Pornește absența spre noi…
obosită de lume…
Jurnal Scrinul abulic 8 Îi place Așteptându-i pe ruși - Moș Pompei, ia, povestește-ne mata cum a fost atunci, în 68, când au intrat rușii în Cehoslovacia. E o seară de vară, e duminică și tinerii stau strânși cu toții în jurul lui Moș Pompei… Discuţie Așteptându-i pe ruși 5 Îi place Alergătorul singuratic De câteva zile e zarvă mare în orășelul de la poalele Munților de Nord, orășel de obicei liniștit, legănat într-un dulce trai patriarhal. Zarva s-a iscat de la o decizie a Consiliului Orășenesc… Discuţie Alergătorul singuratic 8 Îi place Erezia mâinii dreptePornește absența spre noi…
printr-un parc bolnav de toamnă
din orașul meu bolnav
a trecut, zâmbind, o doamnă
cu cățelul ei ligav;
a trecut seducătoare
spre-ncifratul meu serai
cu…
Sunt un strop de apă
Alunecat de pe pleoapa lui Dumnezeu
În braţele Universului.
Am plonjat din Neştiut,
Dusă de chemarea binecunoscută
Şi m-am…
în verde mă…
Jurnal în verde mă pierd (valentă) 10 Îi place Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală)Se-ntind pe cruzii muguri cântători,
Ca niște zurgălăi cu nasu-n vânt;…
Mă doare cerul când respir lumină,
Când se-ntretaie stelele sub mine,
De talpa-mi goală, licurici se-anină
Să nu mai uit cărarea către…
Jurnal Bătrân abac 12 Îi place Când...Când macii roșii
se vor deschide petru a treia oară,
voi auzi sunetul divin al culorilor.
Când inima mea
va bate în ritmul…
Jurnal Când... 7 Îi place Egoism (Ion Lazăr da Coza)Te visez adesea, mamă.
Treci senină
în sus şi-n jos
prin bătătura ce-o ţineai curată
de parcă acolo trebuia
să poposească,…
Jurnal Egoism (Ion Lazăr da Coza) 14 Îi place pentru atât de adâncă dragostea tate-am iubit până am dat de apă
inimii îi e teamă să privească afară
din piept
de câte ori respirația întoarce lumina prin fânul cosit
îți spun te iubesc atât…
Jurnal pentru atât de adâncă dragostea ta 15 Îi place Nopți se sparg de întunericNopți se sparg, dureri se scutur peste-ntinderea de ape
Pe-un catarg zăresc un vultur ce ar vrea de ploi să scape,
Iar…
Jurnal Nopți se sparg de întuneric 9 Îi place Sub clipocitul vâslei solitareSătul de cibernetica cetății,
M-am contopit cu delta…
Pisic cu păr de sticlă, al inimii condei,
Solemn, te-ncinge jocul, sfios sau temător,
Vopsit cu întuneric, furat, cu tâlc, din nor,
Înțelepciune, dăinui când mângâi ochii…
am uitat, mamă,
am uitat
să mă rog
înainte de culcare
aşa cum blând mă învăţai
şi totuşi visez alb
unii spun că am…
Jurnal Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) 20 Îi place Eu pentru tine viață-nsemnAh, ce frumoasă-i toamna mea și-a câtorva nebuni ca mine!
Pășesc desculță peste frunze, ele-mi șoptesc un soi de-alint,
Mă gudur ca un pui de ciută în mama care nu mai…
Jurnal Eu pentru tine viață-nsemn 14 Îi place bellamereu însoțită de-o pasăre
arta deviantă a statului degeaba umplea de ridicol sufrageria
sau ce mai rămăsese după cănile sparte
colțuri din mobila sărită de pe fixul unui timp…
Jurnal bella 15 Îi place Mireasa furată Cam pe la jumătatea lui decembrie, într-o noapte, un călăreţ descălecă după ce trecu și prin albia secată a pârâului Viișoara, cam în dreptul grădinii lui Condrat Opacin, lipoveanul. Avea och… Discuţie Mireasa furată 7 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor