Când hotărăști să zici tot ce-ai în minte,
Ești înfierat pe veci, făr` de recurs.
Înfrânt în diplomaticul discurs,
Rămâi, de vrei, cu vagi învățăminte.
Confuz…
Jurnal Aducere aminte 7 Îi place E prea devreme...E prea devreme, astăzi, să te strig,
Biet călător prin sufletu-mi apatic,
Ți-e mersul obosit, ne-ndemânatic,
Prin universul unde-i tot mai frig.
E prea curând,…
Jurnal E prea devreme... 5 Îi place Pierdută de mineMă caut în mine și nu mă găsesc,
M-agăț de-a iluziei grea cordelină,
Secunde rebele în grabă sosesc
Și fug, temătoare, în sprint de felină.
E-un gol…
Jurnal Pierdută de mine 6 Îi place se scutură o primăvară peste noiaveam o casă pustie și caldă
prin care vara trecea orbită de lumini
suportabile zile mergeau în vârful picioarelor
vorbind în șoaptă
nici durerea și nici…
Jurnal se scutură o primăvară peste noi 19 Îi place E cald și-mbietor la tine-n casăE cald și-mbietor la tine-n casă.
Mă-nduioșează raza din lucarnă,
Ce sidefate străluciri răstoarnă
Pe albe așternuturi de…
Pisic cu păr de sticlă, al inimii condei,
Solemn, te-ncinge jocul, sfios sau temător,
Vopsit cu întuneric, furat, cu tâlc, din nor,
Înțelepciune, dăinui când mângâi ochii…
Când te-am zărit
Rătăceai damnat
Prin bazarul nopţii
Amanetaseşi luna demult
Pe cioburi de oglinzi
Prieten bun îţi era asul de pică
Aveam în lacrimă stele…
Sunt bolnavă, azi, de poezie,
Rimele îmi țiuie-n ureche,
Când încrucișate, când pereche,
Izvorăsc mereu din fantezie.
Mult mă minunez că mai…
Jurnal Rondelul poeziei 20 Îi place invidie(căutând pete-n floare)
la carnavalul
florilor de câmp,
putând intra oricine,
o pălămidă se ivi stingher
condusă până-n prag
de…
Într-o ramă fără sticlă, în culoare, frige umbra,
Între vis și nepăsare, veștile își ceartă pașii,
Dincolo de nepăsare, vocea se aude sumbra,
Ca o mască fără vlagă,…
Jurnal Pictură 12 Îi placeMai singur sunt cu clipa care trece
Mai tânăr cu secunda care vine
Mai…
recunosc prefer să scriu decât să fac genuflexiuni…
în singurătatea mea locuiești doar tu
te știu bine
de pe vremea când mama
din raiul cărților
mă alunga la joacă
pitit între pagini
uitai să-mi…
Jurnal În spatele soarelui 13 Îi place LacrimiNing zăpezi întârziate, pieptul cerului e-o rană –
Primăvara asta-mi este cu un cântec mai orfană.
Ning zăpezi întârziate, scârțâie din chingi caisul –
Tot…
Jurnal Lacrimi 16 Îi place Nimic nu e visareSunt un copac privind apusul prin gardul de nuiele, răsfirat.
Aici fusese-o casă cu oameni…
Aştepţi tăcut să te întorci acasă,
Pe insula din tine, undeva…
(Precum Ulise, cel ce se-agăţa
În “pânza” lui Neptun, mai cazi în plasă.)
Deguşti un şpriţ cu…
Jurnal Aştepţi tăcut să te întorci acasă 8 Îi place Lună destrămatăVenin la tâmple. Lună destrămată.
Alean fecund. Trăiri „extraprudente”.
Popas în doi. Frânturi adiacente.
(În circul morţii – viaţă acrobată.)
Din…
Jurnal Lună destrămată 9 Îi place Sonetul e-o mătase deşiratăSonetul e-o mătase deşirată,
Anostă, degrada(n)tă, după unii,
Petală ofilită de…
Cu traista-n băţ am pribegit prin lume,
La timp pierdut am stat voios la rând,
Perfecta rimă-n juru-mi căutând –
Un pact cu muza aptă să mă-ndrume.
Mi-a oferit…
Jurnal Cu traista-n băţ am pribegit prin lume 14 Îi place Mai lasă-mă o vară (sonet)(SONET LXIII)
Mai lasă-mă o vară de mii de ani lumină
Să mă îmbrac în rouă și-n faldurile sale,
În valsul unui șipot, voi rătăci agale
Și-n glasul meu…
Jurnal Mai lasă-mă o vară (sonet) 5 Îi place Figuri de lut (sonet)SONET LXVII
Când clipa se destramă și vine ziua-n care
Figuri de lut se sfarmă, se-mprăștie și pleacă,
Plătesc tribut cu trupul, apoi urmează:…
Jurnal Figuri de lut (sonet) 3 Îi placeFONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor