am trecut hotarul,
înspre oază,
printre dune, însetat, fără de…
Jurnal fără drept 8 Îi place EpitalamEPITALAM
" Dragi prieteni, azi am împlînit o vârstă pe care prefer sa nu o mai pomenesc, dar care înseamnă o comoară adunată în timp pentru voi cei care mi-aţi fost mereu alături şi m-aţi…
lucarna arde-n zorii
când
în voluptate-aud…
Jurnal bacoviană 9 Îi place Cu râsete şi palmemere verzi mustinde
alergânde mere verzi
mi se rostogolesc pe retină
mă cheamă
cu o mie de sfori
vor să-mi lege poteca spre cer
cu râsete şi palme nepăsătoare…
În lumea unui goeland
E ţipătul o rană;
Captiv în propiul avanpost,
Nu cere de pomană.
Navigator neîntrecut –
Neptun îl strânge-n cleşte,
Înfruntă dârz al…
Jurnal În lumea unui goeland (scriitoarei Sofia Sincă) 10 Îi place Raze ecoÎn anotimpul nostru,
Natura are încălzire centrală,
îngerii ne…
Jurnal Raze eco 4 Îi place tratamente
un cavou cu oase raşchetate
de viermuşi
dispuşi către măcel
îmi e…
Jurnal tratamente 6 Îi place Rondelul pietrelor de varPădurea-și netezește, cu vântul, ramul rar,
Moartea-și amână somnul cu un clipit de gene;
Se bâlbâie spre șipot un râu, ca…
și dintr-odată luna
privindu-se-n oglindă
pe tine te zărea
în sărutarea nopții
desculță
îmbrăcată
doar într-un voal din alge
un val de…
Jurnal ecou 7 Îi place ***e adorabilă
dimineața adună cămășile timpului
împarte culorile
florile
fluturii …
De ziua prietenului buzoian, poetul Mihai M. Macovei (originar din Suharău de Botoșani), cu dedicația de LA MULȚI ANI!, acest poem baladesc - care să-i amintească de drumurile făcute în tinerețe,…
Jurnal Poveste de sertar 9 Îi place poștaș
din ce în ce mai greu
ajung la voi,
când port pe buze…
Jurnal poștaș 9 Îi place Blondele, ah, blondele ! Deṣi coafura am admirat La Carmen, Viorica, Lia, Cum s-au născut, m-am intrebat, Atâtea blonde-n România. Discuţie Blondele, ah, blondele ! 3 Îi place Podul Într-un târziu, devenind nerentabilă exploatarea codrilor, ce se ascundeau în coclauri tot mai irascibili, a viiturilor tot mai dese şi mai devastatoare, ce distrugeau poduri şi podeţe, a… Discuţie Podul 13 Îi place Petre Ioan Creţu - Cât e de tristîn fiecare seară își închide surâsul
într-o carte
apoi merge la bibliotecă
să vadă cum au rezistat…
mai pun un lemn în foc,
mai suflu-n jar,
e miercuri azi și se mănâncă…
Jurnal mono ton 10 Îi place Cât e de trist…
Jurnal Cât e de trist 10 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor