Vaporii întâlnirilor din umbră

[carmen popescu]

În dormitorul dintre două nopți

ai atins imaginar
vocea stinsă a unui hotar desenat asimetric de promisiuni
Din pavajul dentar al pulsațiilor
cleștele a eliberat o plombă a trecutului
Lunaticii au țopăit fericiți pe cercul carnal 
prin care soarele va înfige câteva săgeți 
în inima unei banalități
Sub imensitatea descompusă între noi doi
iubirea își va elimina din metamorfoză ochelarii
Tot oarbă rămâne în acțiuni definitorii
Va lega trunchiurile
în rădăcina unui veșmânt comun răvășind amprenta
liniilor înnodate de vreme
Vasali 
vaporii întâlnirilor din umbră
zac și acum în mojarul înfierat de tăciuni în extensie
Oblojită de păcate
rădăcina colorată în scânteie
își debitează în stângăcie identitatea
Prea egocentrică prea revendicativă cu totul ilogică
vindecarea de tine prin mine
sub aceeași pălărie cu borurile rupte de cauzalitate
Aerul condiționat îngheață toate conceptele
Mai puțin opulența universului creată în noi 
de atâta ficțiune

 

[Vasilisia Lazăr]

La prima lectură am avut aceeași impresie. Am recitit-o a doua zi. Nu am mai avut deloc aceeași părere. 

[Valeria Merca]

Îi dau dreptate Sofiei, într-un fel. E impresia primei lecturi. Reluând lectura o recunosc pe Carmen!

[Sofia Sincă]

Discurs metaforizat, hipercondensat, hipermetaforizat, din punctul meu de vedere. A dispărut ideea de poezie, a dispărut total fiorul liric. A rămas doar un discurs academic.  Prea epatant. S-au folosit termeni prea academici. Îmi amintește de adolescență, când ne străduiam să trimitem o scrisoare să epateze, în care, ziceam noi, am pus toată inteligența, mai mult decât posibil și ceream fraze tipice de pe la colegi.

Dar este doar părerea mea.

Cu scuzele de rigoare,

Sofi