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA doi muguri firavi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor