Zodia gemenei

[ALEXANDRU MAIER]

Jumătate sfântă, jumătate drac,

Nici nu știu, să intru, sau să-ncerc să scap?

Pare-un geamăn dulce, dulce amărui

De-mi vine adesea  să mă leg de-un cui...

Când o mare-ntinsă, când un punct intens

Lângă care îmi sucombă-ntregul Univers.

Nici nu știu ce face când is ochii-nchiși,

Ea visează zeii sau pe cei învinși?

Când o Afrodită cu spuma pe ea,

Când ceva ce sună ca o tinichea;

Fie că-ți vorbește, fie că ea tace,

Are permanent pe ,,vino-ncoace”.

Jumătate sfântă, jumătate drac,

Voi ce spuneți? Să mă spânzur?

Sau să-ncerc să scap?

[Nuta Craciun]

Să nu te spânzuri! :)

Încerc să intuiesc gândul autorului deși nu promit că la mine a ajuns mesajul așa cum l-a gândit autorul, și cred că tocmai ăsta poate fi farmecul, că se lasă loc mai multor interpretări. Jumătatea noastră, geamăna noastră poate fi partea din întregul androgin din care facem parte, ale cărui valențe le tot decojim. Căci fiecare dintre noi este o jumătate de om despărţită de întregul ei și tot ce ne-a mai rămas astăzi din forma noastră perfectă de la început, este iubirea, ea este răspunsul căutărilor eterne ale jumătăților noastre incomplete. De atârnat în cui, nici vorbă, deși înțeleg cumva mesajul  dar eu îi atribui un ”haz de necaz” care face poezia să salte puțin de pe un soclu prea rigid. Gânduri bune, Alexandru!