O…
Se-ntunecă cerul, iar turme de oi
coboară spre stână;
Sub măguri ascunse, un ochi de strigoi…
Să se apere de-arici și-a pus casa-n mușuroi,
O armată de furnici, într-un lan de păpușoi.
Să fie ferit de brumă, lângă ele,…
Jurnal Greierele-i dirijor ( poezie pentru copii ) 4 Îi place Ca din nimic
Și dacă azi e-un timp când încă speri
Din viață numai binele s-aduni
Prietenii ți-i cheamă, cei de ieri,
Doar amintește-ți cât au fost de buni
Și dacă-n luptă trupul…
Jurnal Ca din nimic 11 Îi place Poezia sexului frumosO…
ultimul sărut
copacu-mi despicat de fulger
mângâierea aceea pe obraz
tăciune viu sfârâind sacadat
tic-tac
tic-tac
ultima dată ne priveam în ochi
două fluvii în…
Mușcată de-a umbrei tristețe,
abisul de piatră-l coboară,
lucind fantomatic să moară
ca ambra sub creste semețe.
Sub…
Jurnal Sub Luna pătată de sânge 8 Îi place Ergo sumCu…
Desprinse din ibovnicul ungher,
O seamă de nuanțe de-ntuneric
Mă sfătuiesc nemăsurat să cer
Încătușarea golului…
Jurnal Amanetând mirifica vedere 7 Îi place picturi pe sufleterai atent la detalii poate asta am apreciat cel mai mult la tine
fiecare culoare avea bucuria ei iubirea ei dorul ei…
Dragă Kitty confirm nici eu nu dau înapoi
în fața adevărului Și înaintez împotriva…
Jurnal Surogat de viață 6 Îi place Umbrecare umbră te-ar putea ascunde
suflet mântuit de dragoste
cea a aripii rupte-n sfânta cruce
a ochiului plâns pe orbita…
Jurnal Umbre 8 Îi place floarea deșertuluiinsula pe care naufragiasem
o văzusem în somn
sau poate aveam doar ochii orbiți de lumină
o știam dimineața și seara dincolo de apus o știam
mă minunam cum am dat…
Jurnal floarea deșertului 8 Îi place Erezia lui KușimDragă Kuşim am înţeles…
Se-nșiră-așa, prin ceața aghiasmată,
Ei, muritori, cu aripile frânte
Şi nu mai au…
Jurnal Sonet... cu titlu disolut 5 Îi place amintire atemporalăplaja era pustie
ceasul de buzunar topit pe o dună
ca-ntr-o pictură de dali
brizanții mistuiau voluptuos…
de mii de ani peștera mea privește un râu imens
un râu cu sânge de culoarea cerului
peștera mea îl mângâie doar când vine…
Există
o clipă care mă pândește
cântărindu-mi destinul
creierul
inima dezgolite de iluzii
să le întoarcă în piatră
și dacă
mai…
Jurnal Quantum satis 5 Îi place despre cerul senin și celelalte răniunii copii își pun ochelari de soare
și devin invizibili
eu în schimb
desenez fețe zâmbitoare
și…
Iubește-mă, bărbate,
Să nu mai știu de mine,
Izvoarele turbate
Să-mi sece de rușine!
Imagini deformate
În lumea diferită
Se vor usca blamate,
Bolnave…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Publicație, redactor și coordonator literar la Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor