În trupul meu, ninsorile-şi fac haltă
Şi-n suflet urlă haitele de lupi,
Un rest de zbor sub pleoape îmi tresaltă.
(Ca un Vezuviu, timpule, erupi!)
În trupul…
Jurnal În trupul meu, ninsorile-şi fac haltă 13 Îi place în sânul unei duminiciși se alege diamantul dintre pietre și tunete vor veni de peste tot
punctele cardinale se vor ascunde într-un cadran otrăvit
iar noaptea va fi un ceasornicar orb
care va mânui…
Jurnal în sânul unei duminici 11 Îi place EliberareAm deschis poarta unui fir de lumină,
umbla debusolat,
hăituit de hâde umbre
chinuit de gânduri sumbre,
întristat,
îngenuncheat…
Secunda zilei îi oferea
printre…
Ninsoarea se sfârși, dintr-odată.
Nasul mic și cârn se lipise
de pistilul florii de gheață,
iar ochii albăstrii
colorau aripi de fluturi…
Toamna inimilor bete cântă pe sub felinare
Adăpându-și fericită sufletul în zbor de…
Jurnal Aburi de toamnă 13 Îi place Mirosea a soareUrcam cărarea împădurită spre dimineață.
Soarele curgea cascadă de raze
peste coroanele stejarilor bătrâni,
asemenea trenelor de comete
răsfirate pe umerii goi…
Jurnal Mirosea a soare 6 Îi place DescântecMergi, murgule, mergi,
în galop să treci prin păduri de foc
strânse la mijloc
cu apă sărată și…
niciodată n-ai împletit atâtea cărări
peste oceane și mări
și iată
nu știu cum să respir cel mai…
în țărâna cea de taină …
Pe cerul nostru plin de dor
Trecea adesea un cocor;
Cu ochii blânzi, purta în cioc
Scrisoarea ta de…
Chiar de frânge iarna...
Chiar de…
Jurnal Chiar de frânge iarna... 9 Îi place ucis de voi într-o toamnă
frunzele crescute pe crengile filei
tulpinile smulse cu arterele mele
dezgolite de carne
primii pași al lumii din voi
dezgolite de viață
prima toamnă ucisă în mine…
trece calul, trece, cu șaua-ntr-o parte
împăcat cu soarta de căluț dresat,
spre pădurea unde din inele…
Jurnal cal 14 Îi place Dulcea mea singurătateÎn veşminte tot mai ude străzile-s foarte pustii
lăsând vântul încurcat printre picurii de ploaie
aducându-mi la fereastră sunet rupt din simfonii,
întorcându-mă din gânduri la…
Ziua Crucii se pogoară, într-un târg de vechituri,
Maica-Sfântă, de-ovidenii ne…
Jurnal Viața, după ziua șarpelui 13 Îi place În vacanţă (poezie pentru copii)În fosta vacanţă mare
Dănuţ s-a dus prima oară
Să petreacă-o săptămână
La bunicii de la ţară.
Curios cum e din fire
S-a plimbat mult timp…
Jurnal În vacanţă (poezie pentru copii) 8 Îi place Apus și răsăritIubito, flori de mac au colorat pământul
e roşie natura-n jurul lor şi este foc
se simte mai profund când fredonează vântul
și parcă mai plăcut e-al fluturilor…
Călătorie stelară
Sufletul meu parcă ar…
Jurnal Călătorie stelară 11 Îi place Mi-e toamnă de tineMi-e toamnă, iubite, mi-e toamnă sărată,
Iar vântul strănută prin sate de dor,
Aprinde-o gutuie-n iubirea uitată…
Celei plecate...
Zvâcnește carnea serii, cafenie,
De tusea unui clopot îmbâcsită,
În ciorchini suavi de ebonită
Dureri de iad trăiesc în armonie.
De tenebrosul mov…
Jurnal In loc de panegiric... 9 Îi place Ca-ntr-o poveste
Ca-ntr-o poveste scrisă despre mine
Prin internet m-ai cucerit direct,
Am învăţat cum să boldez aldine
Şi pot sa…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor