Dumbrăvile-s bolnave iar, …

 nedumeriri

mama și cu mine număram uneori stelele

îmi spunea: „vezi, unde ai să te încurci

și nu mai poți deșira ghemul…

Ești o statuie de ceară

căreia i-au fost cusute buzele

cu fire de necuvinte.

Ești un bagaj într-o gară

unde nu oprește niciun tren.

Ești o balustradă pe un…

Singurătatea este

tristețea cercului căruia

nu i s-a calculat suprafața.

Singurătatea este

cearcănul zilei ce se stinge,

cochilia…

mi-a lăsat impresia că cineva a uitat cum

se scrie în limba rădăcinilor de copaci ce-și caută locul

unde pământul este mai gras

unde apa rămâne mai mult iar verdele își…

nu mai am adrenalină sau predispoziţie

pentru a trăi

pe culmi –

aş sări de pe un stei

n-am energie

să ajung pe creastă

şi-apoi m-ar înlănţui acolo…

eu sunt un ţărm, tu eşti o mare

eu un răspuns, tu o-ntrebare

tu eşti sămânţă, iar eu ogor

tu o speranţă şi eu un dor

eu sunt un da, tu eşti un…

Din strunele ierbii mâncate de rouă,

Îmi fac coliere, cercei de o zi

Îmi fac și brățări pe mâinile două,

Și stau și cu luna la sfat, doar să vii.

În…

și bătea un vânt cu scântei

printr-o toamnă de vise mărunte,

treceau pe bulevarde femei

venite din veacuri defuncte.

de rochițe, în culori deocheate,

într-un…

Uită-te cum sapă-n maluri…

Când umbrele-nserării prind să cadă

și gândurile înspre tine-mi zboară,

când dorul se prăvale în cascadă,

aş vrea ca depărtarea să nu doară.

Când…

Când omul preistoric avea vise, …

Aud ploaia recitând din Bacovia

materia geme ca un galben corb

sunt singur ești singur este…

Şi Solomon a spus:

- Aduceţi

sabia şi tăiaţi acest

poem în două!

- Să nu fie nici al meu,

nici al lui, Tăiaţi-l!

a exclamat, încântat,…

lucrurile pe care uit să le fac se răzbună

precum o îmbătare nu de vin ci de ploi liniștite în ape

pentru care aș întoarce spatele lumii, trupului tău

din ce în ce mai…

Se-adună umbrele-n sobor

Și iarna lacrimile-și varsă

Pe-a brazilor corolă arsă

De-atât suspin, de-atâta dor...

Ce trist decor! 

Se-aud cum ning…

sub poală de cer cenușiu sfâșiat de cocori

toamna-și așterne covorul său de miresme ciudate

frunze ruginii se rotesc în dansul lor spre pământ

și se-ncing într-un văl de tristețe…

ca un zeu plictisit, din vârful olimpului

îmi vine câteodată să săr -

rebegit și nocturn ca bufnița timpului

durerea mea-i cam trasă de păr

în hruba mea din răscrucea…