Aievea, miezul iernii reînvie
Mărețul praznic – tainic-legământ –
Învesmântați în strai de poezie,
Vom poposi cu jind sub teiul sfânt,
Când iarăşi norii vor…
Jurnal Aievea, miezul iernii... 10 Îi place renacimientocâte suflete nepereche
rătăcite în ceață amețite de dor
pe când noi
noi ne-am trezit deodată îndrăgostiţi
mai știi, de cum am intrat
ochii mi se lipiseră de…
Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în…
Am arat întreg ogorul, ne-am mândrit, cu el, mereu,
Eu eram semănătorul, tu erai ateul meu.
A crescut lanul cât casa, pe fereastră au intrat
Niște porumbei tomnatici,…
Jurnal Iubire colosală 8 Îi place tacisă vorbești despre singurătate e interzis
ilegal
imoral
de singurătatea mea am urlat…
Jurnal taci 5 Îi place De aniversare...1.
Cum veneai cu fulgii de nea din lună
(Se dedică acest prozopoem poetei GELA ENEA, de ziua ei)
Am visat azi-noapte…
Jurnal De aniversare... 10 Îi place în ziua aceea soarele îmi va fi roșu
cântecul lebedei
mă va legăna rotund
ca o împlinire
cine-mi ești
să mă dai afară din mine
și de ce m-ai renaște
din pântecul tău?…
azi am ajuns Acasă
și n-am mai găsit
aproape nimic din mine
prin mine
doar câteva cioburi
de oglinzi
şi…
nagâți îmi țiuie oricând
mă cuprind, așa, nostalgii
de cârlionți, de gestul…
Jurnal simplicisima n - 1 7 Îi place simplicisima I
ții minte toate cărțile poștale
cu timbre imprimate
tot…
Jurnal simplicisima I 9 Îi place na utilăpotolește furtuna din ocean și calcă apa
sub picior,
sfioasă,
te sufoci ca peștele-n…
Jurnal na utilă 8 Îi place Ioana d'Arc la româniFiecare cu revoluţia lui
unii
se mişcă alţii stau toată viaţa de
pildă poetul E un zero în căl
duri Se…
Fiece glonț al gândurilor triste
Prins între lacrimi, perne și batiste
Asteaptă ora să se frângă-n două
Să curgă-n visul peste care…
În poala stelelor ce mor,
E răsăritul o scânteie,
La margine de curcubeie,
Unde apusurile dor.
Tristețea-ncalecă pe nor,
Nemărginirea stă sub…
Jurnal Rondelul stelelor ce mor 11 Îi place Cărări îngusteÎn tine, doi lupi, în mine, odaie.
Ne bântuie iarna, în frig să ascundă
Cum facem luceferi din praf de secundă,
Un înger e sus, jos focul de paie.
Cu trupul…
Jurnal Cărări înguste 14 Îi place retoricădacă sufletul îți rămâne
peste noapte în vis
cine ești tu
umblătorule prin nimic?
cum…
Jurnal retorică 7 Îi place SemneCândva era în elementul ei.
Toate-i mergeau ca pe roate.
Răsăritul o îmblânzea, trimițându-i raze la picioare,
în chip de resemnare.
Mai apoi, diminețile se furișau,…
Jurnal Semne 8 Îi place „Cad spre cer poeții” – un nou dar de suflet… „CAD SPRE CER POEȚII” – o plachetă de poeme personalizate, dedicate Vasilisiei Lazăr și lui Ion Lazăr da Coza, s-a constituit, cu complicitatea Sofiei Sincă (cea care a și prefațat volumul… Discuţie „Cad spre cer poeții” – un nou dar de suflet… 7 Îi place N-o să-ți mai cânt...N-o să-ți mai cânt, iubirea mea bolnavă.
Am să te-nchid cu iarna-ntr-o octavă,
Și-oi pune paznic omul de zăpadă.
Cu siguranță el o să mă creadă
Că ți-am cântat…
Jurnal N-o să-ți mai cânt... 11 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Publicație, redactor și coordonator literar la Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor