răsfoială

[Dinca Valerian]

satul niciodată nu doarme

zicea bunicul

oricât de mult s-ar cuibări noaptea în truda lor

oamenii rostesc în somn 

o altă plăsmuire către lumea din jur

încolăcită de necazuri și griji

colina mocioacă rămăsese de tânăra fără bărbat

din ziua în care a fost trasă la sorți

a înțeles că viața este o întâmplare

împărțită între cei patru copii și drumul către cimitir

în măgherani vorbele nu se rătăceau pe drum

când toamna își începea scurgerea prin văile sparte

satul punea la punct claca pentru colina

un gând care nu era doar al tău

se unea cu toate celelalte

dimineața cădea peste știuleții din carele pline

în urmă brațele înconjurau strâns cocenii

tăiați dintr-o secerătură

desenând spre răsărit un loc de adunare

nimeni n-avea timp să privească oglindă zilei

până la prânz 

câmpul era răsturnat în ograda femeii

după o așa dăruită lucrare

înțelepciunea zilei își regăsea locul

către asfințit

când vatra cerului mai îndulcea cărbunii aprinși

bătătura înflorea de voie bună și speranțe

un înger veghea din tindă rostuirea cocenilor în glugi

în timp ce mâini răsfoite de neodihnă

dezgoleau drugile cu boabe galbene că mierea

când luna atârnată printre gutui

așeza mai bine răcoarea

urciorul care umbla tăcut din mâna în mâna

da semnalul pentru curățatul boabelor

încurcând printre ele

o poveste cu haz un cântec o învârtită

sau măcar un țârâit de greier tot mai moleșit

înainte ca noaptea să trezească toți cocoșii

porumbul era curățat

locul descotorosit de foi și coceni

lumea îndreptată spre casă veselă și mulțumită

rămas de unul singur

să ocrotească ultimul vaiet din urcior

moș nenciu băloi povestea

licuricilor aprinși în șanțul drumului

că ai lui piculeață din mahalaua vădenilor

nu pun piciorul la nicio clacă

fiindcă au de la băbăreasa marica

vrăjitoarea stată în vremi la moară veche

un sac de mălai care nu se mai termină

ce mai rămânea din noapte 

îngâna bătăile de toacă rămase printre dealuri

[Dinca Valerian]

@ Denisa Curea Popa Cu mare placere. Onorat de apreciere.

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc pentru această frumoasă călătorie! 

Cu prețuire! 

[Dinca Valerian]

@ Munteanu Mihaela Da, tradiţiile şi obiceiurile sunt ca dulceaţa fructelor care are un rost doar daca e servita celor care stiu sa o guste. Ma bucur ca am gasit o persoana care apreciaza.

[Manuela Munteanu]

Să știți că nu îmi este străină deloc această lume - a clăcilor, a vacilor care plecau și se întorceau singure de la pășune, a muncii ostenitoare la câmp de dimineață până seara, a lutului și strugurilor călcați cu picioarele, a războiului de țesut care strângea trandafiri cu suveica și vatala. Dar cât de frumos era să bei prima cană cu lapte, mulsă chiar atunci, să guști dulceața de la baza petalelor florii de trifoi,  să te învârți desculță în ploaia de vară, să guști primul măr sântiliesc din pestelca bunicii, să te rogi la Dumnezeu privind insistent cerul... și toate acestea ,,ca să crești mare". Păstrez această lume la loc de cinste în inima mea. Mulțumesc pentru aduceri aminte!

[Dinca Valerian]

Munteanu Manuela Eram copil, ma apropiam de scoala si incepusem sa inteleg anumite lucruri. Colina era un caz special, nu putea pleca de acasa din cauza copiilor, dar in ograda avea o vaca, porci, pasari, legume. Copiii erau curati si satui. Satul, neamurile in special o ajutau la camp, primavara la arat si semanat, o sapa-doua la porumbi, culesul. Prin 955-960 claca era un lucru obisnuit in sat. Era dupa razboi, nu erau service, nu erau bani. Nu puteai lua oameni la munca pentru ca nu aveai cu ce sa-i platesti. Oamenii se organizau, formau grupuri dupa neam, prietenie, marimea locurilor, etc Incepeau de primavara. Azi toti mergeau la arat la unul, maine la altul si asa mai departe. Impreuna se muncea bine si mai cu spor. Si nu risipeau bani Copiii erau angrenati si ei, mergeau cu vitele mai ales dupa ce se secera. Tot asa se uneau, si mergeau pe rand la camp cu grupul de vite in functie de cate vite aduceai in grup, adica cei cu doua vaci faceau dublu de zile fata de cei cu o vaca. Cu vacile se organizau mai rar. Vaca o duci in camp, o lasi priponita si o iei la pranz acasa. Dar cine avea capre, trebuia sa umble cu ele, asa ca musai intrai intr-o turma. Faptele povestite sunt reale, personajele la fel, doar numele schimbate. Multumesc pentru comentariu si timpul acordat.

[Manuela Munteanu]

Că-i pizmuiesc pe ai lui piculeață, e de la sine înțeles,  că o căinez pe colina mocioacă, așișderea (să-i ajute Dumnezeu,  că-i femeie vrednică), dar pe moș nenciu băloi îl ador. Să povestești licuricilor aprinși în șanțul drumului, e ceva... ce numai romanticii fac. 

Nu știu în ce măsură redați sau modificați realitatea, dar nici nu vreau să știu, câtă vreme am citit de trei ori, de fiecare dată cu mare plăcere.