Zvon hibernal

[Corneliu Neagu]

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,  

iar focul din sobă îmi spune poveşti,

dorinţa din mine începe să doară,

te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

.

Pe strada pustie se lasă-nserarea,

iar dorul se-ntoarce acasă mai greu,

se luptă cu frigul, se bate cu marea,

năvalnic ajunge în sufletul meu.

.

Dar jarul din sobă mai tare trosneşte,

se-aude şi vântul cum geme în horn,

mă uit pe fereastră, în târg se zvoneşte

că vii din trecut călărind un licorn.

[Corneliu Neagu]

Gând ales din partea mea, prietene Grig Salvan, pentru acest comentariu deosebit de frumos care, în numai câteva "cuvinte (bine) potrivite" deslușește tainele esențiale ale acestui poem! Vă doresc un An Nou 2024, cu sănătate și realizări remarcabile în poezie și pretutindeni!

[Grig Salvan]

Nespus de frumos poem al meditației „la gura sobei” ascultând poveștile focului, vântul șoptind în horn, cu dorul mai copleșitor și mai dureros la lăsarea serii peste lume, cu chipul iubitei plutind în înserarea rece venind de undeva dintr-un trecut nostalgic, călare pe miticul licorn... Această cadență a versului e una dintre cele mai frumoase și melodioase din prozodia clasică. Sărbători luminate și binecuvântate!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese, cu cele mai frumoase gânduri, doamnă Vasilisia Lazăr, pentru acest comentariu amplu, în care surprindeți, cu migală și competență, tot ceea ce autorul a dorit să transmită, prin aceste versuri,  cititorilor săi, remarcând totodată curentul în care poate fi încadrată această creație lirică. Vă doresc sărbători binecuvântate, cu sănătate, liniște, împăcare și speranțe de mai bine în noul an care va bate la ușile noastre cât de curând!

[Vasilisia Lazăr]

Un poem elegiac, caracterizat printr-un orizont închis („Pe strada pustie se lasă-nserarea”), melancolic. Viaţa, trăită în iubire, face ca toate să fie pline de sens, de aceea lipsa iubirii aduce frigul și vântul din afară, însingurarea și curgerea fără sens a timpului. Odaia devine simbolul acestei izolări, păstrând o notă intimistă, dată de focul care trosnește în sobă. Finalul poemului, „mă uit pe fereastră, în târg se zvoneşte/ că vii din trecut călărind un licorn”, încadrează scrierea în curentul literar expresionist-oniric, curent în care apar frecvent ca simboluri elemente fantastice precum Licornul și Nagoda. Aici, Licornul poate simboliza puritatea, iar această asociere cu iubita care vine din trecut dă și mai multă frumusețe imaginii. 

Sărbători cu bucurie și lumină în suflet, domnule Neagu!