Vasile, a’ lui Ghirboaţă,

Băiat sărac,

Însă nu atât de sărac încât

Să-i plece mâţa, de Crăciun, de-acasă,

Mi s-a însurat,

Ca în romanele…

știu cum este să fii tânăr

să-ți neglijezi trupul

vocea interioară și toate lucrurile ce ar vrea să te țină

pe linia de plutire

nu știi cât îmi doresc o…

înțeleptul mi-a spus

întreabă cartea destinului

femeia

mă obsedează până la lacrimi

locul în care ar fi trebuit să îmi crească la loc

carnea

sub ramurile…

Prologească reprezintă poemul care deschide volumul La Ghizunie al scriitorului Ion Lazăr da Coza, un volum de prozo-poeme…

urăsc frigul

nu frigul dinaintea morții

frigul după o noapte albă cu pungi sub ochi

și plescăituri

dese

din cauza tutunului

îngălbenesc frunzele în pomi…

De ce-mi înverzești privirea cu un mugur care toarce

Într-o mână de nuiele, ce aleargă către soare?

Ai o forță robitoare, o scânteie care doare

Dragostea de-a ține-n brațe…

dacă a doua zi am pune sare

am întrebat-o pe mama în timp ce coaja pomului despre care

îmi spusese să nu-i mănânc frunzele

intrase într-o stare…

nu știam cine ești și nici unde să te caut

dar trebuia să te găsesc

aveam ceva ce-ți aparținea – câteva clipe din mine

și niște ani

mânată de amintirea…

Să îți inchini amurgul unei zile,

Drapel să faci din urmele de nori,

Ce vrei să scrii în lungul unei file ?

Înalt visezi dar nu mai poți să zbori.

Oh,…

şoaptele nopții preţuiesc cât

un castel de nisip inima mea crede în pilda

celor zece fecioare

voi pune un diavol deşirat să umple lămpile cu ulei

din cel nou…

Mă întreabă mama, mă întreabă morții,

Ce este tristețea și de ce mă doare.

Le răspund în șoaptă, stând în pragul porții,

Nu mai plânge, mamă, peste tot e…

Ești al inimii cântec

fierbinte,

neîntinat,

binecuvântat,

de dor arzând!

Ești un dat nemuritor,

un foc arzător,

un har…

m-am îmbătat 

cu ambrozie

iartă-mă Doamne…

moartea nu mă pândeşte

ca un fur

nu-i nici gardian al risipitelor secunde

al ratărilor al

succeselor veselă

stă la vedere cocoţată adeseori…

Își plânge-n frunze parcul dintre școli

Elevii ce-au plecat spre zări senine,

Pinii rămași mai au la subțiori

Dulci amintiri de clipe cu iubire,



Mai cată un copac, gârbov…

nu credeam să cunosc lumea

așa cum dorința mea a crescut pentru ea

mă bucuram că ziua aceasta o să-mi strice puținul bun

moștenit de la cei ce întind…

se făcea că eram demiurg 

făcusem stelele 

făcusem…